AUR anunță că va depune patru moţiuni de cenzură pentru patru dintre proiectele pe care Guvernul îşi asumă răspunderea

62571496

Parlamentarii AUR vor depune moţiuni de cenzură pe patru dintre proiectele pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea, excepţie făcând proiectul referitor la pensiile magistraţilor.

"Vom depune patru moţiuni de cenzură. Nu vom depune moţiune de cenzură referitoare la proiectul de lege privind pensiile magistraţilor, pentru că am depus amendamente care îmbunătăţesc forma prezentată de Guvern şi, în al doilea rând, noi, de principiu, suntem pentru înăsprirea condiţiilor privind pensionarea prin lege specială a magistraţilor, în sensul în care susţinem şi creşterea perioadei active în care dânşii trebuie să servească, şi creşterea vârstei de pensionare, şi, de asemenea, susţinem şi reducerea cuantumului maxim al pensiei de serviciu în cazul magistraţilor", a declarat liderul senatorilor formaţiunii, Petrişor Peiu, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

El a subliniat că, în opinia AUR, asumarea răspunderii Guvernului pe cinci proiecte de lege în aceeaşi zi este un demers fără precedent într-un stat membru al Uniunii Europene.

"Procedura constituţională prevede toată această asumare a răspunderii pentru cazuri excepţionale, pentru o lege. Sigur că, în trecut, Guvernul Boc a mai abuzat o dată de această prevedere, venind cu două legi în aceeaşi zi. Dar regula este să existe un proiect de lege pe care să-ţi asumi răspunderea. Guvernul ceea ce face acum poate fi catalogat ca un fel de terorism legislativ, pentru că, deşi am intrat în sesiunea parlamentară normală, deşi coaliţia de guvernare dispune de o majoritate de peste 70% în Parlament, deci poate să treacă orice proiect de lege îşi doreşte, a decis acest abuz, care pune sub semnul îndoielii fundamentul democratic al societăţii noastre", a susţinut Peiu.

El a amintit că, la baza unei societăţi democratice, se află separaţia puterilor în stat, iar "în momentul în care puterea executivă, în loc să-şi desfăşoare activitatea executivă de guvernare, desfăşoară activitate legislativă, nu mai avem practic o separare reală a puterilor în stat, deci suntem în contextul unei democraţii ciuntite, al unei semi-democraţii".

"Nu ştim încă cum vor arăta proiectele de lege asumate de Guvern în cele mai mici amănunte, dar ştim intenţia foarte clară. (...) Referitor la proiectul de lege privind schimbarea cadrului fiscal, considerăm că acest proiect are la bază o filozofie strâmbă, prin care se impune creştere poverii fiscale pentru micii întreprinzători, pentru salariaţi şi pentru pensionari şi se scutesc de impozite companiile multinaţionale. (...) Se blochează dezvoltarea unei clase medii sănătoase", a adăugat senatorul AUR.

Referitor la proiectul privind guvernanţa corporativă, Petrişor Peiu susţine, între altele, că "există o politizare excesivă, prin concentrarea la nivelul unei instituţii - AMEPIP - a puterii privind nominalizarea directorilor şi administratorilor în companiile cu capital majoritar de stat".

"Al treilea proiect de lege pentru care depunem moţiune de cenzură este cel care se referă la instituţiile autonome - ASF, ANRE şi ANCOM. Motivaţia acestei moţiuni ţine de faptul că proiectul de lege instituie o raţionalizare a cheltuielilor de faţadă. Se reduce cu 30% nivelul unor indemnizaţii de 30.000 de euro", a adăugat Peiu.

În ceea ce priveşte proiectul guvernului privind măsuri în domeniul sănătăţii, senatorul Cristian Vântu a enumerat, între motivaţii, că acest proiect loveşte atât sistemul public de sănătate, cât şi cel privat, fiind vorba despre "foarte multe măsuri controversate".

"Şi fireşte, ne opunem vehement. În primul rând, aceste măsuri vor restrânge accesul pacienţilor la diagnostic şi la tratament, dar şi la medicamente ieftine. (...) În al doilea rând, aceste măsuri lovesc în independenţa medicilor. (...) Cerem Guvernului să retragă toate aceste măsuri propuse de Ministerul Sănătăţii şi să deschidă un dialog real cu toţi factorii implicaţi", a argumentat senatorul.

CITIȚI ȘI: Pachetul 2 de măsuri fiscale, spart în șase bucăți. Bolojan: Au șanse mai mari să treacă de CCR

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62569743
PSD anunță că „a fost acceptat” amendamentul privind impozitarea „multinaționalelor” din România cu 1%

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după şedinţa coaliţiei, că a fost acceptat amendamentul lor pentru multinaţionale, respectiv păstrarea impozitului de 1%.

62498026
PSD vrea introducerea plăţii CASS şi pentru ucrainenii din România: ”Este o abordare corectă”

Deputatul PSD Adrian Câciu a declarat, luni, că PSD propune un amendament la pachetul fiscal care va fi asumat în Parlament, privind introducerea plăţii CASS şi pentru migranţi, în special ucrainenii care muncesc în România.

62192144
Președintele PSD Arad, despre Ilie Bolojan: "După ce ai făcut haos în jurul tău, îți iei jucăriile și pleci”

Preşedintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, a comentat în mod ironic informația neoficială potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi amenințat cu demisia în ședința coaliției, dacă nu i se acceptă planul de reformă din administrația locală. 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.