Traiesc intr-o lume aspra, dar stiu sa fie puternici. Povestea celor opt frati crescuti de bunica

×
Publicitate

In vreme ce destui adulti in putere se resemneaza prea usor in fata vietii, un exemplu de curaj si tenacitate ni-l ofera niste copii prapaditi dintr-un sat de munte: Poiana Marului, judetul Brasov.

Sunt opt frati crescuti de bunica lor: cel mai mic are 3 ani, iar cel mai mare 17. Fara sa se planga de nimic, ei se tin de scoala, chiar daca trebuie sa mearga pe jos peste dealuri. Si cea mai grea perioada pentru ei este, de departe, iarna.

Ninsorea si gerul in Piatra Craiului sunt mai neinduratoare ca in alte parti.

Niciunul nu lipseste de la ore, desi drumul este adesea chinuitor, mai ales cand viscoleste.

Copiii, cu ghiozdane parca prea mari pentru ei, razbat cu greu prin nametii uriasi in fiecare iarna.

Pe cararea facuta de ei, putini oameni mari se incumetau sa paseasca.

Anul trecut, intr-o zi de toamna frumoasa, ei urcau repede poteca abrupta spre casa si cand am ajuns la casuta din varf, este usor de inteles cine le inspira atata incredere in viata: bunica.

"Ii cresc si sunt mandra ca i-am crescut. Sunt ca florile, ca pomisorii cand ii sadesti, uitati-va la ei. Cand e vorba de joaca, ne jucam, cand e vorba de munca, muncim toti", spune bunica.

Daca soarta le-a fost potrivnica la inceput, dandu-le o mama care s-a ostenit sa-i faca, dar nu si sa le poarte de grija, iata ca printr-un tainic simt al echilibrului le-a daruit o bunica de nadejde.

Din pensia ei mica, abia reuseste sa cumpere caiete si carti pentru atatia scolari. Dar nepotii incearca sa o faca mandra de ei.

Copiii au fost invatati sa nu ceara ajutor si sa se straduiasca sa infrunte orice situatie fara sa se planga. Scoala ramane pe primul plan.

Dascalii din Poiana Marului ii pretuiesc pe toti.

Ca niste adevarati oameni ai muntelui, cei opt frati privesc fiecare zi cu seninatate si multumesc pentru ceea ce au. In lumea lor aspra, ei au invatat sa fie puternici si foarte ambitiosi.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61226825
Visul unei eleve, olimpica la informatica, nevoita sa vanda legume in piata pentru a se intretine
In ultimii ani, mii de tineri care termina liceul au rezultate jalnice la bacalaureat, desi provin din familii care le-au pus totul la dispozitie.
61225759
Momente emotionante in casa lui Aidin si Metin. Laptopul oferit pentru a-i ajuta sa invete a sosit
INVATA SA FII MARE | Pentru Aidin si Metin Gafar ziua de astazi a inceput cu daruri din partea celor care vor sa-i ajute pe cei doi frati care locuiesc intr-un bordei de la marginea unui camp din Constanta.
61225346
Cumparase un laptop pentru fiul sau, dar l-a dat celor doi frati din Constanta, care stau in saracie
Povestea celor doi frati din Constanta, care invata foarte bine, desi traiesc la limita saraciei, intr-un bordei ridicat de parintii lor, a impresionat sute de oameni.