În Spania sunt decretate 3 zile de doliu, după catastrofă. Cel puțin 69 de oameni au murit, 180 au fost răniți și alți mai bine de 60 sunt dați dispăruți.
Atenție, urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional.
Supraviețuitorii accidentului feroviar sunt încă în stare de șoc.
Pasager: Zici că mă aflam într-un film. Un băiat de la Garda Civilă mi-a zis că sângerez abundent. Abia atunci mi-am dat seama că eram rănit. Erau oameni care-ți cereau ajutorul și oameni care nu mai puteau să ceară nimic.
Sala de sport din localitatea Urda s-a transformat în centru de prim ajutor pentru pasagerii care au suferit răni ușoare.
Pasager: Eu dormeam și m-am trezit când m-am izbit de scaunul din față. Eram cu prietenul meu și amândoi am „zburat” în urma impactului.
Echipele de intervenție au lucrat pe parcursul nopții, la lumina unor proiectoare puternice, pentru a tăia și desface vagoanele metalice în căutarea victimelor.
Pau Mosquera, corespondent CNN: La fața locului se află numeroase forțe de intervenție, inclusiv unități ale armatei, ale Gărzii Civile și alte structuri ale forțelor de ordine. Scopul operațiunii este găsirea tuturor persoanelor care ar putea fi încă prinse sub vagoanele deraiate. Unul dintre vagoane era străpuns de o bucată din infrastructura căii ferate.
Ramón Cuevas, purtător de cuvânt Garda Civilă: Este o misiune foarte dificilă, foarte complexă. Firește, prioritatea a fost de la început salvarea tuturor celor care sunt în viață, iar apoi, odată ce am localizat un număr mai mare de victime, am început procesul de identificare, care, de asemenea, este extrem de important.
Multe dintre persoanele decedate în accident nu au fost încă identificate. Lipsa informațiilor a adâncit agonia familiilor care așteptau vești în gara din Sevilla, destinația finală a celor două trenuri.
În acest timp, autoritățile investighează cauzele dezastrului. Se știe că în urma unei defecțiuni a sistemului de siguranță, controlul traficului feroviar a fost preluat de un centru de comandă care funcționează non-stop la Madrid.
Oscar Puente, ministrul Transporturilor: Hotărârea de a relua circulația fără ca sistemul să funcționeze din nou a fost o decizie a centrului de control. Iar centrul de control, prin intermediul lucrătorilor săi, a luat această hotărâre în circumstanțe inexplicabile din punctul nostru de vedere. De neînțeles este și lipsa recomandării de viteză redusă – o viteză care îi permite mecanicului să oprească trenul în fața unui obstacol de pe șine, de maximum 40 de kilometri pe oră.
Postul public de televiziune din Spania a intrat în posesia înregistrărilor audio ale convorbirilor dintre mecanicii garniturilor și centrul de control. Din acestea reiese că ambii conductori de tren au primit instrucțiuni să-și reia deplasarea, însă doar primul a putut reporni trenul.
Tragedia feroviară, a doua de anul acesta, a provocat indignare și proteste în Spania.
În jur de 1.500 de persoane s-au adunat peste noapte în fața sediului Ministerului Transporturilor din Spania din Madrid. Manifestanții au cerut demisia premierului Pedro Sánchez și a ministrului Transporturilor. Poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea după ce unii protestatari au aruncat cu sticle și torțe.