Zelenski, sceptic față de șansele unui rezultat favorabil Kievului după întâlnirea Trump-Putin: „Nu pot ajunge la un acord”

×
Publicitate

Președintele Volodimir Zelenski exclude orice retragere a trupelor ucrainene din regiunea Donbas, ca parte a acordului menit să pună capăt războiului cu Moscova.

Liderul de la Kiev a avertizat că Rusia pregătește noi ofensive, în condițiile în care trupele Moscovei au înaintat pe linia frontului. Miercuri, Donald Trump discută prin videoconferință cu președintele ucrainean și cu liderii europeni.

Prima întâlnire între Donald Trump și Vladimir Putin după mai bine de 4 ani va avea loc vineri la baza militară americană Elmendorf, aflată la marginea oraşului Anchorage, din Alaska. În ultimele două zile, oficialii de la Casa Albă au redus așteptările legate de acest summit.

Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă: „Acesta este un exercițiu de ascultare pentru președinte. Doar una dintre părțile implicate în acest război va fi prezentă. Așadar, este țelul președintelui să meargă acolo și să obțină o înțelegere mai fermă și mai clară a modului în care putem, sperăm, să punem capăt acestui război”.

Nick Paton Walsh, corespondent CNN în Kiev: „Aceasta este însă o schimbare de ton majoră față de săptămâna trecută, când se vorbea despre ziua de vineri ca fiind termenul-limită pentru încheierea războiului în Ucraina, altfel Rusia și principalii săi consumatori de energie, India și China, urmau să se confrunte cu sancțiuni secundare severe. În schimb, acum întâlnirea din Alaska a trecut de la un summit decisiv, care s-ar fi putut stabili pacea, la o simplă încercare a președinților Trump și Putin de a afla unde se poziționează fiecare. Cred că așteptările sunt foarte scăzute. Cu siguranță aici, în Ucraina, există îngrijorări că țara nu este prezentă la masa negocierilor”.

Volodimir Zelenski nu a fost invitat la discuții, și deja și-a exprimat scepticismul față de șansele unui rezultat favorabil Kievului.

Președintele Ucrainei a spus că nu va ceda regiunea Donbas în schimbul unei încetări a focului. „Un asemenea compromis ar putea oferi Moscovei un punct de sprijin pentru noi ofensive”, susține liderul de la Kiev.

Anunțul vine după ce Donald Trump a spus că orice acord de pace ar implica „un schimb de teritorii”, iar una dintre cererile lui Putin ar fi ca Ucraina să renunțe la părțile din Donbas pe care le controlează.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Dialogul dintre președintele Statelor Unite și Putin poate fi important pentru relațiile bilaterale dintre cei doi, dar ei nu pot ajunge la un acord cu privire la Ucraina fără noi. Cred cu tărie și sper că președintele SUA înțelege și realizează acest lucru”.

Rusia controlează aproape 20% din teritoriul Ucrainei, inclusiv aproape întreaga regiune Donbas, unde se află orașele Donețk și Luhansk.

Iar armata Moscovei își continuă ofensiva: a reușit o avansare rapidă de 10 kilometri, în estul țării. În mesajul său zilnic, președintele ucrainean a recunoscut problemele de pe front, cu mențiunea că scopul Rusiei este să creeze impresia, înaintea întâlnirii Putin - Trump, că forțele ei avansează, iar Ucraina pierde teren.

Între timp, Kremlinul se pregătește pentru întâlnirea de vineri si ii sună pe cei care susțin eforturile militare rusești. Printre aliații Moscovei se număra şi dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, cu care Vladimir Putin a discutat în ultimele ore la telefon.

Liderul de la Kremlin a apreciat sprijinul militar oferit de Phenian, ceea ce confirmă "voința ambelor părți de a consolida cooperarea strategică".

Potrivit analiștilor militari, Phenianul a trimis peste 10.000 de soldați pentru a sprijini Rusia în războiul cu Ucraina şi plănuiește o nouă desfășurare de trupe.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Fosta Primă Doamnă a Coreei de Sud a fost arestată. Este acuzată, printre altele, de manipulare bursieră şi luare de mită

Soţia fostului preşedinte sud-coreean încarcerat, Yoon Suk Yeol, a fost arestată sub o serie de acuzaţii, printre care manipularea bursieră şi luarea de mită, transmite BBC, potrivit News.ro.

Ce fel de acord ar putea aduce summitul Trump-Putin şi ce se poate întâmpla dacă Ucraina îl refuză. Scenarii posibile

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi cel rus, Vladimir Putin, vor discuta despre un posibil acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina când se vor întâlni vineri în Alaska pentru un summit ce ar putea afecta şi securitatea europeană în general.

Caz controversat în SUA. O femeie din Noua Zeelandă și fiul ei de șase ani, reținuți de agenții de imigrare: ”Absolut oribil”

O femeie din Noua Zeelandă, reținută într-un centru de imigrare din SUA împreună cu fiul ei de șase ani, este tratată în mod greșit ”ca o criminală”, susțin prietenul și avocatul ei.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.