Decizie surpriză: Ucraina ridică interdicția de călătorie pentru tinerii de 18-21 de ani

62562771
Getty

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că a cerut guvernului să elimine restricţiile asupra călătoriilor în străinătate pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani, informează Reuters.

"Consider că aceasta este o evoluţie pozitivă şi va ajuta numeroşi tineri ucraineni să menţină legăturile cu Ucraina şi să se realizeze în Ucraina, în special la studii", a menţionat Zelenski într-o declaraţie.

Preşedintele ucrainean precizează că interdicţia de ieşire din ţară va rămâne în vigoare pentru bărbaţii cu vârste de la 22 de ani în sus.

Conform legii marţiale adoptate odată cu lansarea invaziei ruse, bărbaţii apţi să servească în armată cu vârste între 18 şi 60 de ani au interdicţie de a părăsi Ucraina. Cei cu vârste de peste 25 de ani pot fi mobilizaţi, prin urmare unii evită ieşirile din casă pentru a nu se întâlni cu patrulele de recrutori militari. În cazul celor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani nu a fost decretată mobilizarea obligatorie, dar cei voluntari se pot alătura armatei.

În Ucraina primele luni de război au fost marcate de un elan patriotic, numeroşi voluntari venind atunci în rândurile armatei ucrainene, dar apoi Kievul s-a văzut nevoit să se bazeze pe mobilizarea obligatorie, o măsură nepopulară care a condus la numeroase tentative de fugă din ţară, la coruperea responsabililor, la dezertări şi la acţiuni de recrutare forţată în care ofiţerii recrutori recurg inclusiv la metode brutale.

În pofida interdicţiei de ieşire din ţară, mulţi bărbaţi au reuşit să părăsească Ucraina. Zelenski i-a îndemnat anul trecut pe aceştia să revină în Ucraina pentru a lupta pe front sau măcar pentru a lucra şi plăti impozite.

Articol recomandat de sport.ro
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Citește și...
62550746
Ucraina trimite întăriri pentru a stăvili înaintarea rusă pe sectorul de front de la Pokrovsk

Armata ucraineană a transmis marţi că este angajată în lupte grele în apropierea oraşelor Pokrovsk şi Dobropilia, pe frontul din estul Ucrainei, şi a trimis acolo rezerve pentru a stăvili înaintarea trupelor ruse, relatează Reuters.

62566703
Regiuni întinse din Spania, Muntenegru, Grecia și alte țări europene sunt devastate de incendii. Un român a murit la lucru

Focul seamănă spaimă și chiar moarte în sudul Europei. Un român și-a pierdut viața în incendiul de vegetație izbucnit în regiunea Tres Cantos din apropiere de Madrid.

62566685
O femeie și-a uitat geanta de peste 100.000 de euro într-un taxi, în Marea Britanie. A doua zi a avut parte de o surpriză

Un șofer de taxi londonez a fost lăudat pentru onestitatea sa după ce a returnat o geantă de firmă în valoare de 100.000 de lire sterline (echivalentul a 115.690 de euro) proprietarei, scrie Metro.

Recomandări
Oameni strada
INS: Populația României a scăzut la 21,5 milioane de persoane. Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat

Populaţia după domiciliu, la data de 1 iulie 2026, a fost de 21,55 milioane persoane, cu 0,5% mai mică faţă de 1 iulie 2025, din care populaţia din mediul urban reprezenta 11,88 milioane persoane, în scădere cu 0,9%, raportat la 1 iulie 2025, scrie INS.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Screenshot 2026 10 28 110558
Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania. Două vagoane s-au răsturnat. VIDEO

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, ceea ce a dus la suspendarea circulaţiei pe linia care leagă Madridul de regiunea Andaluzia din sudul ţării, a anunţat miercuri operatorul feroviar Adif, fără a oferi detalii suplimentare.