Zelenski îi cere lui Trump o poziţie clară privind încheierea războiului: SUA, suficient de puternice pentru a lua o decizie

62568247
AFP

Volodimir Zelenski a cerut o „poziţie clară” din partea lui Donald Trump cu privire la un pachet de sancţiuni pentru Rusia şi garanţii de securitate pentru Ucraina, pentru a-l opri pe Vladimir Putin şi pentru a pune capăt războiului.

Într-un interviu pentru Sky News, preşedintele ucrainean a declarat că singura modalitate de a opri luptele este stabilirea unor garanţii de securitate clare.

Volodimir Zelenski a declarat pentru Sky News că speră ca prim-ministrul britanic Sir Keir Starmer să discute în detaliu cu preşedintele Trump, care urmează să sosească în Marea Britanie într-o vizită de stat, despre asigurarea viitorului Ucrainei.

„Sper foarte mult că el (Starmer) va putea avea o discuţie foarte specifică despre garanţiile de securitate ale SUA pentru Ucraina. Înainte de a încheia războiul, vreau cu adevărat să avem toate acordurile în vigoare. Vreau să... avem un document care să fie susţinut de SUA şi de toţi partenerii europeni. Acest lucru este foarte important. Pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de o poziţie clară a preşedintelui Trump”, a declarat Zelenski.

Preşedintele ucrainean l-a îndemnat, de asemenea, pe liderul american să ia „măsuri personale ferme” ca să „îl oprească pe Putin”, după ce Trump a cerut aliaţilor din NATO să nu mai cumpere petrol rusesc şi să impună ei mai întâi tarife Chinei pentru a exercita presiuni asupra Moscovei.

Sprijinul militar al SUA

„Cred că SUA sunt suficient de puternice pentru a lua propriile decizii”, a comentat Zelenski.

„Cred că Donald Trump ne poate oferi sisteme de apărare aeriană în cantitate suficientă, iar SUA au suficiente. Sunt sigur că SUA pot aplica sancţiuni suficiente pentru a afecta economia rusă, iar Donald Trump are suficientă forţă pentru a-l face pe Putin să se teamă de el”, a punctat el.

„Europa a introdus deja 18 pachete de sancţiuni împotriva Rusiei. Tot ce lipseşte acum este un pachet de sancţiuni puternic din partea SUA”, a adăugat Zelenski.

El a repetat că, în opinia, sa, Trump „i-a dat mult lui Putin” la summitul din Alaska, iar liderul de la Kremlin „ar fi trebuit să plătească mai mult”.

„Cred că, dacă ar fi fost o întâlnire trilaterală (cu includerea Ucrainei), am fi obţinut unele rezultate”, a adăugat el.

Zelenski crede că prin ultimele incursiuni de drone ruseşti în spaţiul aerian al ţărilor vecine Ucrainei - inclusiv România - Putin „testează NATO”.

„Vrea să vadă pentru ce este pregătită NATO, de ce este capabilă, atât din punct de vedere diplomatic, cât şi politic, şi cum va reacţiona populaţia locală la acest lucru”, a explicat liderul de la Kiev.

„De asemenea, în opinia mea, celălalt mesaj pe care îl transmit este: «Nu îndrăzniţi să oferiţi Ucrainei sisteme suplimentare de apărare aeriană, pentru că s-ar putea să aveţi nevoie de ele voi înşivă»”, a punctat Zelenski.

Preşedintele ucrainean crede că Trump ezită să exercite presiuni asupra lui Putin, deoarece acest lucru ar putea pune în pericol încercările de a pune capăt războiului. Dar liderul ucrainean susţine că acesta nu este modul corect de a relaţiona cu preşedintele rus.

Zelenski a susţinut, de asemenea, că accentul pus de Trump pe convingerea europenilor să intensifice presiunea economică – în primul rând prin oprirea achiziţiilor de energie rusă şi aplicarea de tarife altor cumpărători, precum China şi India – este de înţeles, dar singura superputere mondială nu ar trebui să aştepte ca alţii să acţioneze.

Vizita lui Donald Trump în Marea Britanie

Donald Trump soseşte marţi în Marea Britanie pentru o a doua vizită de stat - fără precedent - la invitaţia regelui Charles. El şi prima-doamnă Melania vor fi cazaţi la Castelul Windsor şi vor fi întâmpinaţi cu o paradă aeriană a Red Arrows, precum şi a avioanelor militare F-35 britanice şi americane pe peluza estică, şi cu o ceremonie militară specială „Beating Retreat”.

De asemenea, ei vor vizita Chequers, reşedinţa oficială de la ţară a prim-ministrului, în Buckinghamshire, deşi detaliile discuţiilor lor - şi dacă acestea vor include situaţia din Ucraina - nu au fost dezvăluite.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Denis Drăguș a reacționat după ce atacantul a semnat cu FCSB: ”Se simte diferit!”
FOTO Soția lui Denis Drăguș a reacționat după ce atacantul a semnat cu FCSB: ”Se simte diferit!”
Citește și...
Armata israeliană a lansat ofensiva terestră în Gaza. Tancurile au pătruns în oraș după o noapte de bombardamente

Armata israeliană a început luni o ofensivă terestră cu scopul de a prelua controlul asupra orașului Gaza, cel mai important centru urban din enclavă, potrivit publicației Axios.

Președintele Poloniei: „Trebuie să facem totul să fim pregătiţi de război, pentru că numai asta asigură pacea”

Preşedintele polonez Karol Nawrocki a cerut NATO să-şi consolideze capacităţile de descurajare în urma incursiunii unor drone ruseşti în spaţiul aerian al Poloniei, relatează marţi dpa.  

Doi adolescenți trebuie să plătească peste 300.000 de dolari după ce au urinat într-un vas cu supă la un restaurant din China

Doi adolescenți au fost condamnați să plătească 2,2 milioane de yuani (309.000 dolari) către două companii de catering din China, după ce au urinat într-un vas cu supă la un restaurant hotpot, scrie BBC.

Recomandări
Premier surpriză pregătit de Nicușor Dan. Președintele a discutat cu liderii partidelor despre nominalizare - Surse

În acest moment nu există voturile necesare pentru instalarea unui nou premier, motiv pentru care nominalizarea nu va fi făcută în acest weekend, ci săptămâna viitoare, au precizat surse din PSD pentru Știrile PRO TV.

România vrea să producă bunurile pe care le importă masiv. Statul va investi 760 de milioane de lei în fabrici

România vrea să producă local mai multe dintre bunurile pe care acum le importă masiv. Statul pune la bătaie aproape 760 de milioane de lei pe an pentru firmele din industria prelucrătoare care vor să investească în fabrici și echipamente noi.

De ce a atins benzina un preț record. Paradoxal, România are printre cele mai mici scumpiri din UE

Prețul benzinei a urcat vineri la un nivel record, iar sortimentul standard a ajuns la 9 lei și 70 de bani în unele stații.