Volodimir Zelenski: Dacă Donald Trump ne dă rachete Tomahawk, vom face lobby pentru Premiul Nobel pentru Pace

62568258
Getty

Kievul îl va nominaliza pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace dacă acesta va trimite rachete Tomahawk în Ucraina şi va ajuta la negocierea unui armistiţiu cu Rusia, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski.

„În timpul ultimei noastre întâlniri, nu am auzit un „nu”. Ceea ce am auzit a fost că lucrările vor continua la nivel tehnic şi că această posibilitate va fi luată în considerare”, a declarat Zelenski jurnaliştilor din Kiev, potrivit News.ro, care citează Politico.

El s-a referit la întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele SUA în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite de la New York, la sfârşitul lunii septembrie.

„Planul de încheiere a războiului nu va fi uşor, dar este cu siguranţă calea de urmat. Şi dacă Trump oferă lumii – mai ales poporului ucrainean – şansa unui astfel de armistiţiu, atunci da, ar trebui să fie nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace”, a spus Zelenski. „Îl vom nominaliza în numele Ucrainei”, a adăugat el.

Trump a făcut campanie pentru a primi prestigiosul premiu, susţinând că a pus capăt la şapte războaie şi l-a sunat pe ministrul norvegian al finanţelor, fostul secretar general al NATO Jens Stoltenberg, pentru a-l întreba despre candidatura sa.

Zelenski a mai declarat reporterilor că rachetele Tomahawk, care pot zbura până la 1.500 de kilometri şi ar permite Ucrainei să lovească ţinte aflate departe pe teritoriul Rusiei, până în Siberia, ar putea întări Ucraina şi „i-ar trezi puţin pe ruşi, aducându-i la masa negocierilor”.

Preşedintele ucrainean a menţionat că Kievul a solicitat rachete de precizie cu rază lungă de acţiune şi în timpul mandatului lui Joe Biden, dar cererea a fost respinsă.

Trump a anunțat că a luat o decizie ”oarecum”

Donald Trump a spus luni că a luat „oarecum” o decizie cu privire la trimiterea rachetelor în Ucraina, dar doreşte să clarifice modul în care acestea vor fi utilizate.

„Am luat oarecum o decizie. Cred că vreau să aflu ce vor face cu ele, unde le vor trimite, presupun. Trebuie să pun această întrebare”, a declarat Trump, adăugând că nu doreşte să vadă o escaladare a conflictului.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a avertizat miercuri, într-o conferinţă de presă, că livrarea rachetelor Tomahawk către Kiev „ar duce la o nouă etapă gravă de escaladare a crizei ucrainene, dar ar provoca şi daune ireparabile relaţiilor ruso-americane”.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62581441
Cum a fost primit în Gaza anunțul acordului de pace dintre Israel și Hamas: „A trebuit să cerem confirmarea”
La doi ani de la sângerosul atac al Hamas asupra Israelului, cele două tabere au căzut de acord să facă primul pas spre pace în Gaza.
62581403
Ursula von der Leyen a supraviețuit celor două moțiuni de cenzură din Parlamentul European. Mesajul postat la scurt timp
Parlamentul European a respins joi, la Strasbourg, cu o largă majoritate, cele două moţiuni de cenzură împotriva Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen, una a extremei drepte şi cealaltă a stângii radicale.
62581424
Copii morți după ce au luat sirop de tuse. Proprietarul companiei din India care l-a produs a fost arestat
Poliţia indiană l-a arestat pe proprietarul companiei Sresan Pharmaceutical Manufacturer, producătoarea siropului de tuse legat de moartea a cel puţin 17 copii în statul Madhya Pradesh, a transmis Reuters.