Vladimir Putin susține la summitul din China că întâlnirea cu Trump a deschis calea către pace în Ucraina

62569383
AFP

Vladimir Putin a declarat luni că înțelegerile cu Donald Trump la summitul din Alaska deschid calea către pace în Ucraina, subiect pe care îl va discuta la summitul OCS din China, relatează Reuters și AFP.

 

Kievul şi aliaţii săi occidentali numesc invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina, lansată în februarie 2022, un război imperial de cucerire pentru anexare de teritoriu, în timp ce Rusia spune că este o operaţiune militară specială menită să demilitarizeze şi să denazifice Ucraina.

Vladimir Putin, prim-ministrul indian Narendra Modi şi lideri din Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Asia de Sud şi Asia de Sud-Est participă la summitul OCS din oraşul Tianjin, găzduit de preşedintele chinez Xi Jinping.

"Apreciem foarte mult eforturile şi propunerile Chinei şi Indiei care vizează facilitarea soluţionării crizei ucrainene", a declarat Putin în cadrul forumului, în faţa principalilor săi aliaţi - preşedintele chinez Xi Jinping, prim-ministrul indian Narendra Modi şi preşedintele iranian Massoud Pezeshkian.

"Sper că înţelegerile la care s-a ajuns la recenta întâlnire Rusia-SUA din Alaska contribuie şi ele la acest obiectiv",
a adăugat el.

Până în prezent, propunerile de pace dintre Moscova şi Kiev au eşuat, în ciuda apelurilor preşedintelui american Donald Trump de a se ajunge la un acord. Vladimir Putin a respins apelurile de încetare a focului, cerând ca Ucraina să cedeze mai mult teritoriu şi să renunţe la sprijinul occidental. Kievul a refuzat, considerând aceste cereri inacceptabile.

Putin a mai spus luni că i-a detaliat deja lui Xi duminică realizările discuţiilor sale cu Trump şi lucrările "deja în curs" pentru rezolvarea conflictului şi că va oferi mai multe detalii în cadrul întâlnirilor bilaterale cu liderul chinez şi cu alţi lideri.

Cu cine va discuta Putin în China

În marja summitului de la Tianjin, se aşteaptă ca Putin să poarte discuţii luni cu preşedinţii turc Recep Tayyip Erdogan şi iranian Massoud Pezeshkian, precum şi cu prim-ministrul indian Narendra Modi. Este de aşteptat, de asemenea, ca Xi şi Putin să poarte discuţii marţi la Beijing.

"Pentru ca soluţionarea conflictului ucrainean să fie sustenabilă şi pe termen lung, trebuie abordate cauzele profunde ale crizei"
, a afirmat el.

O parte din sursa conflictului "constă în încercările continue ale Occidentului de a aduce Ucraina în NATO", a reiterat Putin.

"Această criză nu a fost declanşată de atacul Rusiei asupra Ucrainei. Ea este rezultatul unei lovituri de stat în Ucraina, care a fost susţinută şi provocată de Occident"
, a mai declarat el.

Declaraţia se referă la mişcările pro-europene din Maidan din Ucraina, care l-au forţat pe preşedintele pro-rus al ţării, Viktor Ianukovici, să demisioneze în 2014. Moscova a anexat apoi Peninsula Crimeea şi a sprijinit separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, declanşând un război civil.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Trump pierde o bătălie importantă în războiul economic. ”Tarifele reciproce” cu aproape toate ţările au fost anulate

Curtea de Apel Federală a Statelor Unite a limitat drastic planul tarifar al lui Donald Trump, anulând cele mai multe taxe vamale introduse prin decretul său din 2 aprilie.

A fost arestat un suspect în cazul uciderii fostului preşedinte al Parlamentului ucrainean Andrii Parubî. „O crimă oribilă”

Un suspect a fost arestat în cazul asasinării fostului preşedinte al Parlamentului ucrainean, Andrii Parubî, a anunţat Volodimir Zelenski, potrivit The Guardian.

FT: Ursula von der Leyen spune că Europa elaborează planuri ”precise” de trimitere de trupe ca garanţii de securitate

Europa pregătește planuri clare pentru trimiterea de trupe multinaționale în Ucraina, ca parte a garanțiilor post-conflict, cu sprijin american, a declarat Ursula von der Leyen într-un interviu pentru Financial Times, publicat duminică.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.