Trump i-a oferit lui Putin totul pe tavă. ”Doi lideri globali care decid soarta lumii și a țărilor mai mici”

×
Publicitate

Peședintele rus a fost primit cu covorul roșu și cu aplauzele președintelui american. Trump, în schimb, nu a obținut nimic concret de la acest summit, ceea ce a însemnat o victorie clară pentru Putin, observă analiștii.

Cel mai urgent obiectiv al liderului de la Kremlin la Anchorage, în Alaska, a fost să domolească frustrările lui Trump. Doar cu o săptămână în urmă, Moscova se confrunta cu un ultimatum – armistițiu sau sancțiuni.

Acum niciunul dintre aceste cuvinte nu a fost rostite o singură dată.

Julia Nikhinson, Associated Press: ”Când Trump și Putin s-au întâlnit pe pista aeroportului, limbajul lor corporal a fost foarte cordial. Și-au strâns mâinile, au vorbit, au mers împreună și Putin chiar i-a făcut semn cu degetul lui Trump”.

Unele dintre cele mai avansate avioane de luptă americane, F22 și B2 au survolat podiumul.

Julia Nikhinson, Associated Press: ”Apoi, când reporterii i-au strigat lui Putin întrebări dificile, Putin a ridicat din umeri, iar cei doi președinți au intrat împreună în ”bestia” președintelui Trump”.

După aproape 3 ore de discuții, Putin l-a invitat pe Trump în Rusia.

Donald Trump: Aș vrea să vă mulțumesc foarte mult și voi vorbi cu dumneavoastră foarte curând și probabil ne vom revedea foarte curând. Vă mulțumesc mult, Vladimir.

Vladimir Putin: Data viitoare la Moscova?

Donald Trump: Oh, asta e interesant. Nu știu, o să fiu puțin criticat pentru asta, dar aș putea să văd dacă este posibil”.

Dominic Waghorn, Sky News: ”În termeni sportivi, aș spune că în meciul Putin Trump scorul este 1 - 0. Tot 0 și pentru Ucraina. Putin este câștigătorul clar. A reușit să iasă, pentru o zi, din izolarea internațională pe scena mondială. A primit tratament de covor roșu. A fost pus pe picior de egalitate cu liderul unei adevărate superputeri. Și, esențial pentru el, nu a trebuit să accepte un armistițiu. Acum se poate întoarce acasă pretinzând că a obținut o victorie uriașă. Nu a dat nimic în schimb pentru toate acestea. Și este o adevărată mană cerească propagandistică pentru regimul Putin de la Moscova”.

”Putin a zburat înapoi la Moscova foarte mulțumit”

Sir Laurie Bristow, former British Ambassador to Russia: ”Întâlnirea nu i-a adus nimic lui Trump și, de fapt, i-a oferit lui Putin cea mai mare parte a ceea ce își dorea. Astfel, în ceea ce privește obiectivele cu care Putin a intrat la discuții, el a reușit să iasă din izolarea internațională, a apărut pe scena mondială, practic, ca unul dintre cei doi lideri globali care decid soarta lumii și a țărilor mai mici, deasupra capetelor lor, dacă este nevoie. Nu a fost deloc pus sub semnul întrebării ceea ce Putin descrie drept cauzele fundamentale ale războiului”.

Mark Galeotti, profesor universitare și analist pentru securitate: ”A obținut recunoaștere publică pe covorul roșu alături de Trump, are perspectiva unor noi negocieri care ajută la amânarea oricărei discuții privind sancțiuni suplimentare. Și, mai presus de toate, lucrul pe care Putin îl apreciază cu adevărat este să aibă mai multe opțiuni. Îmi imaginez că Putin a zburat înapoi la Moscova foarte mulțumit”.

... și escortat de avioanele F-35 americane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
Citește și...
Nicio înțelegere la summit-ul din Alaska. Putin: Ucraina, ”o națiune frățească”. Trump: ”A fost foarte profund”

Volodimir Zelenski se va întâlni luni cu Donald Trump la Washington după ce președinții Statelor Unite și Rusiei au plecat din Alaska fără un acord privind Ucraina.

Noua hartă a Ucrainei, desenată în Alaska. Putin i-a spus lui Trump că dacă primește această regiune, războiul se încheie

Putin i-a transmis lui Trump că va îngheța linia frontului și va pune capăt războiului dacă Ucraina îi cedează complet regiunea Donețk.

Ţările „coaliţiei voluntarilor” ce susţin Ucraina se reunesc duminică, înaintea vizitei lui Zelenski în SUA

Ţările care susţin Ucraina în războiul cu Rusia şi care au format aşa-numita "coaliţie a voluntarilor" vor avea duminică o nouă reuniune prin videoconferinţă.

Recomandări
Miza celor șapte hidrocentrale disputate între PSD și Palatul Cotroceni. Cel mai vechi proiect datează din 1989

Șapte hidrocentrale începute în urmă cu zeci de ani sunt subiectul unei noi dispute între Palatul Cotroceni și Parlament.

Forțele Navale: Dronele descoperite lângă Neptun Deep erau rusești. Avem 159 de mine marine distruse

Şeful Statului Major al Forţelor Navale, Mihai Panait, a afirmat că dronele descoperite şi distruse în Marea Neagră, în zona Neptun Deep, au fost de provenienţă rusească. 

VIDEO cu Eclipsa de Soare. Europa a avut parte de o eclipsă totală de Soare, prima după 27 de ani

Miercuri, 12 august 2026, a avut loc cea mai importantă eclipsă de Soare a anului, un fenomen astronomic vizibil parțial și din România, dar care a putut fi admirat în forma sa totală în special din Spania și din regiuni nordice.