Vladimir Putin acuză Franța de „piraterie” după interceptarea unui petrolier suspectat de legături cu Rusia

62556176
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat joi "piraterie" interceptarea în largul coastelor franceze a unui petrolier suspectat că face parte din flota-fantomă a Rusiei, scrie AFP.

„Este piraterie. Pentru că (...) petrolierul a fost confiscat în ape neutre, fără nicio bază. Evident, căutau ceva, marfă militară, drone sau lucruri de genul acesta. Dar nu există nimic din toate acestea acolo", a spus el în timpul unui forum de discuţii la Soci, în sud-vestul Rusiei.

„Petrolierul era sub pavilionul unei terţe ţări, într-adevăr, cu un echipaj internaţional. Sincer, nu ştiu în ce măsură este legat de Rusia", a adăugat el.

Liderul rus a apreciat, de asemenea, că interceptarea acestei nave este o încercare a autorităţilor franceze de a "deturna atenţia" populaţiei în timp ce ţara se află "într-o situaţie politică internă dificilă".

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că şefi de stat-major europeni se vor reuni „în următoarele zile" pentru a acţiona împotriva flotei-fantomă a Rusiei - navele care transportă petrol rusesc ocolind sancţiunile occidentale, notează AFP.

Macron a cerut să se facă un „pas" în "politica de obstrucţionare" a vaselor respective".

„În mod foarte concret, în următoarele zile, şefii noştri de stat-major, în coordonare cu NATO, în cadrul Coaliţei de Voinţă, se vor întruni pentru a construi acţiuni comune", a declarat el la Copenhaga, după un summit al şefilor de stat şi de guvern.

„Este extrem de important să creştem presiunea asupra flotei-fantomă, fiindcă asta reduce clar capacitatea Rusiei de a-şi finanţa efortul de război în Ucraina”, a evidenţiat preşedintele în deschiderea reuniunii la vârf a Comunităţii Politice Europene (CPE).

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62579826
România, exemplul lui Putin pentru manipularea alegerilor și interzicerea oponenților politici. „Știm, am trecut prin asta”
Vladimir Putin a declarat miercuri că autoritățile din unele țări încearcă să interzică oponenții politici care câștigă mai multă încredere în rândul cetățenilor, dar că această strategie nu funcționează.
62579824
Veste proastă pentru căpitanul petrolierului din „flota fantomă” a Rusiei, reținut în largul coastelor Franței. Ce riscă
Căpitanul petrolierului Boracay, suspectat că face parte din „flota umbră” a Rusiei, va fi pus sub acuzare în Franța pentru faptul că nu a putut justifica naționalitatea navei. Nava a fost imobilizată în largul coastei atlanticului francez.
62525478
Maria Zaharova respinge ideea unui Război Rece dintre Rusia și Occident: „Aici e deja foc”
Rusia a declarat că nu există un Război Rece cu Occidentul, deoarece acum este un conflict „în flăcări”, dar și că Uniunea Europeană și NATO mint în legătură cu presupusele operațiuni de sabotaj ale Moscovei pentru a justifica cheltuieli militare uriașe.