Violențele continuă în Irak. Cel puțin 5 de persoane au murit și alte 450 au fost rănite

×
Publicitate

Liderul religios irakian Moqtada al-Sadr a ordonat adepţilor săi să se retragă din locul unde protestează în Bagdad, marţi, după ciocniri sângeroase care s-au soldat cu cel puţin 25 de morţi, relatează dpa.

 

"Dacă adepţii nu se retrag din acest loc în 60 de minute, voi dezavua însăşi mişcarea", a declarat el, denunţând excesele propriilor simpatizanţi.

 

"Ceea ce se întâmplă în Irak mă întristează", a spus clericul, adăugând:"Am sperat că vor fi proteste paşnice". "Cer scuze poporului irakian", a declarat Moqtada al-Sadr.

Imaginile difuzate de canalul de televiziune Al Arabiya arată manifestanţi plecând de la locul protestului imediat după discursul lui al-Sadr.

Mulţimi mari de adepţi ai lui al-Sadr s-au adunat de luni seara lângă Zona Verde, unde se află clădiri guvernamentale, fiind raportate ciocniri şi împuşcături pe tot parcursul nopţii.

Confruntările au început luni, când forţele de securitate au lansat gaze lacrimogene, trăgând focuri de arme pentru a-i scoate pe adepţii al-Sadr din palatul guvernului, unde se află biroul premierului, la câteva ore după ce aceştia au luat cu asalt clădirea.

Violenţele s-au soldat până în prezent cu 25 de morţi şi aproximativ 450 de răniţi, potrivit martorilor, surselor de securitate şi medicale.

Violenţele au izbucnit la scurt timp după ce al-Sadr a anunţat că se retrage din viaţa politică pe fondul unui impas politic de 10 luni în ţară.

De la alegerile parlamentare din octombrie, forţele politice din Irak nu au reuşit să se pună de acord asupra candidaturilor pentru funcţiile de premier şi de preşedinte.

Blocul al-Sadr a câştigat cel mai mare număr de locuri, dar nu şi majoritatea necesară pentru a forma singur un guvern.

Clericul a cerut convocarea unor alegeri parlamentare anticipate, dar iniţiativa a fost respinsă de rivalii săi.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62282481
Americanii se tem că în următorii ani va izbucni un război civil. Un senator anunță deja ”revolte pe străzi”
Îngrijorător de mulți americani cred că țara lor se va confrunta cu un război civil în următorii 10 ani, iar un senator vorbește deja despre ”revolte pe străzi” în cazul în care fostul președinte Donald Trump va fi acuzat că a păstrat documente secrete.  
62282482
Tânăr ucis la carnavalul din Londra. A fost înjunghiat mortal în Notting Hill
Un tânăr a fost ucis în timpul carnavalului de la Londra, unul din cele mai mari din lume. Tânărul de 21 de ani a fost înjunghiat mortal în timpul evenimentului din cartierul Notting Hill.
62282476
Avertisment ONU: Şase milioane de afgani sunt expuşi riscului de foamete
Şase milioane de afgani sunt expuşi riscului de foamete, în condiţiile în care Afganistanul se confruntă cu dificultăţi şi incertitudine extreme sub regimul taliban, a anunţat, marţi, un oficial de rang înalt al Naţiunilor Unite.