Viktor Orban a mers la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin. Anunțul făcut de cei doi

62594933
Agerpres

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunţat vineri, în timpul unei întâlniri cu preşedintele rus Vladimir Putin la Kremlin, că ţara sa va continua să achiziţioneze hidrocarburi de la Rusia în viitor, relatează AFP.

"Vreau să reafirm că aprovizionarea cu energie din Rusia constituie în prezent baza aprovizionării cu energie a Ungariei şi va rămâne aşa şi în viitor", a declarat Viktor Orban, conform unui discurs televizat.

De partea cealaltă, Putin a salutat poziţia "echilibrată" a Ungariei în privinţa Ucrainei.

"Cunosc poziţia dumneavoastră echilibrată faţă de problema ucraineană", i-a transmis preşedintele rus lui Orban, care se opune sancţiunilor împotriva Moscovei în cadrul Uniunii Europene şi critică sprijinul acordat Kievului.

Putin i-a mai spus lui Orban că ar fi în continuare bucuros să aleagă Budapesta ca loc de întâlnire cu preşedintele american Donald Trump.

Putin şi Trump au convenit în octombrie să se întâlnească în capitala Ungariei pentru a discuta despre Ucraina, dar liderul de la Casa Albă a anulat apoi întrevederea, spunând că nu vrea ca aceasta să fie o pierdere de timp.

Relațiile dintre Rusia și Ungaria

Orban a menţinut relaţii strânse cu Moscova în ciuda războiului din Ucraina vecină, iar Ungaria este încă în mare măsură dependentă de energia din Rusia, în ciuda eforturilor Uniunii Europene de a reduce dependenţa.

Premierul ungar şi-a dezvăluit planul de a se întâlni cu Putin într-un interviu video pe pagina sa de Facebook, adăugând: "Mă duc (la Moscova) să mă asigur că aprovizionarea cu energie a Ungariei este garantată pentru iarnă şi anul viitor".

Întrebat dacă eforturile de pace privind Ucraina vor fi, de asemenea, pe agendă, Orban a spus: "Cu greu putem evita acest lucru".

Kremlinul a confirmat că Putin se va întâlni cu Orban

Kremlinul a confirmat că Putin se va întâlni în cursul zilei de vineri cu Orban, conform agenţiei ruse de presă TASS.

SUA au acordat Ungariei o scutire de la sancţiuni luna aceasta pentru a utiliza petrolul şi gazele ruseşti, după ce Orban a insistat asupra unei amânări în timpul unei întâlniri amicale cu preşedintele Donald Trump la Washington.

Ungaria a semnat, de asemenea, un pact privind cooperarea în domeniul energiei nucleare cu Statele Unite.

Acordul prevede ca Ungaria să cumpere combustibil nuclear şi tehnologie din SUA pentru depozitarea combustibilului uzat la o centrală nucleară construită de Rusia, cunoscută sub numele de Paks I. Compania rusă Rosatom construieşte o extensie a centralei, un proiect din 2014 care a fost amânat semnificativ.

Orban a declarat anterior că doreşte să relanseze planurile pentru un "summit de pace" la Budapesta între Trump şi Putin pe tema Ucrainei, care au fost amânate anul acesta.

Spre deosebire de majoritatea liderilor din NATO şi UE, Orban a menţinut relaţii cordiale cu Rusia, punând la îndoială logica ajutorului militar occidental pentru Kiev.

Ungaria a importat 8,5 milioane de tone de ţiţei şi peste 7 miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia în acest an, a precizat Ministerul său de Externe într-un comunicat de vineri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62584269
Muzeul Luvru majorează biletele cu 45% pentru o categorie de turiști. Vizitatorii vor plăti cu 10 euro mai mult

Muzeul Luvru a decis joi să majoreze cu 45% preţul biletului de intrare pentru vizitatorii din afara Europei începând cu 2026, o măsură promovată de guvern şi denunţată de sindicate, relatează presa franceză.

62594824
Unul dintre militarii împușcați la Washington a murit. Atacatorul ar fi condus 40 de ore pentru a comite crima

Unul dintre cei doi soldați ai Gărzii Naționale împușcați la Washington, în apropiere de Casa Albă, a murit. Vestea a venit chiar de la președintele Donald Trump. Celălalt soldat rănit este în continuare în stare gravă.

62594269
128 de oameni au murit în incendiul care a distrus blocurile turn din Hong Kong. „Este un dezastru”. GALERIE FOTO & VIDEO

Crește bilanțul victimelor după incendiul care a cuprins 7 blocuri din Hong Kong. Până acum au fost anunțați 128 de decedați. Iar mai bine de 270 de oameni sunt în continuare dați dispăruți. Între timp, flăcările uriașe au fost stinse, după 30 de ore.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.