Vaticanul transmite una dintre cele mai dure condamnări făcute de Biserica Catolică la adresa Israelului

62541959
Getty

Vaticanul, prin tradiție foarte precaut în declarațiile sale publice, a transmis una dintre cele mai dure condamnări făcute de Biserica Catolică la adresa Israelului. Cardinalul Pietro Parolin a criticat astfel ”masacrul în desfășurare” comis în Gaza.

Secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro Parolin, a criticat dur "masacrul în desfăşurare" comis de Israel în Fâşia Gaza, marcând una dintre cele mai puternice condamnări ale Bisericii Catolice la adresa războiului condus de Israel împotriva grupării militante Hamas, relatează marţi Reuters.

Într-un interviu acordat cu ocazia împlinirii a doi ani de la atacurile din 7 octombrie comise de Hamas asupra Israelului, care a declanşat ofensiva în curs de desfăşurare în Fâşia Gaza, cardinalul Pietro Parolin a calificat, de asemenea, aceste atacuri drept "inumane şi de neapărat" şi a cerut Hamas să elibereze ostaticii rămaşi în captivitate.

"Cei care sunt atacaţi au dreptul să se apere, dar chiar şi apărarea legitimă trebuie să respecte principiul proporţionalităţii", a declarat Parolin, secretarul de stat al Vaticanului şi unul dintre principalii colaboratori ai Papei Leon al XIV-lea.

"Războiul purtat de armata israeliană pentru a elimina militanţii Hamas ignoră faptul că vizează o populaţie în mare parte lipsită de apărare, deja împinsă la limită, într-o zonă în care clădirile şi locuinţele sunt reduse la ruine", a spus el.

"Este... clar că, din păcate, comunitatea internaţională este neputincioasă şi că ţările cu adevărat capabile să exercite o influenţă nu au reuşit până acum să acţioneze pentru a opri masacrul în desfăşurare", a declarat Parolin pentru agenţiile media ale Vaticanului.

Vaticanul, care are ambasade în numeroase capitale, foloseşte de obicei un limbaj precaut atunci când abordează conflicte, preferând să evite acoperirea mediatică şi să acţioneze pe căi mai discrete.

Însă Papa Leon, ales în luna mai după moartea papei Francisc, şi-a intensificat criticile la adresa campaniei Israelului în Gaza.

Papa Leon a susținut declarația cardinalului Parolin

Ambasada Israelului la Vatican a numit interviul lui Parolin "cu siguranţă bine intenţionat", dar a deplâns faptul că acesta "se concentrează pe criticarea Israelului, ignorând în acelaşi timp refuzul continuu al Hamas de a elibera ostatici sau de a opri violenţa".

Într-o postare marţi pe reţeaua X, ambasada a declarat că este "problematic" să se folosească cuvântul "masacru" pentru a descrie atât atacul Hamas, cât şi răspunsul Israelului la acesta, adăugând ca nu poate exista "o echivalenţă morală" între cele două părţi.

Întrebat despre declaraţia ambasadei Israelului, Papa Leon a susţinut opinia lui Parolin.

"Prefer să nu comentez acum. Cardinalul a exprimat foarte bine care este opinia Sfântului Scaun", a declarat el jurnaliştilor la Castel Gandolfo, o reşedinţă papală lângă Roma.

Israelul a lansat campania militară în Fâşia Gaza după atacul condus de Hamas în 2023, în urma căruia aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise şi 251 au fost luate ostatice, potrivit datelor israeliene.

Peste 67.000 de palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza de atunci, majoritatea civili, potrivit cifrelor oferite de Ministerul Sănătăţii din teritoriul palestinian şi considerate fiabile de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Trump nu a renunțat niciodată la ideea de a obține Groenlanda, avertizează premierul danez

Președintele american Donald Trump poate că a uitat momentan de Groenlanda, dar va reveni la acest subiect, a avertizat marți premierul danez Mette Frederiksen.

UNICEF, date dramatice la doi ani de la începutul războiului în Israel: Peste 60.000 de copii din Gaza, ucişi sau mutilaţi

Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) a declarat marţi că în jur de 61.000 de copii au fost ucişi sau mutilaţi în cei doi ani de conflict între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, transmit Xinhua şi EFE.

Un grup de familii din Italia dă în judecată Facebook, Instagram şi TikTok pentru efectele nocive asupra copiilor

Un grup de familii din Italia a dat în judecată Facebook, Instagram și TikTok, acuzând platformele că nu respectă restricțiile de vârstă și folosesc funcții care creează dependență și afectează sănătatea mintală a copiilor, transmite Reuters.

Recomandări
Ziua Limbii Române, sărbătorită în premieră la Cernăuți. ”Asistăm la un moment istoric”

Ziua Limbii Române a fost marcată, sâmbătă, în premieră, la Cernăuţi. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat în martie decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, pe data de 31 august.

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Comenzile din China s-au prăbușit după noile taxe. În România, numărul coletelor din afara UE a scăzut chiar și cu 50%

La aproape două luni de la intrarea în vigoare a taxei europene pentru comenzile din afara Uniunii Europene, numărul coletelor venite din China a scăzut chiar și cu 50%.