Val de reacții internaționale la planul de pace propus de Donald Trump pentru Gaza. Liderii europeni și arabi salută demersul

×
Publicitate

Mai multe țări din întreaga lume, inclusiv state arabe și musulmane, au salutat planul de pace prezentat luni de președintele american Donald Trump, menit să pună capăt conflictului din Fâșia Gaza, potrivit AFP.  

Egiptul, Iordania, Arabia Saudită, Qatarul, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Indonezia şi Pakistanul au afirmat într-un comunicat comun că salută "rolul preşedintelui american şi eforturile sale sincere pentru a pune capăt războiului din Gaza".

Acestea şi-au afirmat "disponibilitatea de a se angaja pozitiv şi constructiv alături de Statele Unite şi părţile interesate cu scopul de a finaliza acordul şi a asigura implementarea lui".

Preşedintele american Donald Trump şi-a anunţat luni planul în 20 de puncte pentru a pune capăt războiului Fâşia Gaza, care urmează să fie acceptat de cele două părţi.

Liderii europeni au salutat planul

Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat "angajamentul" lui Donald Trump "pentru a pune capăt războiului din Gaza şi a obţine eliberarea tuturor ostaticilor". "Doresc că Israelul să se angajeze ferm pe această bază. Hamas nu are altă opţiune decât să elibereze imediat toţi ostaticii şi să urmeze acest plan", a scris el pe X.

Regatul Unit "susţine cu fermitate" planul de pace dezvăluit de preşedintele american Donald Trump pentru a pune capăt războiului din Fâşia Gaza, a afirmat luni premierul britanic Keir Starmer.

"Susţinem cu fermitate eforturile sale pentru a pune capăt luptelor, a elibera ostaticii şi a asigura furnizarea de ajutor umanitar urgent populaţiei din Gaza. Aceasta este prioritatea noastră absolută şi trebuie să se întâmple imediat", a scris Starmer într-un comunicat.

Preşedintele Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, a îndemnat toate părţile să "profite de acest moment pentru a oferi păcii o şansă reală". "Situaţia din Gaza este intolerabilă. Ostilităţile trebuie să înceteze şi toţi ostaticii trebuie eliberaţi imediat", a adăugat el pe X.

La rândul său, ministrul german de externe, Johann Wadephul, a apreciat că, "în sfârşit, israelienii şi palestinienii pot spera că acest război se va încheia curând". "Această ocazie nu trebuie irosită. Hamas trebuie să profite de ea. Îi îndemn pe toţi cei care pot influenţa Hamas să facă acest lucru acum", a adăugat el.

Guvernul italian condus de Giorgia Meloni a afirmat că este vorba despre un "plan ambiţios pentru stabilizarea, reconstrucţia şi dezvoltarea Fâşiei Gaza", considerându-l un potenţial "punct de cotitură", potrivit unui comunicat. Roma a îndemnat "toate părţile să profite de această oportunitate şi să accepte planul".

Fostul prim-ministru britanic Tony Blair, despre care se presupune că va juca un rol major într-un comitet supervizând tranziţia în Gaza, a salutat planul ca fiind "îndrăzneţ şi inteligent". Acest plan "ne oferă cea mai bună şansă de a pune capăt a doi ani de război", a declarat Tony Blair într-un comunicat.

Reacția palestinienilor

Autoritatea Palestiniană a subliniat "eforturile sincere şi hotărâte" ale preşedintelui Donald Trump, potrivit unui comunicat, şi a subliniat că "are încredere în capacitatea sa de a găsi o cale către pace".

În schimb, Jihadul Islamic l-a denunţat într-un comunicat ca fiind "o reţetă pentru agresiune".

"Ceea ce a fost anunţat la conferinţa de presă dintre Trump şi Netanyahu este un acord americano-israelian şi reprezintă poziţia întregului establishment israelian. Este o reţetă pentru continuarea agresiunii împotriva poporului palestinian", a afirmat mişcarea islamistă. 

Conflictul actual din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul de o violenţă fără precedent comis de comandouri ale mişcărilor teroriste palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023. Atacul s-a soldat cu moartea a 1.219 de persoane, în majoritate civili. Alte 251 de persoane au fost luate ostatice şi duse în enclava palestiniană. Dintre acestea, 49 încă se află în Fâşia Gaza, dar armata israeliană deţine informaţii că doar 22 dintre ele mai sunt în viaţă.

Armata israeliană a ripostat la atacul din 7 octombrie 2023 cu o ofensivă terestră şi aeriană dură asupra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza, operaţiune în timpul căreia, până luni la prânz, au murit 66.055 de persoane şi alte 168.346 au fost rănite, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza. 

Articol recomandat de sport.ro
Deziluzie la Moscova! A spus-o fără ocolișuri: „Nu se luptă pentru victorie”
Deziluzie la Moscova! A spus-o fără ocolișuri: „Nu se luptă pentru victorie”
Citește și...
Nicole Kidman şi Keith Urban s-au despărțit. Cei doi formau un cuplu de 20 de ani. FOTO

Nicole Kidman şi Keith Urban s-au despărţit după aproape 20 de ani împreună, a declarat o sursă pentru BBC.

Trump propune un plan în 20 de puncte pentru a pune capăt războiului din Gaza. Ce prevede documentul

Preşedintele american Donald Trump şi-a anunţat luni planul în 20 de puncte pentru a pune capăt războiului din Fâşia Gaza, care urmează să fie acceptat de cele două părţi, inclusiv de Autoritatea Palestiniană  

Andrew Tate scapă de urmărirea penală în cazul plângerilor formulate de patru femei într-un proces civil în Marea Britanie

Serviciul de Procuratură al Coroanei (CPS) din Marea Britanie a anunțat luni că nu există suficiente dovezi pentru a-l urmări penal pe Andrew Tate în cazul acuzațiilor aduse de patru femei, aflate acum într-un proces civil la Înalta Curte din Londra.

Recomandări
Nicușor Dan, despre situația din România: ”A fost o criză politică care ne-a depăşit previziunile”

Președintele Nicușor Dan le-a spus diplomaților, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, că nu s-a așteptat ca această criză politică, provocată după demiterea Guvernului Bolojan, să dureze atât de mult.

Autoritatea Electorală Permanentă începe controlul la marile partide politice, cu excepția AUR. ”Încurcam lucrurile pe acolo”

Autoritatea Electorală Permanentă începe marţi misiunile de control la partidele politice.

Putin, presat de unul dintre cei mai importanți aliați ai Rusiei. Modi îi cere o pace „cât mai curând posibil” în Ucraina

„Trebuie să trecem de la războiul fără sfârșit la sfârșitul războiului.” - este mesajul public transmis de premierul indian lui Vladimir Putin.