Unul din 10 japonezi de peste 30 de ani este virgin. Ce arată datele comparate cu alte țări

62036234
Getty

Aproximativ una din zece persoane cu vârsta de circa 30 de ani din Japonia nu a avut niciodată o relaţie heterosexuală, conform unui nou studiu bazat pe rezultatele unui sondaj la nivel naţional, citat marţi de AFP, scrie Agerpres.

Datele, comparate cu cele din alte ţări dezvoltate, relevă că "adulţii japonezi au tendinţa de a deveni activi sexual mai târziu în viaţă, iar o proporţie sensibil superioară dintre aceştia nu are experienţe heterosexuale până în jurul vârstei de 40 de ani".

Acest studiu efectuat de Universitatea din Tokyo a utilizat date din cadrul Anchetei naţionale asupra fertilităţii, realizată în Japonia între 1987 şi 2015 şi administrată de Ministerul Sănătăţii din Japonia.

În 2015, 11,9% dintre femeile cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani şi 12,7% dintre bărbaţii din aceeaşi grupă de vârstă intervievaţi au declarat că nu au avut nicio experienţă sexuală cu o persoană de sex opus.

În grupa de vârstă 35-39 de ani, aceste procente au fost de 8,9%, respectiv de 9,5%.

În ambele categorii, proporţia persoanelor care se declară virgine a crescut cu câteva puncte procentuale faţă de sondajele conduse în 1987 sau în 1992.

Datele studiului nu includ informaţii despre relaţii homosexuale. Însă, potrivit autorilor, şi dacă se presupune că 5% dintre respondenţi au avut exclusiv relaţii homosexuale, "se poate spune că aproximativ unu din douăzeci de bărbaţi şi una din douăzeci de femei cu vârste între 30 şi 39 de ani (...) nu au avut niciodată relaţii sexuale".

Totodată, autorii au notat că Japonia pare să se distingă de alte state. Spre exemplu, cifrele colectate din Statele Unite demonstrează că doar 1,9% dintre femeile cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani şi 0,9% dintre cele cu vârste cuprinsă între 35 şi 39 ani declară că nu au avut relaţii sexuale cu o persoană de sex opus. În cazul bărbaţilor din Statele Unite, aceste procente sunt de 3,1%, respectiv 1,4%.

Aceste constatări ar trebui să suscite preocupări în contextul unei scăderi a populaţiei Japoniei şi a diminuării ratelor fertilităţii. Guvernul japonez încearcă să abordeze această problemă prin măsuri stimulative şi ajutoare acordate mamelor care lucrează.

"Situaţia persoanelor care nu au experienţe sexuale din cauza dificultăţilor în găsirea unui partener (...) ar putea fi luată în considerare în cadrul politicilor destinate creşterii natalităţii", au notat autorii studiului.

Epidemiolog Peter Ueda, care a condus acest studiu, estimează că ''inactivitatea sau lipsa experienţelor sexuale, voluntară sau nu, nu ar trebui privită drept un fenomen exotic, ridiculizată sau considerată un subiect îngrijorător pentru toată lumea".

Specialistul a subliniat într-un comunicat emis de universitatea niponă că este nevoie de cercetări suplimentare ''pe tema motivelor lipsei de activitate sexuală'' şi a modului în care dinamica ''pieţei relaţiilor se poate modifica''.

Totodată, studiul a constatat o corelaţie între relaţiile sexuale şi situaţia financiară. Cercetătorii au avertizat, însă, că este dificil de stabilit o relaţie cauză-efect cu privire la problemele asociate experienţei sexuale.

De asemenea, ei au notat că majoritatea persoanelor de peste 25 de ani care nu au avut experienţe sexuale au declarat că speră să se căsătorească, ''ceea ce indică faptul că lipsa lor de experienţă sexuală ar putea fi involuntară".

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62036227
Momentul în care explozia unui meteorit uriaș provoacă panică printre oameni. Ce spun martorii

Explozia unui meteorit uriaș, produsă în timpul zilei, pe 6 aprilie, a creat panică în rândul localnicilor din Krasnoiarsk, Siberia, care au crezut că este vorba despre un avion un flăcări.

62032029
Donald Trump mai aplică o lovitură economică Uniunii Europene. Anunțul făcut

Şeful statului american, Donald Trump, a anunţat marţi că SUA vor impune tarife vamale asupra unor produse provenite din Uniunea Europeană în valoare de 11 miliarde de dolari.

62036221
Decizie în cazul femeii care i-a spart nasul unui bărbat după ce a fost atinsă pe fund

Procuratura din Viena a clasat cazul unei tinere care i-a spart nasul unui bărbat care îi pusese mâna pe fund, estimând că aceasta a răspuns adecvat la agresiune.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.