Unde a ajuns primul Boeing 777 dat în folosință, după 20.519 zboruri efectuate

61988933

După 24 de ani de utilizare, primul avion Boeing 777 a fost scos din uz şi va ajunge într-un muzeu din statul american Arizona, relatează CNN.

Prototipul 777-200 a fost produs în 1994 şi a intrat în serviciu în anul 2000, atunci când a fost cumpărat de compania aeriană chineză Cathay Pacific.

Boeing 777-200

Avionul a făcut, pentru această companie, numai puţin de 20.519 de zboruri, echivalentul a 49.687 de ore de zbor. Ultimul din această serie de zboruri având loc în mai 2018. Ulterior, atât Cathay Pacific, cât şi compania Boeing, au aprobat donaţia aparatului Muzeului Pima Air & Space, din Tucson, Arizona.

Muzeul Pima Air & Space

Conform listei preţurilor avioanelor Boeing publicată de Statista, un model de avion 777 costă între 295 de milioane de dolari şi 525,8 milioane de dolari, în funcţie de dotări şi de variantă. Există, de exemplu, modelul Boeing 777-9, Boeing 777-300R sau Beoing 777-200ER.

În ceea ce priveşte Muzeul Pima Air & Space, acesta găzduieşte deja o gamă impresionată de aparate de zbor, de la avioane de luptă din anii 50", până la elicoptere de luptă utilizate în timpul Războiului din Vietnam.

MiG 15

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Adulterul, scos de pe lista infracţiunilor în India

Curtea Supremă din India a decis adulterul nu mai este o infracţiune, declarând legea veche din timpul erei coloniale drept "neconstituţională" şi "discriminatorie", relatează Al Jazeera.

Un ciclon devastator ar putea lovi Grecia în week-end. Avertizare MAE pentru români

Dacă aveţi planificată vreo vacanţă târzie în Grecia, trebuie să ştiţi că vremea se va înrăutăţi dramatic până duminică.

O frizeriţă merge în continuare la serviciu cu câteva luni înainte de a împlini 100 de ani

La aproape o sută de ani, o femeie din Statele Unite este încă în putere şi pe picioarele ei. Mai mult decât atât, continuă să muncească. Şi nu de nevoie, ci de plăcere.

Recomandări
Noul an școlar începe cu probleme. Unele școli caută încă profesori, iar manualele pentru clasa a IX-a întârzie

Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.

Pensiile private ale românilor finanțează statul. Fondurile au investit 157 de miliarde de lei în titluri de stat

Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.

Vladimir Putin i-a făcut să aștepte șapte ore pe emisarii lui Donald Trump. Mesajul pe care i l-a transmis de la Kremlin

„Situația pe care o avem de rezolvat nu e deloc simplă, dar orice dialog este util”, le-a declarat Vladimir Putin emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe care i-a primit sâmbătă.