Elveția limitează accesul trenurilor germane întârziate în gara centrală din Zürich pentru a evita perturbarea întregului trafic feroviar. Deoarece rețeaua elvețiană funcționează pe baza unor conexiuni strâns sincronizate, întârzierea unui singur tren poate afecta numeroase alte curse și pasageri, conform Nau.ch.

„Bine ați venit la bord!”, a fost anunțul făcut de conductorul trenului german, aflat în drum spre Elveția.

Apoi urmează o informație „foarte importantă”: trenul nu va mai opri, conform programului, în gara centrală din Zürich, ci își va încheia călătoria mai devreme, la Schaffhausen. „Nu avem voie să intrăm”, spune conductorul trenului, fără ocolișuri.

„În caz contrar, orarul trenurilor elvețiene ar fi dat peste cap”, este motivul invocat în anunțul Deutsche Bahn.

Un pasager al trenului Intercity 187, aflat într-o călătorie de afaceri, comentează: „Elvețienii sunt, cel puțin, consecvenți...”.

Pentru a-și proteja orarul de circulație, Căile Ferate Federale Elvețiene (SBB) aplică de ceva timp măsuri în cazul întârzierilor trenurilor internaționale.

Elveția nu acceptă întârzieri de peste șase minute

Din decembrie 2025, jumătate dintre trenurile care pleacă din Stuttgart circulă doar până la Singen, unde pasagerii schimbă trenul spre Zürich.

Pentru celelalte curse, SBB poate introduce un tren de înlocuire din Schaffhausen dacă întârzierea estimată depășește șase minute și condițiile operaționale permit acest lucru. Măsura urmărește să evite perturbarea orarului feroviar elvețian.

Punctualitatea s-a îmbunătățit

Pentru a preveni aceste situații, SBB poate opri trenurile înainte de destinație și pune în circulație garnituri de înlocuire dacă întârzierea estimată depășește șase minute.

Măsurile au contribuit la creșterea punctualității sosirilor în Zürich la peste 80%, însă pasagerii veniți din Germania pot fi nevoiți să schimbe trenul pe traseu.

Deocamdată, sistemul va fi menținut cel puțin până la următoarea schimbare a orarului, programată pentru decembrie 2026. În paralel, cele două companii feroviare lucrează la soluții care să facă mai fiabilă, pe termen lung, legătura directă dintre Stuttgart și Zürich.

Pentru pasagerii afectați, situația rămâne însă aceeași: dacă trenul din Germania ajunge cu o întârziere prea mare, călătoria lor în Elveția se poate încheia brusc, într-o gară intermediară, înainte de destinația prevăzută.

Punctualitatea trenurilor din România, spre deosebire de Elveția

În România, întârzierile trenurilor continuă să afecteze călătorii zilnic. În timp ce Elveția încearcă să limiteze propagarea întârzierilor prin introducerea unor trenuri de înlocuire, pasagerii din România se confruntă adesea cu dificultăți în respectarea programului de călătorie.

În România, 68,81% a fost rata de punctualitate a trenurilor de călători în 2024, conform fișei de țară publicate de Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate (ERA).

În Elveția, 93,2% dintre trenurile de călători au ajuns la timp în 2024, potrivit datelor oficiale publicate de Căile Ferate Federale Elvețiene (SBB).