Un teatru din Italia a anulat spectacolele unui balerin de origine ucraineană care are tatuaje cu Putin

62313943
Profimedia

Un teatru italian a anulat vineri spectacolele unui proeminent balerin rus de origine ucraineană care are trei tatuaje reprezentându-l pe preşedintele Vladimir Putin pe piept şi pe umeri, în urma protestelor apărute în mediul online.

Spectacolele pe care balerinul Serghei Polunin trebuia să le susţină în datele de 28-29 ianuarie la Teatrul Arcimboldi din Milano au fost anulate "din cauza campaniei insistente (împotriva lor) de pe internet şi din social media", a anunţat teatrul pe website-ul său.

Polunin urma să interpreteze rolul principal în baletul "Rasputin - Dance Drama", care a fost programat iniţial pentru anul 2019 şi a fost amânat în repetate rânduri din cauza măsurilor antipandemice.

În comunicat, teatrul milanez a explicat că decizia de anulare a spectacolelor a fost un act de "responsabilitate politică şi morală", ţinând cont de "climatul de tensiune şi ameninţări". Un purtător de cuvânt al teatrului a precizat că instituţia a fost ţinta unei campanii prin e-mail şi că a primit numeroase mesaje negative în mediul online.

Serghei Polunin, unul dintre cei mai buni balerini din lume în acest moment, fost balerin principal la Royal Ballet din Londra, s-a născut în Ucraina, dar a primit cetăţenia rusă în 2018, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62306552
Secretarul general al NATO avertizează că Putin nu a renunţat la obiectivul de a controla Ucraina
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spune că Vladimir Putin nu a renunţat la planurile sale de a controla Ucraina şi a avertizat că toată lumea trebuie "să se pregătească pentru o perioadă lungă" de război.  
62313266
Volodimir Zelenski a promulgat legea privind minoritățile naționale din Ucraina, criticată de MAE român
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a promulgat legea privind minoritățile naționale din Ucraina. Legea a fost criticată recent de către Ministerul român al Afacerilor Externe.
62313919
Cutremur cu magnitudinea 5,0 produs în sud-vestul Mexicului
Un cutremur cu magnitudinea 5,0 a lovit regiunea Michoacan din sud-vestul Mexicului, a anunțat, vineri, Serviciul Național Seismologic (SSN) din această țară.