Un șofer român a fost condamnat la închisoare în Franța și a primit o amendă de 4,5 milioane de euro. Ce ascundea în camion

62536062
Shutterstock

Un șofer român și doi colegi maghiari au fost condamnați la închisoare în Franța, după ce au fost surprinși transportând cantități mari de droguri ascunse în camioanele lor, scrie Objectif Gard.

Incidentul a avut loc pe 20 martie 2024 pe autostrada A9 din Franța. Două camioane au fost oprite de autoritățile vamale la doar un minut distanță unul de celălalt, în zona de odihnă Vergèze. Primul vehicul era condus de Sandor, în vârstă de 53 de ani, care se afla împreună cu șeful său, Tibor, de 48 de ani. Cei doi cetățeni maghiari transportau marfă, între Spania și Germania.

400 kg de droguri, ascunse sub aerul condiționat

În timpul unui control de rutină, vameșii au observat nereguli la unitatea de aer condiționat a camionului. După demontare, au făcut o descoperire surprinzătoare: 400 kg de rășină de canabis ascunse într-un compartiment secret, cu cheia aflată în torpedou. În cel de-al doilea camion, un compartiment similar a fost găsit deasupra plafonierei – acesta ascundea 114 kg de canabis.

Al doilea camion era condus de Ionuț, un șofer de origine română. El deținea o cheie care deschidea ambele ascunzișuri, o dovadă esențială în anchetă. Valoarea estimată pe piața neagră: aproximativ 7 milioane de euro pentru cele 114 kg, iar restul de 400 kg ar valora circa 2,5 milioane de euro.

În timpul audierilor, cei trei inculpați au negat orice implicare: „Nu aveam absolut nicio idee că în camion se aflau droguri.” Mai mult, au susținut că nu se cunosc între ei.

„Este o pură coincidență”, a afirmat Ionuț. Totuși, ancheta asupra telefoanelor a arătat că cei trei au făcut mai multe deplasări, la câteva ore distanță, în perioade diferite între 2023 și 2024.

Cei trei se află în arest preventiv de 15 luni.

Marți, 17 iunie, cei trei au fost judecați la Tribunalul Penal din Nîmes. Aceștia au fost acuzați de import, deținere și transport de stupefiante, apartenență la o rețea criminală și transport de substanțe periculoase. Din nou, toți trei au negat acuzațiile.

Românul a susținut că în timpul unei vacanțe de o săptămână și-a lăsat camionul într-o parcare de pe autostradă, unde cineva ar fi putut introduce drogurile. Președintele instanței, Jérôme Reynes: „Cu marfă în valoare de șapte milioane de euro, nu cred că traficanții ar fi riscat o astfel de situație.”

Tibor a declarat că, în Spania, a lăsat vehiculul timp de două ore în grija a doi bărbați care urmau să încarce... tutun. A afirmat că nu știa că era vorba despre droguri. „Oricum, și transportul de tutun este ilegal”, a precizat Jérôme Reynes.

Amenzi uriașe și pedeapsă maximă

Deși nu aveau antecedente penale nici în Franța, nici în țările lor de origine, autoritățile vamale au cerut o amendă de 4,5 milioane de euro de la Ionuț și 794.000 de euro de la ceilalți doi.

Procurorul Jean-Luc Vasserot a cerut șase ani de închisoare pentru fiecare, o amendă de 50.000 de euro, confiscarea bunurilor sechestrate și interdicția permanentă de a intra pe teritoriul Franței.

Cei trei au fost condamnați la șase ani de închisoare, confiscarea bunurilor, interdicție definitivă de intrare în Franța și obligația de a plăti amenzile vamale.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Rusia avertizează SUA să nu ajute militar Israelul. Putin îşi oferă în continuare serviciile de mediere

Vladimir Putin a transmis miercuri că Moscova este încă dispusă să medieze confruntarea armată în curs dintre Israel şi Iran, o propunere făcută şi săptămâna trecută de Rusia, dar până acum fără efect.

Israelul a atacat peste 40 de obiective militare în Iran şi a doborât cinci elicoptere de atac iraniene AH-1

Armata israeliană a informat miercuri că aproximativ 25 de avioane de luptă au atacat peste 40 de obiective militare în vestul Iranului şi, de asemenea, au fost doborâte cinci elicoptere, în contextul războiului declanşat de Israel împotriva Iranului.

Cine este Reza Pahlavi, prințul moștenitor al Iranului, care incită la revoltă împotriva ayatollahului Ali Khamenei

Reza Pahlavi s-a născut la Teheran, Iran, pe 31 octombrie 1960, ca moștenitor al lui Mohammad Reza, Șah al Iranului și al împărătesei Farah Pahlavi. A fost numit oficial prinț moștenitor în anul 1967, cu ocazia încoronării tatălui său.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.