Nicolae Brica, în vârstă de 48 de ani, avea o alcoolemie de aproape două ori mai mare decât limita legală atunci când autoturismul său Renault Megane a lovit doi frați, în primele ore ale zilei de 24 decembrie a anului trecut, potrivit Daily Mail.

Locuitorii din Norwich au povestit că au auzit țipete înainte de a-l găsi pe Thomas Plane, în vârstă de 28 de ani, prins sub autoturism.

Tânărul a fost declarat decedat la locul accidentului, în timp ce fratele său, James, a fost transportat la spital cu răni grave.

Brica a fost testat cu aparatul etilotest la locul accidentului, iar rezultatul a arătat că avea o alcoolemie de aproape două ori mai mare decât limita legală.

Românul a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare

Prezentat în fața Tribunalului Coroanei din Norwich, Brica a fost condamnat astăzi la șapte ani și jumătate de închisoare și a primit interdicția de a conduce timp de cinci ani, după ce și-a recunoscut vinovăția pentru conducerea sub influența alcoolului, provocarea unui deces prin conducere neglijentă și provocarea unor vătămări grave prin conducere neglijentă.

Cetățeanul român avea drept de ședere pe perioadă nedeterminată în Regatul Unit și îi declarase anterior judecătoarei Katharine Moore că „ar dori să fie deportat după executarea pedepsei”. În instanță s-a arătat că Brica conducea în primele ore ale Ajunului Crăciunului, când i-a lovit pe Thomas și James, care se întorceau acasă cu bicicletele.

Thomas și James petrecuseră alături de prieteni și familie înainte de a cădea pe carosabil.

Unul dintre frați încerca să îi îngrijească rănile celuilalt, cu ajutorul unui trecător, în momentul în care Brica i-a lovit pe amândoi.

Doi polițiști patrulau în zonă și au ajuns la locul accidentului la scurt timp după producerea acestuia.

Brica a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 72 de micrograme de alcool, în condițiile în care limita legală este de 35 de micrograme.

Poliția: „Această tragedie putea fi prevenită în totalitate”

După pronunțarea sentinței, detectivul Dylan Thomas a declarat: „Acesta a fost un incident cu adevărat devastator, care a avut un impact asupra acestei familii pentru tot restul vieții. Un tânăr și-a pierdut viața, iar fratele său geamăn a suferit răni grave, totul din cauza unui șofer care a ales să se urce la volan după ce a consumat alcool. Gândurile noastre rămân alături de familia și de cei dragi ai victimelor, care au dat dovadă de o demnitate extraordinară pe parcursul anchetei și al procesului. Sperăm că sentința pronunțată astăzi le va aduce o oarecare alinare. Această tragedie putea fi prevenită în totalitate. Brica a luat decizia de a conduce după ce a consumat alcool, iar această decizie a avut consecințe catastrofale. Îndemnăm pe toată lumea să se gândească foarte bine înainte de a se urca la volan după ce a consumat alcool. O singură alegere greșită poate schimba vieți pentru totdeauna.”