Un bebeluș de 7 luni a fost ucis de câinele familiei, care l-a mușcat de cap

61875843

Moartea unui bebeluş de şapte luni care a fost muşcat de câinele familiei a şocat Germania şi a reaprins dezbaterea în privinţa raselor care ar trebui considerate prea periculoase pentru a fi ţinute ca animale de companie, relatează miercuri DPA.

Autopsia efectuată bebeluşului, pe nume Jannis, ar urma să dezvăluie mai multe informaţii despre modul în care a murit. Copilul pare să fi fost muşcat de cap în livingul locuinţei familiale, deşi acest lucru nu este un fapt stabilit, a declarat miercuri procurorul Robert Hartmann, scrie Agerpres.

Părinţii nu au declarat nimic public despre moartea copilului lor.

Câinele mascul de 5 ani pe nume Kowu este în prezent ţinut de poliţie, care va efectua teste pentru a-i determina rasa. Poliţia a precizat că patrupedul pare să fie o încrucişare între rasa Staffordshire Terrier şi o altă rasă, dar a menţionat că rezultatul definitiv se va stabili într-o săptămână.

Moartea lui Jannis a făcut titluri de prima pagină în presa naţională din Germania în această săptămână, ridicându-se întrebarea privind cine ar trebui să primească permisiunea de a creşte astfel de rase.

Terrierii Staffordshire - una dintre rasele clasificate ca pitbulli - sunt pe lista câinilor consideraţi periculoşi de autorităţile din landul Hessa, unde a avut loc atacul. Asta înseamnă că proprietarul are nevoie de un permis de la autoritatea locală şi trebuie să-şi poată demonstra "expertiza" în a ţine câinele ca animal de companie.

Câinele care ar fi comis atacul nu era înregistrat la autorităţile locale.

Procurorii au deschis o investigaţie iniţială pentru omucidere prin neglijenţă după moartea lui Jannis, dar au spus şi că este posibil să fi fost un accident tragic, notează DPA.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61924266
Trump: „Fii gata, Rusia, rachetele vor veni deasupra Siriei". Marea Britanie s-ar putea alătura atacului
Președintele SUA Donald Trump a transmis un mesaj alarmant pe contul său de pe Twitter, în care anunță Rusia că Statele Unite sunt pregătite să tragă cu rachete spre Siria.
61952625
Riscă închisoarea pentru că vrea să-și salveze fiica cu un medicament ilegal: ”E singura șansă”
O mamă disperată riscă închisoarea pentru că a importat un medicament ilegal în Marea Britanie, în speranța că îi va prelungi viața fiicei sale care este bolnavă în stadiu terminal.
61952609
Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Peste 500 de persoane afectate de atacul chimic din Siria
Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere acces în regiunea Douma din Siria în care a avut un atac chimic, susţinând că are informaţii conform cărora sute de persoane au fost afectate, conform BBC.