Un bărbat, erou în Italia după ce a prins în mod miraculos un copil care căzuse de la etajul cinci. „Picioarele erau în aer”

62380705

Un bancher în vârstă de 37 de ani din Torino este considerat erou după ce a prins în mod miraculos un copil care a căzut, sâmbătă, de la un balcon aflat la etajul cinci.

 

Mattia Aguzzi a declarat că el şi prietena sa se îndreptau spre un magazin de pâine din centrul oraşului Torino, cu puţin înainte de ora locală 11:00, când a auzit un bărbat strigând după ajutor dintr-un apartament de la etaj.

Am ieşit cu prietena mea să cumpărăm pâine şi am auzit ţipete dintr-o clădire care ne-au atras atenţia”, a declarat el pentru Sky24, vorbind în faţa spitalului unde a fost tratat pentru răni minore. „Am auzit un bărbat ţipând când a văzut fetiţa aplecată pe marginea balconului. Fetiţa se apleca din ce în ce mai mult şi s-a urcat pe margine. Se ţinea doar cu mâinile şi picioarele ei erau în aer”, a spus Aguzzi.

El a precizat că a strigat pentru a încerca să atragă atenţia fetiţei de trei ani pentru a o împiedica să se caţere mai departe, dar când şi-a dat seama că nu-l aude, i-a calculat traiectoria şi a stat în locul unde se gândea că o să cadă.

Am început să ţip la ea să stea nemişcată şi să se întoarcă înăuntru, dar nu a auzit. Când am văzut-o căzând, m-am pus în calea ei, am închis ochii şi am sperat că totul va fi bine. Am blocat-o amortizând şocul căzăturii şi am căzut amândoi la pământ”, a spus el. „Iniţial nu am simţit niciun semn de viaţă, apoi copilul a început să plângă şi am răsuflat uşurat”, a mai spus el.

Părinţii fetei au venit în stradă după ce şi-au dat seama ce s-a întâmplat, iar echipele de intervenţie au dus-o pe fetiţă la spital. Bărbatul a spus că părinţii fetei erau în stare de şoc, dar că fetiţa este „bine”.

Gest extraordinar”

Primarul din Torino, Stefano Lo Russo, a cerut ca Aguzzi să fie omagiat. „Acţiunile lui Mattia Aguzzi, concetăţeanul nostru care în această dimineaţă, prinzând-o din zbor, a salvat viaţa fetiţei care a căzut de la etajul cinci, este un gest eroic şi extraordinar”, a scris Lo Russo într-o postare pe Facebook.

Parlamentarul Camilla Laureti a declarat, de asemenea, că speră că bărbatului îi va fi acordată o medalie naţională. „Propun ca #MattiaAguzzi, care a salvat o fetiţă care a căzut de la etajul cinci, riscându-şi siguranţa şi probabil propria viaţă, să primească Medalia de Aur pentru Valoare Civilă!”, a scris ea într-o postare pe reţeaua de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter.

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, i-a mulţumit bancherului. „Povestea unei fetiţe care a căzut de la balconul unui apartament de la etajul al cincilea al unei clădiri din Torino ar fi putut să se transforme într-o tragedie. Dar datorită promptitudinii lui Mattia Aguzzi, care a văzut-o căzând şi a prins-o în aer, viaţa ei este salvată. Multă onoare şi recunoştinţă pentru acest tânăr erou”, a scris Meloni duminică pe X.

Însă bancherul spune că nu este un erou. „Nu mă numiţi erou. Am făcut totul atât de natural. Nu m-am gândit la nimic şi am încercat să fac ceea ce trebuia făcut”, a spus el, înainte de a glumi că greutatea sa în plus l-a ajutat. „Şi, în orice caz, acum nu-mi vor mai spune că este mai bine dacă slăbesc puţin. A mers bine. Ce ne-am putea dori mai mult? Destinul ne-a adus acolo. Întâmplarea, soarta. Din câte ştiu eu, suntem cu toţii bine. Şi asta, credeţi-mă, este cel mai frumos lucru”.

Articol recomandat de sport.ro
Putin dă o lovitură de proporții! Rușii își trec în cont o victorie colosală în fața occidentalilor
Putin dă o lovitură de proporții! Rușii își trec în cont o victorie colosală în fața occidentalilor
Citește și...
Premieră pentru Maia Sandu. Președinta R. Moldova participă la reuniunea Coaliției de Voință, la invitația lui Macron

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa luni, la Paris, la reuniunea Coaliţiei de Voinţă, la invitaţia preşedintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron.

„Flăcările veneau din nou spre noi”. Mărturiile cutremurătoare ale celor care au fugit din calea incendiilor din Spania

Toate cele 12 victime care au pierit în incendiile devastatoare din Almeria au fost identificate. Este vorba despre cetățeni britanici, belgieni și un spaniol.

A ascuns sute de mii de euro de soția lui timp de două decenii. Descoperirea a zguduit o căsnicie de 24 de ani

O femeie de 52 de ani din Londra a descoperit întâmplător că soțul ei ascundea o pensie în valoare de 446.07 de euro, după 24 de ani de căsnicie.

Recomandări
Nicușor Dan i-a chemat din nou la Cotroceni pe liderii fostei coaliții. Cum vrea să îi convingă să formeze un nou Guvern

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat, luni, la Cotroceni, pe liderii fostei coaliţii de guvernare, în încercarea de a găsi o rezolvare a crizei politice actuale. Înainte de negocieri, liderii partidelor au intrat într-un război al declarațiilor.

SUA au lovit din nou Iranul. Teheranul a ripostat cu atacuri asupra bazelor americane. Trump: „Sunteți niște oameni bolnavi”

Statele Unite au lansat o nouă rundă de atacuri asupra Iranului. Loviturile vin după mai multe zile de escaladare a tensiunilor în regiune. Și, potrivit Comandamentului Central, acestea au avut loc la ordinul președintelui Donald Trump.

Inflația a scăzut pentru prima dată după patru luni de creștere. Topul scumpirilor în luna iunie

Rata anuală a inflației a scăzut ușor în luna iunie 2026, ajungând la 10,4%, de la 10,7% cât era în luna mai, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.