UE şi Israel au ajuns la un acord privind Gaza. Anunțul făcut de șefa diplomației europene Kaja Kallas

62529238
Getty

Uniunea Europeană (UE) a încheiat un acord cu Israelul în vederea extinderii ajutorului umanitar în Fâşia Gaza, anunţă joi şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas.

„Acest acord înseamnă că mai multe puncte de trecerea (barierei de securitate) vor fi deschise, că mai multe camioane cu ajutoare şi hrană vor intra în Fâşia Gaza”, anunţă pe X Kaja Kallas.

„Contăm pe Israel să pună în aplicare toate măsurile convenite”, a adăugat ea, precizând că acestea urmează să intre în vigoare ”în zilele următoare”.

Acordul înseamnă de asemenea că ”infrastructuri vitale vor fi reparate şi că muncitorii umanitari vor fi protejaţi”, anunţă ea.

Concret, acordul prevede o ”creştere substanţială a numărului camioanelor care transportă zilnic produse alimentare şi nealimentare care intră în Fâşia Gaza”, şi deschiderea unor ”noi puncte de trecere” a barierei de securitate dintre Israel şi enclavă, în nordul şi sudul Fâşiei Gaza, anunţă într-un comunicat Kaja Kallas.

Acordul prevede o ”redeschidere a căilor de trimitere de ajutor din Iordania şi Egipt şi posibilitatea distribuirii unor produse alimentare prin intermediul unor brutării şi bucătorii publice în toată Fâşia Gaza”, se arată document.

Livrări de carburant în beneficiul organizaţiilor umanitare urmeaază să fie de asemenea reluate, ”până la nivel operaţional”, prevede acordul.

Şefa diplomaţiei europene urmează să le predea, în zilele următoare, celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) o listă cu măsuri pe care le pot lua, în urma deciziei de revizuire a Acordului de Asociere UE-Israel.

Comisia Europeană estimează într-un raport - prezentat la sfârşitul lui iunie miniştrilor de Externe din UE - că Israelul a încălcat Articolul 2 al Acordului privind respectarea drepturilor omului.

Unele state membre UE - ca Spania - cer, în consecinţă, o suspendare a acestui Acord de Asociere, cel puţin parţial, însă altele se opun.

Liderii europeni, reuniţi la sfârşitul lui iunie într-un summit, le-au cerut miniştrilor ”să continue discuţiile în vederea unor acţiuni ulterioare” însă ”ţinând cont de evoluţia situaţiei pe teren”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62550746
UE va mobiliza 2,3 miliarde de euro pentru reconstrucţia Ucrainei. „Cel mai mare fond de capital-investiţie la nivel mondial"

Uniunea Europeană va mobiliza 2,3 miliarde de euro pentru reconstrucţia Ucrainei, înfiinţând, între altele, un fond special menit să mobilizeze şi capitaluri private, a anunţat joi Comisia Europeană, informează AFP.

62451971
Chef Aiman – un bucătar alimentat AI va conduce un restaurant de lux în Dubai. Cum va funcționa

În Dubai, cina ar putea veni în curând cu o porţie de cod sursă. WOOHOO, un restaurant care se autopromovează cu sloganul "mâncarea din viitor", urmează să se deschidă în luna septembrie în centrul Dubaiului.

62548175
Cazul ”Doamnei I”: Comisia Europeană concediază o interpretă, suspectată că a înregistrat negocierile cu Zelenski

Comisia Europeană i-a retras acreditarea unei traducătoare de limbă ucraineană, fiind suspectată de spionaj, după ce a ieșit la iveală că aceasta a înregistrat negocierile care l-au implicat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie Le Monde.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.