UE a lansat procedura de infringement impotriva Poloniei, tara care "ameninta standardele democratice ale blocului european"

61899360
Getty

Uniunea Europeana a anuntat sambata ca a lansat procedura de infringement vizand Polonia, din cauza reformei sistemului judiciar, despre care se teme ca va submina independenta tribunalelor din tara, relateaza AFP.

Masurile luate de Executivul UE ar putea duce, in cele din urma, la darea in judecata a Poloniei la Curtea Europeana de Justitie si, eventual, la o amenda.

Comisia avertizeaza ca, prin aceasta reforma, Varsovia ameninta atat standardele sale democratice, cat si pe cele ale blocului european.

“Comisia Europeana a lansat procedura infringement impotriva Polonia prin trimiterea unui aviz motivat, dupa publicarea in Monitorul Oficial polonez al Legii privind organizarea tribunalelor, vineri 28 iulie”, a anuntat Comisia Europeana intr-un comunicat.

Partidul de guvernare din Polonia, PiS, are la dispozitie o luna pentru a raspunde intrebarilor Comisiei, inclusiv privind “independenta tribunalelor poloneze”, care ar putea fi subminata de prerogativele sporite ale ministrului Justitie.

Alte semne de intrebare se refera la “discriminare pe baza de sex, din cauza introducerii unei varste diferite de pensionare” pentru judecatorii barbati si femei.

Actiunea UE era asteptata, dupa ce presedintele polonez Andrzej Duda a promulgat saptamana aceasta legea care ii permite ministrului Justitiei sa inlocuiasca unilateral presedintii tribunalelor.

Presedintele Duda si-a surprins aliatii conservatori si eurosceptici de la PiS, atunci cand a anuntat ca va bloca prin veto doua dintre controversatele reforme judiciare, care ar urma sa dea guvernantilor puterea de a inlocui toti judecatorii de la Curtea Suprema, in vreme ce majoritatea parlamentara ar impune un control politic complet asupra Consiliului Judiciar National, care nominalizeaza magistratii supremi din Polonia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61900907
Rusia pregateste masuri impotriva Romaniei, dupa incidentul cu Dmitri Rogozin. "Sanctiunile noastre vor fi speciale"

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a cerut, pe Facebook, “contramasuri usturatoare” din partea Moscovei, dupa ce autoritatile romane si moldovene nu au permis cursei sale sa ajunga la Chisinau.

61898971
Kim Jong-un: Testul cu racheta de vineri arata ca teritoriul SUA poate fi lovit

Liderul nord-coreean a declarat ca testul cu racheta intercontinentala de vineri inseamna ca tot teritoriul Statelor Unite poate fi lovit de Phenian, anunta sambata agentia oficiala nord-coreeana KCNA.

61900864
Trump a fost filmat ignorand un baiat cu dizabilitati, care voia sa dea mana cu el. VIDEO

Presedintele american Donald Trump a fost filmat “ignorand complet” un baiat cu dizabilitati, care s-a intins de mai multe ori pentru a dat mana cu el, la un eveniment de la Casa Alba, relateaza Daily Mirror.

Recomandări
Smr nuclear
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.