Ucraina și Norvegia vor produce drone împreună din 2026. Vor colabora în cercetare și dezvoltare cu instituții de top

62372250
Getty

Ucraina şi Norvegia au convenit să producă împreună drone - începând din 2026 -, anunţă duminică, pe X, ministrul ucrainean al Apărării Denîs Şmîhal, precizând că a semnat un document în acest sens cu omologul său norvegian Tore Sandvik.

”Următoarea etapă constă în lansatrea rapidă a unei linii de producţie-pilot, în 2026, acţionând totodată simultan la creşterea şi mai puternică a capacităţilor”, scrie fostul premier ucrainean, relatează AFP.

”Ucraina îşi va împărtăşi experienţa şi inovaţiile cu Norvegia. În schimb vom beneficia de o bază solidă de producţie şi de o cooperare în domeniul cercetării şi dezvoltării cu instituţii norvegiene de prim--plan”, a declarat el.

El a salutat ”cooperarea pe care o dezvoltăm cu partenerii noştri”, ”o cooperare care consolidează capacităţile de apărare ale tuturor ţărilor din lumea liberă. Mulţumesc Norvegiei pentru susţinerea sa”, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62595317
Americanii, gata să folosească forța în Venezuela, pentru a răsturna regimul Maduro. Primul pas pe care îl vor face
Urmează o săptămână tensionată în Caraibe. Sunt tot mai multe semne că Statele Unite ar avea de gând să intensifice campania îndreptată împotriva Venezuelei.
62595322
Zile decisive pentru pacea din Ucraina. În Florida se discută cele mai sensibile puncte ale acordului, după Geneva
Sunt zile decisive pentru un eventual acord de pace în Ucraina. O delegație a Kievului se întâlnește duminică în Florida cu oficiali de rang înalt ai administrației Trump.
62595323
Rubio dă asigurări în Florida: Negocierile cu Umerov pe planul de pace Trump vizează să deschidă calea unei Ucraine suverane
O delegație ucraineană a început duminică negocieri cu oficiali americani de rang înalt la Shell Bay Club, în Florida, pentru a discuta un plan american destinat încetării războiului dintre Rusia și Ucraina, transmite AFP.