Ucigașul lui Charlie Kirk este de negăsit. Autoritățile oferă o recompensă de 100.000 de dolari

×
Publicitate

Forțe impresionante de polițiști și agenți FBI încă îl caută pe ucigașul lui Charlie Kirk, un activist conservator, susținător înfocat al președintelui Donald Trump.

Pe capul suspectului a fost pusă o recompensă de 100.000 de dolari pentru informații care ar putea duce la localizarea și capturarea acestuia. Autoritățile au dat publicității imagini cu o „persoană de interes" şi le-au cerut ajutor cetățenilor să o identifice.

La ceremonia de comemorare a atentatelor din 11 septembrie, liderul de la Casa Albă a anunțat că îi acordă lui Kirk, post mortem, cea mai înaltă distincție civilă - medalia libertății.

Aceasta este o „persoană de interes” în atacul mortal asupra lui Charlie Kirk.

Polițiștii au primit peste 130 de indicii din partea cetățenilor.

Beau Mason, comisarul Departamentului de Siguranță Publică din Utah: „Despre suspect, tot ce putem spune deocamdată este că s-a integrat bine într-o instituție universitară. Pare a fi de vârsta unui student”.

Cu ajutorul imaginilor video găsite, anchetatorii au reușit să-i refacă traseul atacatorului. Suspectul a ajuns în campusul Universității Utah cu aproape o jumătate de oră înaintea crimei. A urcat pe un acoperiș, de unde și-a țintit victima.

Beau Mason, comisarul Departamentului de Siguranță Publică din Utah: „A sărit de pe acoperiș și a fugit din campus, într-un cartier din apropiere. Anchetatorii noștri au verificat acele cartiere, au vorbit cu toți locuitorii care au camere video instalate la uși și au investigat amănunțit acele comunități în căutarea unor piste”.

Robert Bohls, FBI Special Agent: „Am recuperat ceea ce credem că este arma care a fost folosită. Este vorba de o pușcă cu repetiție, de mare putere. Acea pușcă a fost găsită într-o zonă împădurită unde atacatorul fugise”.

Aflat la Pentagon, pentru comemorarea a 24 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, Donald Trump a ținut să-i aducă un omagiu fostului său susținător înfocat.

Donald Trump: „Charlie a fost un gigant al generației sale, campion al libertății și sursă de inspirație pentru milioane și milioane de oameni. În curând îi voi acorda, postum, Medalia prezidențială a libertății.”

Personaj central al dreptei americane, întruchipând noua generaţie MAGA, Charlie Kirk a fost împușcat mortal în cadrul unui eveniment desfășurat la o universitate din Utah.

Marybel Gonzales, corespondent CNN: „Legat de motivul atacului, acesta rămâne deocamdată neclar. Potrivit unor surse, pe pușca găsită într-o zonă împădurită, precum și pe muniția asociată atacului, au fost scrise mai multe expresii cu referințe culturale. Anchetatorii vor încerca să descifreze aceste mesaje, pentru a înțelege ce l-ar fi putut determina pe suspect să îl împuște mortal pe Kirk”.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62574114
Răspunsul NATO după ce dronele rusești au fost doborâte în Polonia. Incidentul, dezbătut în Consiliul de Securitate al ONU
Mai mulţi membri NATO trimit trupe, artilerie şi sisteme de apărare aeriană pentru a securiza flancul estic, după ceea ce Polonia a numit o incursiune fără precedent a dronelor ruseşti în spaţiul său aerian, relatează BBC.
62574101
Comandantul armatei germane cere mai mulți soldați pentru a fi suficient de pregătită pentru război până în 2029
Armata germană trebuie să adauge 100.000 de soldați activi la cei 62.000 existenți pentru a îndeplini noile obiective ale NATO, menite să sporească pregătirea pentru amenințarea crescândă a agresiunii ruse.
62480391
Netanyahu, mesaj radical: „Nu va exista stat palestinian. Acest loc ne aparține”
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat joi că nu va exista un stat palestinian, declaraţie făcută în cursul unei ceremonii de semnare a unui important proiect de colonizare în Cisiordania ocupată, relatează AFP.