Asasinarea lui Charlie Kirk. Arma crimei a fost găsită, iar FBI-ul are „imagini video clare” cu suspectul

×
Publicitate

Autorităţile americane au anunţat joi că au găsit arma folosită pentru uciderea influencerului conservator Charlie Kirk, iar FBI spune că deţine imagini cu principalul suspect în cazul uciderii acestui aliat al lui Donald Trump - un tânăr major.

Robert Coles, agent special FBI la biroul Salt Lake Field, a declarat că oficialii au recuperat o pușcă cu bolt de mare putere, pe care o consideră arma folosită în asasinatul de miercuri.

Arma a fost găsită într-o zonă împădurită unde trăgătorul a fugit, iar laboratorul FBI o va analiza, a precizat Coles.

El a adăugat că anchetatorii au colectat, de asemenea, „încălțăminte, amprente, o amprentă de palmă și amprente de antebraț pentru analiză”.

Beau Mason, comisar al Departamentului de Siguranță Publică din Utah, a spus că, după ce a tras, trăgătorul „s-a amestecat în peisaj” și „pare să fie de vârstă universitară”.

Noi imagini cu suspectul au apărut peste noapte, după ce anchetatorii au studiat înregistrările disponibile de la evenimentul din campusul universitar.

Coles a precizat că FBI a primit peste 130 de ponturi, care sunt „investigate atent”.

El a mai spus că nu crede că publicul este în pericol, considerând atacul un „eveniment cu țintă precisă”.

Asasinarea lui Charlie Kirk

Incidentul îngrozitor a avut loc miercuri la Universitatea Utah Valley, în jurul orei 12:25, ora locală. Activistul în vârstă de 31 de ani se adresa participanților vorbind la microfon, în timp ce stătea așezat sub un cort alb pe care erau afișate mesajele „The American Comeback” și „Prove Me Wrong”, cu câteva momente înainte de producerea împușcăturii, arată publicația The Mirror.

Charlie Kirk se afla în mijlocul unei dezbateri despre violența armelor în SUA când a fost împușcat de un bărbat încă neidentificat.

Acesta fusese întrebat de un participant la dezbatere dacă știe câți americani transgender au fost atacatori în masă în ultimii 10 ani.

„Prea mulți”, a răspuns Kirk în aplauzele mulțimii, conform The Guardian.

A urmat apoi o a doua întrebare din partea aceleiași persoane: „Știți câți atacatori în masă au fost în America în ultimii 10 ani?”

Kirk a răspuns: „Luând sau nu în calcul violența bandelor?”

Dintr-o dată, Kirk s-a aplecat în față în timp ce sângele începea să-i curgă din gât. Apoi a căzut de pe scaun, iar studenții au fugit îngroziți.

Primele informații arată că trăgătorul l-a asasinat de la distanță, folosind o pușcă cu lunetă. Nicio altă persoană nu a fost rănită în timpul împușcăturilor, relatează Express US.

Mai mulți martori care au vorbit la scurt timp după tragedie au sugerat că Kirk a fost victima unui atac țintit, având în vedere că nu s-au mai tras alte focuri după ce a fost lovit.

„Am auzit o împușcătură puternică, am văzut o mare cantitate de sânge tâșnind din Charlie, am văzut cum corpul lui s-a dat înapoi și a devenit inert, iar toată lumea s-a aruncat la pământ”, a povestit martorul Justin Hickens.

El a adăugat că participanții și-au recăpătat treptat calmul odată ce au realizat că focurile de armă încetaseră după ce activistul conservator fusese împușcat.

Cine a fost Charlie Kirk

Charlie Kirk a fost CEO și cofondator al Turning Point USA, o companie media renumită pentru vizitele sale la universități cu majoritate liberală pentru a dezbate probleme politice controversate. În ciuda faptului că dezbaterile devin adesea aprinse și participanții își adresează frecvent remarci sarcastice, acestea rămân în general pașnice, cu excepția unor voci care se ridică ocazional.

Președintele Donald Trump a postat un omagiu pe platforma sa Truth Social. El a scris: „Marele și chiar legendarul Charlie Kirk a murit. Nimeni nu înțelegea sau nu avea sufletul tinerilor din Statele Unite ale Americii mai bine decât Charlie. Era iubit și admirat de TOȚI, în special de mine, iar acum nu mai este printre noi. Melania și eu transmitem condoleanțe frumoasei sale soții Erika și familiei sale. Charlie, te iubim!”.

Ce se știe despre atacator 

Un „suspect de interes” a fost reținut miercuri seara, a declarat guvernatorul Utah, Spencer Cox, deși nu au fost anunțate imediat acuzații. Ulterior, poliția din Utah a spus că două persoane au fost considerate suspecte, dar au fost eliberate după ce oficialii au constatat că nu aveau legături cu atacul armat.

Beau Mason, șeful Departamentului de Siguranță Publică din Utah, a spus că un suspect a fost descris ca fiind îmbrăcat complet în haine negre. El a precizat că a fost tras un singur foc de armă în atacul mortal.

Șase ofițeri lucrau la eveniment, iar la acesta erau prezente peste 3.000 de persoane, potrivit lui Jeff Long, șeful poliției UVU. Kirk avea, de asemenea, o echipă de securitate privată cu el.

„Aceasta este o zi întunecată pentru statul nostru. Este o zi tragică pentru națiunea noastră. Vreau să fie foarte clar că aceasta este o asasinare politică a declarat”, a declarat guvernatorul Cox.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Ungaria organizează ”cea mai complexă operațiune militară”, în paralel cu exercițiile Rusiei | VIDEO & FOTO

Ungaria găzduiește ”cea mai complexă operațiune militară” a sa, la care participă întreaga armată maghiară, alături de alte trupe NATO. Operațiunea Adaptive Hussars 2025 se desfășoară în contextul exercițiilor militare Zapad, anunțate de Rusia.

 

Prima discuție Hegseth–Dong Jun: SUA nu caută conflict cu China, dar își vor apăra interesele în Asia-Pacific

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a avut prima sa discuţie cu omologul chinez şi a subliniat că Statele Unite nu caută conflictul cu China, dar îşi vor proteja interesele vitale în regiunea Asia-Pacific, a anunţat miercuri Pentagonul.

UE virează încă 1 miliard de euro către Ucraina, în cadrul unui sprijin total de peste 170 de miliarde

Comisia Europeană a plătit Ucrainei cea de a opta tranşă a împrumutului său excepţional de asistenţă macrofinanciară, în valoare de 1 miliard de euro, consolidând şi mai mult rolul UE ca cel mai mare donator al Ucrainei.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.