Turişti sechestraţi într-un hotel, după falimentul Thomas Cook. "Am pierdut tot"

×
Publicitate

Thomas Cook, cea mai veche agenţie de turism din lume, este în colaps, după ce negocierile de ultim moment purtate de conducere cu guvernul britanic şi cu diverşi creditori au eşuat.

Compania şi-a încetat activitatea în toiul nopţii şi exista riscul apariţiei unor scene haotice în staţiuni şi aeroporturi din toată lumea, pentru că agenţia ar avea acum şase sute de mii de clienţi în vacanţă. Guvernul de la Londra s-a pregătit pentru acest scenariu şi a închiriat zeci de avioane pentru a-şi repatria gratuit cetăţenii. Şi alte guverne şi companii de asigurări vor fi probabil obligate să intervină.

Aproximativ 50.000 de turişti au rămas blocaţi în Grecia, în principal pe insule, ca urmare a falimentului touroperatorului britanic Thomas Cook, a declarat luni pentru Reuters un oficial din Ministerul Turismului din Grecia. Turiştii blocaţi în Grecia, în principal britanici, sunt în vacanţă în insulele Zakynthos, Kos, Corfu, Skiathos şi Creta, a declarat oficialul. "Principala noastră prioritate este să îi ajutăm să ajungă acasă", a mai spus oficialul care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Ca să treacă de iarnă, agenţia Thomas Cook avea nevoie de două sute de milioane de lire sterline, pe lângă pachetul financiar de 900 de milioane de dolari convenit luna trecută. Discuţiile derulate timp de 11 ore de directorii companiei şi reprezentanții acționarilor, la sediul unei firme de avocatură din centrul Londrei, au eşuat. Cel mai mare acționar al firmei este conglomeratul chinez Fosun. Cu o voce mormântală, directorul executiv a cerut iertare celor 21 de mii de angajaţi, clienţilor şi miilor de hotelieri şi furnizori lăsaţi baltă.

Peter Fankhauser: „Am un anunţ pe care speram să nu fiu nevoit să-l fac. În urma deciziei din această noapte a conducerii, un reprezentant oficial al guvernului a fost desemnat să preia controlul asupra companiei Thomas Cook. În pofida eforturilor uriaşe din ultimele luni, nu am reuşit să ne salvăm afacerea. Ştiu că acest deznodământ va fi devastator pentru mulţi, că va aduce anxietate, stres şi perturbări.”

Operațiunea de repatriere a turiştilor britanici, botezată Matterhorn, ar putea costa 150 de milioane de lire, urmând a fi folosite avioanele British Airways și EasyJet.

Tour-operatorii plătesc de regulă hotelurile la 90 de zile după plecarea oaspeților. Nu e de mirare că turiştii cazaţi într-un hotel din Tunisia au fost sechestrați de agenții de securitate. Li s-au cerut garanţii ca hotelul îşi vă primii banii pentru serviciile oferite. În final, disputa a fost rezolvată, iar turiștii au fost lăsați să plece. Cei lăsaţi cu ochii-n soare se plâng şi de lipsa totală a informaţiilor.

“Am ajuns la aeroport şi am primit acest fluturaş, în care ni se spune că zborul nostru nu mai exista, am rămas fără vacanţă. Plătisem de un an, pentru vacanţă, pentru asigurare. Am pierdut toţi banii”, spune un turist.

Compania, fondată în 1841, plimba anual peste 20 de milioane de turiști în 17 țări, având și o linii aeriene proprii.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62079363
O adolescentă dată dispărută a postat pe Instagram un mesaj disperat. Cum apare în filmare

O adolescentă care a fost dată dispărută a postat pe contul său de Instagram un video șocant. În imagini, tânăra țipa și era ținută legată, în timp ce încerca să ceară ajutorul familiei sale.

62079360
Fostul şef NATO în Europa: Rusia vrea să ridice o "cortină de fier" la Marea Neagră

Generalul în rezervă Ben Hodges susţine că politica Kremlinului urmăreşte ridicarea unei noi "cortine de fier", ca în perioada Războiului Rece.

61722912
Schimbarea climei, discutată de Adunarea Generală ONU. Iohannis conduce delegaţia României

Reprezentanţi la nivel înalt ai statelor membre ale Naţiunilor Unite se întâlnesc săptămâna aceasta, în cadrul sesiunii Adunării Generale a organizaţiei, la New York, pentru a discuta probleme globale.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.