Trump face o dezvăluire despre Putin: ”Am văzut multe lucruri de necrezut, iar acesta se numără printre ele”

×
Publicitate

Donald Trump a vorbit două ore la telefon, joi seară, cu Vladimir Putin. Cei doi au căzut de acord să se întâlnească cât mai curând în Ungaria, la Budapesta.

O veste minunată pentru toți cei care iubesc pacea!” - a transmis premierul maghiar Viktor Orban.

Moscova se grăbește să reia dialogul imediat ce află despre rachetele Tomahawk” - a transmis joi seară Volodimir Zelenski, imediat după ce a ajuns la Washington, unde se întâlnește vineri cu Donald Trump.

Covorbirea dintre Trump și Putin a fost anunțată de președintele american chiar în timpul discutiei telefonice. Discuția, descrisă de Trump, la final, drept una foarte productivă, a durat mai bine de două ore. După care liderul de la Casa Albă a venit cu un anunț surpriză:

Mă voi întâlni cu președintele Putin într-un loc convenit de comun acord, Budapesta, Ungaria, pentru a vedea dacă putem pune capăt acestui război „infam" dintre Rusia și Ucraina- a scris președintele american pe TruthSocial.

Răspunsul de la Budapesta a venit imediat:

Întâlnirea planificată de președintele american și de președintele rus este o veste excelentă pentru popoarele iubitoare de pace ale întregii lumi. Suntem pregătiți!”.

Donald Trump: ”Mă voi întâlni cu el (cu Putin) probabil în următoarele două săptămâni. Dar mai întâi va avea câteva întâlniri Marco (Rubio), vicepreședintele este foarte implicat... Avem o problemă, cei doi (Putin și Zelenski) nu prea se înțeleg. Este cam dificil să organizezi întâlniri, așa că vom avea întâlniri separate, dar la nivel egal. Ne vom întâlni și vom discuta despre ambele părți, dar cei doi au o relație groaznică. Până la urmă, este una dintre acele lucruri... am văzut multe lucruri de necrezut, iar acesta se numără printre ele”.

Trump, despre rachetele Tomahawk: ”Avem multe, dar avem și nevoie de ele”

Karoline Leavitt: Președintele consideră că s-au făcut progrese semnificative în urma acestei convorbiri. De asemenea, au convenit să organizeze o reuniune la nivel înalt a personalului administrațiilor, încă de săptămâna viitoare, care va fi urmată foarte probabil de o întâlnire între președintele Trump și președintele Putin. Au discutat ca acesta să aibă loc la Budapesta.

Reporter: După întâlnirea lor din Alaska, președintele era optimist că îi va putea aduce la un loc pe Zelenski și pe Putin în aceeași încăpere. Mai crede că îi poate pune la un loc pe cei doi lideri prea curând?

Karoline Leavitt: Cred că el consideră că e posibil și, bineînțeles, i-ar plăcea să vadă asta întâmplându-se”.

Convorbirea Trump-Putin a avut loc cu doar câteva ore înainte ca președintele american să-l primească pe Volodimir Zelenski la Casa Albă. Se preconiza că discuțiile ar viza posibilitatea ca Ucraina să primească rachete americane cu rază lungă de acțiune Tomahawk.

Acum, după discuția cu Putin, rămâne de văzut dacă Donald Trump mai este deschis la o asemenea propunere.

Reporter: Ce ați discutat în legătură cu (rachetele) Tomahawk?

Donald Trump: Am vorbit ceva (cu Vladimir Putin) despre asta, însă nu prea multe. Dar vă spun direct vouă, și noi avem nevoie de rachetele Tomahawk pentru Statele Unite. Avem multe, dar avem și nevoie de ele, nu putem să epuizăm stocurile țării noastre, sunt rachete foarte puternice, cu mare precizie, sunt foarte bune, dar avem și noi nevoie de ele, așa că nu știu ce putem să facem”.

Putin neagă, ca de obicei realitatea

Recent, într-o conferință de presă, Trump a dat de înțeles că Statele Unite mizează mai degrabă pe o presiune economică asupra Rusiei.

Donald Trump: ”Și știți că în Rusia există în prezent cozi lungi la benzinării. Cine ar fi crezut că se va ajunge la asta? Dintr-odată, economia Rusiei se prăbușește”.

Penuria de benzina se manifesta pe fondul unui număr record de atacuri cu drone ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești, care ar fi redus capacitatea de rafinare a țițeiului cu aproximativ 500.000 de barili pe zi. Previzibil, în pofida dovezilor, Putin l-a contrazis pe Trump.

Vladimir Putin: ”Sectorul petrolier rusesc funcționează fără întrerupere și elaborează planuri de viitor”.

Ba, mai mult, Putin susține că cei care suferă cu adevărat în această perioadă sunt europenii.

Vladimir Putin: ”După cum știți, multe țări europene au refuzat să achiziționeze produse energetice rusești sub presiune politică. Vedem consecințele acestor acțiuni în interiorul Uniunii Europene, printre acestea se numără scăderea cifrei de afaceri industriale, creșterea prețurilor din cauza petrolului și gazelor aduse de peste mări, mult mai scumpe, și o scădere a competitivității bunurilor europene și a economiei per ansamblu”.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
UE dezvăluie planuri majore pentru apărarea Europei, pe fondul temerilor alimentate de invazia Rusiei în Ucraina

Comisia Europeană a prezentat patru proiecte majore de apărare, inclusiv un sistem antidronă şi un plan de fortificare a frontierei estice.

Volodimir Zelenski: „După ce a auzit de rachetele Tomahawk, Moscova se grăbeşte să reia dialogul”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că progresul procesului de pace din Orientul Mijlociu ar putea sprijini încheierea războiului cu Rusia.

China acuză SUA că provoacă panică privind restricţiile la pământurile rare, dar spune că este deschisă negocierilor

China a acuzat, joi, Statele Unite că „provoacă panică” prin reacţiile exagerate la noile restricţii impuse de Beijing asupra exporturilor de pământuri rare, dar a transmis că este deschisă la dialog pentru a evita escaladarea conflictului comercial.

Recomandări
Explicația „contabilă” care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Un general al Armatei Române, găsit împuşcat în cap, în Prahova. Ce au găsit anchetatorii lângă trupul lui

Generalul Dorin Ioniţă a fost găsit, vineri, împuşcat în cap într-un imobil pe care-l deţine în localitatea Păuleşti din judeţul Prahova. Lângă cadavrul său, anchetatorii au găsit un pistol, care, din primele verificări, era deţinut legal.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!