Proteste violente din cauza scumpirii benzinei, în Iran. Un polițist a fost ucis

62092837
Getty

Un poliţist şi cel puţin un civil au fost ucişi începând de vineri în cursul manifestaţiilor desfăşurate în mai multe oraşe din Iran împotriva majorării preţului benzinei, o măsură pe care liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a sprijinit-o.

Locotenentul de poliţie Iraj Javaheri a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică în urma rănilor suferite după ce a fost ţinta unor tiruri în timpul ciocnirilor cu persoane 'tulburente' înarmate în timpul unei manifestaţii la Kermanshah (vest), a anunţat agenţia oficială IRNA, potrivit Agerpres.

Sâmbătă, agenţia semioficială ISNA anunţase că o persoană a murit şi mai multe au fost rănite la Sirjan, în sudul ţării, unde manifestanţii au încercat să dea foc unor depozite de benzină.

Patruzeci de persoane au fost arestate în oraşul iranian Yazd, din centru, după ciocnirile cu poliţia, a relatat duminică tot ISNA.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi-a exprimat duminică sprijinul faţă de majorarea preţului la benzină.

„Nu sunt expert şi există opinii diferite, dar am spus că, dacă şefii celor trei ramuri iau o decizie, o susţin”, a declarat Khamenei, citat de televiziunea de stat.

Majorarea preţului benzinei a fost decisă vineri de Înaltul consiliu de coordonare economică, format din preşedintele ţării, preşedintele parlamentului şi şeful autorităţii judiciare.

După declaraţiile ghidului suprem, parlamentul a anulat o moţiune care viza să se facă un pas înapoi, a relatat ISNA.

Preţul benzinei, puternic subvenţionat în Iran, urmează să crească cu 50%, ajungând la 15.000 riali (11 eurocenţi) pentru primii 60 de litri cumpăraţi în fiecare lună, şi cu 300% pentru litrii următori.

Ayatollahul Khamenei a mai declarat că, de două zile, anumite entităţi care se opun puterii actuale 'se bucură', cu referire la dinastia Pahlavi, alungată de la putere în 1979 de revoluţia islamică, dar şi la gruparea de opoziţie iraniană Mujahedinii poporului (MEK), considerată de Teheran organizaţie 'teroristă'.

„Ceea ce cer este ca nimeni să nu-i ajute pe aceşti criminali”, a adăugat ayatollahul Khamenei, chemând populaţia să se desolidarizeze de cei care perturbă manifestaţiile.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ahmad Nourian, a prevenit că forţele de securitate nu vor ezita 'să le facă faţă celor care tulbură pacea şi securitatea', şi a chemat populaţia să-i denunţe pe 'oportunişti şi mercenari' şi să ajute poliţia la menţinerea ordinii.

Ministerul Informaţiilor, citat de ISNA, a transmis că 'a identificat elementele principale' din spatele 'revoltelor din ultimele două zile'.

Potrivit unei surse din minister, autorităţile au 'limitat' drastic acces la internet începând de sâmbătă seara şi 'pentru următoarele 24 de ore'.

Iranul se confruntă cu o gravă criză economică după ce SUA au decis în 2018 să se retragă unilateral din acordul nuclear internaţional cu Teheran şi să se reinstituie sancţiuni.

Moneda naţională iraniană s-a prăbuşit, inflaţia a depăşit 40%, iar Fondul Monetar Internaţional prognozează o scădere cu 9,5% a PIB în acest an, urmată de o stagnare în 2020.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62092834
SUA și Coreea de Sud amână exercițiile militare comune, după amenințările nord coreenilor

SUA şi Coreea de Sud amână manevrele militare aeriene comune programate la sfârşitul lunii noiembrie, o decizie luată pentru a susţine eforturile diplomatice cu Phenianul, au anunţat miniștrii Apărării din cele două state.

62092832
Un șofer a ajuns sub mașină și a fost târât aproape 200 de metri. A încercat să oprească un hoț

Șoferul unei firme de livrări din Marea Britanie care a încercat să oprească un hoț să îi fure mașina, a fost târât aproape 200 de metri pe asfalt după ce hoțul a dat peste el.

62092829
O dronă militară s-a prăbușit în curtea unui bloc. Un locatar a filmat totul de la geam | VIDEO

Localnicii unui oraș din Rusia au rămas șocați după ce, duminică dimineața, o dronă militară s-a prăbușit în apropierea unor blocuri.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.