Țara în care o crimă are loc la fiecare oră. A aprobat revenirea la bazele militare străine în lupta cu criminalitatea

62445912
Getty

Parlamentul ecuadorian a dat undă verde înfiinţării de baze militare străine în ţară, în timp ce autorităţile caută asistenţă internaţională în lupta împotriva bandelor de droguri violente, transmite AFP, potrivit News.ro.

Bazele străine au fost interzise în Ecuador în 2009, însă preşedintele Daniel Noboa a promis să le readucă în cadrul unei campanii de reprimare a cartelurilor acuzate că au transformat una dintre cele mai paşnice ţări din regiune într-una dintre cele mai violente.

Noboa i-a cerut preşedintelui american Donald Trump sprijin militar şi, în februarie, a declarat că va invita „forţe speciale” din ţări aliate anonime să îl ajute.

El a anunţat o alianţă cu mercenarul american Erik Prince, fondatorul companiei de securitate Blackwater, şi a declarat luna trecută că Israelul doreşte să ajute Ecuadorul cu informaţii.

Noboa, în vârstă de 37 de ani, a depus jurământul pentru un al doilea mandat în luna mai, după ce a obţinut o victorie zdrobitoare în alegeri, promiţând să aplice „pumnul de fier” împotriva gangsterilor.

Ecuadorul, cândva paşnic, a înregistrat o medie de o crimă la fiecare oră la începutul anului, în timp ce cartelurile se luptau pentru controlul asupra rutelor de cocaină care trec prin porturile ţării.

Se estimează că în Ecuador există 40.000 de membri ai bandelor, a declarat preşedintele, şi aproximativ 20 de bande care au legături cu cartelurile internaţionale.

Anul trecut, Noboa a declarat că Ecuadorul se află într-un conflict armat intern, ceea ce l-a împuternicit să desfăşoare forţele armate pe străzi şi în închisori, dar, în ciuda politicilor sale dure împotriva criminalităţii, Ecuadorul are cea mai mare rată a crimelor din America Latină.

Cooperare strategică

Statele Unite au avut o bază militară în ţara sud-americană, în portul de pescuit Manta, până în 2009, când a intrat în vigoare o interdicţie constituţională pe care Noboa doreşte să o anuleze.

Cu 82 de voturi din 151 de membri, Adunarea Naţională unicamerală din Ecuador, cu majoritatea sa pro-guvernamentală, a aprobat marţi o reformă constituţională care să permită readucerea unor astfel de baze.

„Aceasta este o contribuţie decisivă la securitate... şi pentru revenirea păcii pe teritoriul Ecuadorului”, a transmis Parlamentul pe X.

Într-o declaraţie separată, instituţia a declarat că reforma are „scopul de a consolida cooperarea internaţională în lupta împotriva criminalităţii organizate transnaţionale”.

Măsura ar permite „recuperarea securităţii naţionale prin cooperare strategică, schimbul de informaţii şi transferul de tehnologie, ceea ce va consolida capacităţile operaţionale ale statului", a adăugat Congresul.

Curtea Constituţională trebuie acum să examineze textul reformei, care va fi apoi supus unui referendum.

Susţinătorii parlamentari ai fostului lider socialist Rafael Correa - sub conducerea căruia bazele străine au fost scoase în afara legii - au votat împotriva măsurii.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Bărbat din Washington, fără urmă după ce cele trei fiice minore au fost găsite moarte. Poliția a găsit cadavrele în mașina sa

Trei fetiţe de 5, 8 şi 9 ani din statul Washington au fost date dispărute de mama lor, după ce tatăl care avea drept de vizită nu le-a returnat la domiciliu. Poliţia a considerat că fetele nu sunt în pericol şi nu a emis o alertă de ”răpire copil”.

Fumul degajat de incendiile violente din Canada a ajuns în Europa. Ce arată datele Copernicus

Fumul incendiilor timpurii din Canada survolează nord-vestul Europei de la sfârșitul lunii mai, la altitudine mare, fără risc pentru sănătate, provocând uneori apusuri portocalii, a anunțat marți observatorul european Copernicus, potrivit AFP.

 

 

Proprietarul celor mai mari site-uri pentru adulți anunță că va înceta să difuzeze conținut pornografic în Franța

Aylo, proprietarul Pornhub, Redtube și YouPorn, va interzice accesul vizitatorilor la conținutul pornografic în semn de protest față de implementarea măsurilor guvernamentale de verificare a vârstei utilizatorilor, scrie Le Figaro.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.