Țara din Europa care a interzis fumatul pe plajă, în parc sau în staţii de autobuz. De când intră în vigoare legea

62508399
Shutterstock

Guvernul a publicat sâmbătă în Jurnalul Oficial un decret care extinde interdicția fumatului în stații de autobuz, parcuri, plaje și în apropierea școlilor, bibliotecilor sau piscinelor. Măsura intră în vigoare duminică, relatează AFP.

Această interzicere, care vizează în principal să protejeze copiii de tabagismul pasiv, nu se aplică teraselor cafenelelor şi restaurantelor şi nu menţionează ţigaretele electronice, potrivit acestui text.

Decretul umează să fie competat de o hotărâre a ministrului însărcinat cu Sănătatea prin care să se definească perimetrele exacte în care nu se va mai putea fuma în apropierea instituţiilor şcolare, bibliotecilor, echipamentelor sportive şi instituţiilor de găzduire, formare sau adăpostire a minorilor.

Această măsură a fost promisă de către Guvern la sfârşitul lui 2023 şi a fost confirmată la sfârşitul lui mai de Catherine Vautrin să intre în vigoare iniţial la 1 iuli în toată Franţa.

Nerespectarea acestei interdicţii poate fi sancţionată printr-o contravenţie de clasa a patra, în valoare de 135 de euro, însă Ministerul Sănătăţii a evocat la sfârşitul lui mai, în faţa presei, o perioadă de „pedagogie”.

În decretul publicat sâmbătă nu este evocată vreo contravenţie în cazul unei încălcări.

„Acolo unde se află copii, tutunul trebuie să dispară”, declara la sfârşitul lui mai Catherine Vautrin, subliniind că libertatea de a fuma „se opreşte acolo unde începe dreptul copiilor de a respira un aer pur”.

Extinderea spaţilor fără tutun face parte dintre măsurile prevăzute în Programul naţional de luptă împotriva tutunului (PNLT) 2023-2027, prezentat de ministrul Sănătăţii de la acea vreme Aurélien Rousseau, cu ambiţia de a „răspunde provocării unei generaţii fără tutun în 2032”.

Aproximativ 1.600 de comune voluntare au extins interzicerea fumatului în locuri publice - parcuri, pe plaje, piste de ski, în jurul şcolilor, instituind 7.000 de spaţii fără tutun, în experimente locale susţinute de Liga împotriva cancerului.

Decretul publicat sâmbătă consolidează sanţciunile în cazul vânzării unor produse de tutun şi vaping minorilor, care consituie o contravenşie de clasa a cincea (200 euro).

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62556037
Crimă fără precedent. O fostă vedetă dintr-un reality show este acuzată că și-a decapitat iubitul
O fostă vedetă a unui reality show din Australia, Tamika Chesser, este acuzată de crimă după ce polițiștii au găsit cadavrul dezmembrat al unui bărbat, în vârstă de 39 de ani, într-un apartament din sudul Australiei.
62556035
Marșul Pride din Budapesta are loc în ciuda interdicției lui Orban. Un număr record de participanți așteptați la eveniment
Marșul Pride din Budapesta va avea loc în ciuda interdicției lui Orban. Un număr record de persoane urmează să iasă pe străzile capitalei maghiare, alături de ei urmând să fie și cel puțin 70 de eurodeputați.
62556032
Iranienii s-au apucat deja de lucru. Se văd utilaje grele care repară fortăreața nucleară Fordo, „distrusă” de Trump
Imagini din satelit arată echipaje de buldozere și excavatoare la situl de îmbogățire a uraniului de la Fordow, care a fost bombardat de Statele Unite sâmbăta trecută.