Țara care va avea cel mai bătrân lider din lume

61958874
Getty

Mahathir Mohamad, fostul premier al Malaeziei, este pe cale să devină cel mai în vârstă lider din lume, după o victorie surprinzătoare la alegerile din această țară.

În vârstă de 92 de ani, el a învins coaliția Barisan Nasional (BN), care era la putere din 1957. Astfel, după aflarea rezultatelor, suporterii lui Mahatir au ieșit pe străzi să sărbătorească victoria acestuia în fața fostului său protejat Najib Razak, relatează CNN și BBC News.

La scurt timp de la victorie, premierul ales Mahathir Mohamad a format rapid în nou Guvern, cu scopul de a reinstitui statul de drept. Astfel, regele Muhammad al V-lea are termen pentru a decide dacă îl numește în funcție.

„Sperăm ca până la ora 17.00 (n.r – ora locală) vom avea un premier”, a spus Mahathir Mohamad într-o conferință de presă.
Pe de altă parte, presa malaeziană a relatat că „în mod sigur” acesta nu va fi învestit în funcție joi.

Mahatir a guvernat țara timp de 22 de ani. El a revenit pe scena politică pentru a participa alegerile generale cu numărul 14. În luna ianuarie, el susținea că a decis să candideze pentru că „este o misiune pe care trebuie să o îndeplinească”.

„Da, da, sunt încă în viață”, a spus Mahathir într-o conferință de presă, precizând că Guvernul său nu va căuta să se răzbune, ci să „restaureze domnia legii”.

Mahathir Mohamad

Astfel, oponentul său politic a precizat, după înfrângere, că „va accepta voința populară.”

„Pentru că niciun partid de guvernare n-a obținut o majoritate simplă, cel care va decide pe cine numește în funcția de premier va fi regele. Barisan Nasional va accepta decizia Regelui și îi sfătuiesc pe toți malaezienii să accepte decizia cu calm și să aibă încredere că regele va lua o decizie înțeleaptă”, a spus Najib Razak.

Ceea ce i-a adus eșecul lui Najib, sunt costurile ridicate de trai și acuzațiile de corupție, care i-au făcut pe mulți alegători să îl voteze pe Mahathir.

„Simt că această schimbare va aduce ceva bun în viitor. Sperăm să avem un guvern mai bun, drept, liber și unit”, a spus Suva Selvan, un medic în vârstă de 48 de ani.

Rezultatele oficiale arată că formațiunea Pakatan Harapan (n.r-Alianța Speranței) și-a asigurat 113 din cele 222 locuri în Parlament, în timp BN a obținut doar 79.

Mahathir Mohamad a fost premier, în cadrul coaliției BN, timp de 22 de ani – din 1981 până în 2003. Sub guvernarea sa, Malaezia a devenit unul dintre „tigrii asiatici” – un grup de țări au înregistrat o creștere rapidă a economiei în anii ’90. Însă el era perceput ca o figură autoritară, dn cauza legilor privind securitatea, existând informații că își arunca după gratii oponenții politici.

De exemplu, vicepremierul său Anwar Ibrahim a fost acuzat de „corupție și sodomie” și condamnat la închisoare, după ce a afirmat că țara are nevoie de reforme economice și politice.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61958861
Rouhani vrea garanții că firmele europene își vor continua activitățile economice în Iran

Președintele iranian Hassan Rouhani i-a precizat omologului său francez Emmanuel Macron că „va face totul” să rămână în acordul nuclear, însă dorește să primească garanții rapide că firmele europene vor continua să lucreze cu Iranul.

61958134
Cum arată statuia lui Meghan Markle de la muzeul Madame Tussauds. Fosta actriță nu le-a pozat artiștilor

În timp ce Harry şi Meghan sunt ocupaţi cu ultimele pregătiri înainte de nuntă, copiile lor din ceară stau bine-mersi la muzeele Madame Tussauds de la Londra şi New York.

61958695
Cei trei americani eliberați din Coreea de Nord s-au întors acasă. Au fost întâmpinați de Donald și Melania Trump

Cei trei cetățeni americani eliberați din Coreea de Nord, după vizita efectuată miercuri de secretarul de stat Mike Pompeo la Phenian, s-au întors joi acasă, fiind întâmpinați de președintele american Donald Trump.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 2
Cum ar putea arăta guvernul Luca Niculescu. Împărțirea ministerelor între PSD și premierul desemnat - SURSE

Guvernul Luca Niculescu prinde contur. Viitorul executiv ar urma să aibă 17 ministere, împărțite între PSD și premierul desemnat, explică surse politice.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

Vlcsnap 2026 10 14 17h46m04s976
O femeie a atacat mai multe persoane, la întâmplare, în Constanța. Ce problemă de sănătate are suspecta

Scene șocante în Constanța, unde o tânără de 20 de ani a atacat mai multe persoane, la întâmplare, pe stradă, într-o cafenea, în recepția unui hotel, dar și într-un magazin dintr-un centru comercial.