Peste 200 de deținuți au evadat dintr-o închisoare din Pakistan. Unul dintre ei a fost ucis în timp ce încerca să fugă. VIDEO

62548873

Cel puţin 200 de deţinuţi au evadat luni dintr-o închisoare din oraşul Karachi, situat în sudul Pakistanului, după ce li s-a permis să iasă din celule în urma unei serii de cutremure, au anunţat autorităţile şi poliţia locale, informează Reuters.  

Sute de deţinuţi au fost autorizaţi să iasă în curtea închisorii din cauza seismelor, a declarat ministrul justiţiei din provincia Sindh, Zia-ul-Hasan Lanjar.

„S-a creat panică aici din cauza cutremurelor”, a spus Lanjar.

Evadarea a început chiar înainte de miezul nopţii de luni spre marţi şi a continuat timp de câteva ore.

Poliţia a precizat că deţinuţii au smuls armele paznicilor, după care au forţat deschiderea porţii principale a închisorii.

Aceasta este una dintre cele mai mari evadări produse în Pakistan, potrivit lui Zia-ul-Hasan Lanjar.

Închisoarea, aflată în districtul Malir din Karachi (cel mai mare oraş pakistanez) se află într-un cartier industrial, cu populaţie săracă.

Şeful poliţiei locale, Ghulam Nabi Memon, a afirmt că numeroşi deţinuţi fuseseră implicaţi în infracţiuni legate de droguri.

Cel puţin un deţinut a fost ucis în timpul evadării, fiind răniţi şi trei gardieni. Ulterior, poliţia a reuşit să captureze aproximativ 80 dintre evadaţi.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62405881
Guvernul olandez s-a prăbușit. Partidul de extremă dreapta condus de Geert Wilders părăsește coaliția de guvernare
Liderul olandez de extremă dreapta Geert Wilders a declarat marţi că partidul său PVV va părăsi coaliţia de guvernare, răsturnând guvernul de dreapta şi ducând probabil la noi alegeri, informează Reuters.
62425694
Statul din Europa unde inflația este sub 0%. Prețurile au început să scadă
Inflația din Elveția a devenit negativă în luna mai, marcând prima scădere a prețurilor de consum din ultimii peste patru ani.
62548837
Un copil de 14 ani a murit și alți zeci de oameni au fost răniți în urma unui cutremur major produs în Turcia. VIDEO
Un copil de 14 ani a murit din cauza panicii, iar alte şaptezeci de persoane au fost rănite, după ce un cutremur de proporții a lovit Turcia. Anunțul a fost făcut de Murat Kurum, ministrul mediului, urbanizării şi schimbărilor climatice.