Potrivit Agerpres, Melonia a declarat anterior că Italia nu poate deveni membră a acestui organism din motive constituţionale.

Premierul Italiei, care este percepută ca având relaţii bune cu Trump, a declarat că Washingtonul a invitat acum Italia să se alăture ca ţară observatoare, ceea ce ea a descris drept "o soluţie bună".

Având în vedere toată munca necesară pentru a stabiliza situaţia în Orientul Mijlociu, o prezenţă italiană şi europeană este importantă, a subliniat ea.

Trump a lansat oficial Consiliul pentru Pace la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Citește și
Putin cere un fost cancelar german pentru negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina. Europa pregătește discuții cu Moscova

Conceput iniţial pentru a superviza reconstrucţia Fâşiei Gaza, ambiţiile acestui organism sunt acum neclare, Trump sugerând că poate fi folosit pentru a soluţiona conflicte şi crize în întreaga lume.

Multe ţări europene văd acest organism ca pe o tentativă de a submina ONU şi refuză să participe, Bulgaria şi Ungaria fiind singurele state UE care s-au alăturat iniţiativei care reuneşte 26 de ţări până acum.