Surse: Administraţia Trump a aprobat primul pachet de ajutor cu arme pentru Ucraina plătit de aliaţi

62539839
Shutterstock

Primele pachete de ajutor cu arme din partea administraţiei preşedintelui american Donald Trump pentru Ucraina au fost aprobate şi ar putea fi livrate în curând, au declarat pentru Reuters două surse familiarizate cu situaţia.

Aceasta este prima utilizare a unui nou mecanism dezvoltat de SUA şi aliaţi pentru a furniza Ucrainei arme din stocurile Statelor Unite folosind fonduri de la ţările NATO.

Subsecretarul Apărării pentru Politică, Elbridge Colby, a aprobat până la două livrări de câte 500 de milioane de dolari în cadrul noului mecanism numit Lista Prioritară a Cerinţelor Ucrainei, cunoscută sub acronimul PURL, au spus sursele.

Cooperarea transatlantică reînnoită, care vizează sprijinirea Kievului cu până la 10 miliarde de dolari în arme, vine pe fondul frustrării exprimate de preşedintele american Donald Trump faţă de atacurile continue ale Moscovei asupra vecinului său, în ciuda eforturilor sale de a ajunge la o soluţie negociată a conflictului.

Arme livrate din donații autorizate de Joe Biden

Până acum, administraţia Trump a vândut arme Ucrainei sau a livrat donaţii doar dintre cele care au fost autorizate de fostul preşedinte Joe Biden, care a fost un susţinător ferm al Kievului.

Sursele au refuzat să ofere un inventar exact al armelor ce au fost aprobate pentru achiziţie de europeni pentru Ucraina, dar au spus că pachetul include sisteme de apărare aeriană, de care Ucraina are nevoie urgent, având în vedere înmulţirea semnificativă a atacurilor cu drone şi rachete ruseşti.

Una dintre surse a afirmat că lista PURL îşi urmează parcursul după ce a fost aprobată de unitatea de politică a Pentagonului. Departamentul Apărării nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

„Sunt lucrurile pe care le-au cerut. Multe lucruri", a spus sursa. „Este fluxul care le-a permis să stabilizeze liniile (frontului) până acum", a adăugat sursa.

Potrivit experţilor, nevoile Ucrainei rămân aceleaşi din lunile anterioare - apărare aeriană, interceptori, sisteme, rachete şi artilerie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62573130
Departamentul de Justiție a scos de pe site un document care îl contrazice pe Trump. Prezenta date total opuse

Un document despre violenţa extremei drepte radicale din Statele Unite a fost retras de pe site-ul Departamentului de Justiţie american, a constatat marţi AFP.

62335272
Un italian a vrut să se sinucidă sărind de la etaj, dar a căzut peste vecina sa, a ucis-o și este acuzat de omor din culpă

Scene șocante în Milano, Italia. Un bărbat în vârstă de 70 de ani care sărise de la balconul apartamentului său, situat la etajul patru, a căzut peste o vecină, a ucis-o, iar acum este acuzat de omor din culpă, scrie Milano Today.

62575521
Moștenitoarea unei familii grecești a fost găsită moartă în Londra. Două spitale refuzaseră să o trateze și au trimis-o acasă

O moștenitoare greacă a fost găsită moartă în apartamentul ei din Londra, după ce ar fi fost refuzată de două spitale pentru o mușcătură de insectă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.