Sprijinul lui Erdogan față de Hamas, tolerat de liderul NATO: „Nu pune probleme pentru Alianță”

62397515

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că sprijinul manifestat de liderul turc Recep Tayyip Erdogan faţă de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată în război cu Israelul, nu creează probleme pentru alianţa militară nord-atlantică.

"Niciodată nu e uşor când avem opinii diferite în interiorul alianţei", a mărturisit secretarul general al NATO într-un interviu acordat agenţiei de presă germane.

Acest lucru "nu afectează însă ce facem sau ce nu facem, întrucât nu jucăm un rol în acel conflict specific", a explicat Stoltenberg.

El a respins totodată speculaţiile în sensul că tăcerea membrilor NATO referitor la poziţia lui Erdogan ar putea avea legătură cu aşteptata ratificare de către Turcia a aderării Suediei la Alianţă, relatează vineri dpa, citată de Agerpres.

"Sunt două chestiuni foarte separate", a asigurat secretarul general al NATO.

Poziţia preşedintelui turc nu a fost criticată în mod deschis de aliaţii săi din NATO, între care se numără şi cancelarul german Olaf Scholz, care ar urma să-l primească pe Erdogan săptămâna viitoare la Berlin.

După declanşarea conflictului Israel-Hamas, Erdogan s-a referit la mişcarea islamistă ca fiind o grupare "de eliberare", în timp ce SUA şi UE, care sunt aliate cu Turcia prin NATO, consideră Hamas organizaţie teroristă.

De asemenea, ca rezultat al acestui război - soldat cu cel puţin 1.400 de morţi în Israel în atacul Hamas din 7 octombrie şi peste 10.500 în Gaza în represaliile israeliene, potrivit Ministerului sănătăţii ai Hamas -, Erdogan a rupt contactele cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Erdogan consideră că Israelul este "stat terorist"

"Netanyahu nu mai este un interlocutor pentru noi în niciun fel. L-am şters, i-am dat x", a spus preşedintele turc.

Acesta a calificat în trecut Israelul drept "stat terorist" ca urmare a tratamentului aplicat palestinienilor şi s-a prezentat în mod repetat ca fiind susţinător al cauzei palestiniene, menţionează dpa.

Agenţia mai aminteşte că cele 31 de state membre ale NATO au votat foarte diferit în Adunarea generală a ONU un proiect de rezoluţie care cerea un "armistiţiu umanitar" în Gaza, Turcia votând favorabil, alături de mari state ale UE ca Franţa şi Spania, în timp ce Marea Britanie, Germania şi alte câteva state membre ale NATO s-au abţinut, iar SUA şi câteva state UE ca Cehia şi Ungaria au votat cu Israelul şi împotriva rezoluţiei, care nu conţinea critici la adresa Hamas.

Secretarul general al NATO a notat în interviu că, "deşi aliaţii NATO sunt de acord asupra multor principii fundamentale", nu doreşte să ascundă că "există şi diferenţe", ceea ce este explicabil având în vedere că este vorba de o alianţă cu 31 de membri şi de un conflict "extrem de complex şi periculos".

El a mai afirmat că nu-şi poate "imagina un scenariu în care NATO să joace un rol" în acest conflict, subliniind că Alianţa nord-atlantică "nu a jucat niciodată vreun rol în conflictul israeliano-palestinian" şi că misiunea ei principală este de a-şi proteja teritoriul.

"Dacă (actualul război) escaladează într-un conflict regional mai amplu, atunci, desigur, NATO trebuie să se asigure că putem proteja teritoriul NATO. Dar acum principala sarcină este de a preveni o asemenea escaladare", a conchis Stoltenberg.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
Citește și...
62257900
Răsturnare de situație pe front. Batalionul de soldați ucraineni care i-a jurat credință lui Putin intră în luptă

Rusia este pe cale să facă o mișcare prin care va încălca Convenția de la Geneva în ceea ce privește prizonierii de război.

62401276
Iranul avertizează că o extindere a războiului din Fâșia Gaza este inevitabilă

Din cauza intensificării "agresiunii" israeliene, o extindere a războiului din Gaza este inevitabilă, a afirmat ministrul de Externe al Iranului, Hossein Amirabdollahian.

62401268
Şeful McDonald's, chemat să dea socoteală în parlamentul britanic, după scandalul tinerilor de 17 ani hărțuiți la bucătărie

Şeful McDonald's a fost chemat pentru a fi audiat în parlamentul britanic, după ce lanţul de fast-food a fost vizat de acuzaţii de agresiune sexuală, rasism şi hărţuire în francizele sale din Regatul Unit.

Recomandări
Id240918 inquam photos george calin
Șoc valutar în România. Euro a atins un nou record istoric: 5,3447 lei la cursul BNR

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs oficial de 5,3447 lei/euro, peste precedentul record de 5,2788 lei/euro, înregistrat pe 23 septembrie.

Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.