Situație de criză politică în Franța, cu trei blocuri de putere de dimensiuni aproape egale. „Franța va fi complet blocată”

×
Publicitate

O coaliție de stânga, cu accente extreme, încropită chiar înaintea scrutinului, s-a clasat pe primul loc în alegerile legislative din Franța. A alungat astfel extrema-dreaptă pe locul al treilea, după centriștii lui Macron.

A rezultat însă un parlament fără nicio majoritate, care riscă să fie blocat, pentru că cele trei mari blocuri politice nu au multe în comun. Discuțiile din toamnă, privind bugetul, vor fi primul hop major.

Retragerile tactice convenite după primul tur, între centrişti şi blocul de stânga, au funcţionat atât de bine încât au spulberat toate sondajele şi analizele. Aşa se face că turul secund a adus blocul de stânga, Noul Front Popular, pe primul loc, cu 182 de mandate, departe totuşi de cele 289 necesare pentru a guverna singur.

Jean-Luc Melenchon: „Voința poporului trebuie respectată cu strictețe. Preşedintele are de ales între demisie şi desemnarea unui prim-ministru din rândurile noastre! Preşedintele are prerogativa şi datoria să aducă Noul Front Popular la guvernare!”

Este totuşi puţin probabil că liderul Franţei Nesupuse să convingă măcar restul partidelor de stânga să-l susţină pentru şefia guvernului. Pe lângă Franța Nesupusă - de extremă stângă, din Noul Front Popular mai fac parte socialiştii, ecologiştii şi comuniştii.

Foarte pătimaş, Melenchon este considerat toxic de mulți politicieni, pentru islamo-stângismul său radical, fascinația pentru liderii din America Latină şi crizele de furie. După discursul victoriei, Jean Luc Melenchon a mers în Place de la République pentru a sărbători, alături de mii de oameni.

Camelia Donțu, corespondent ProTV: „Curg valuri de oameni către Place de la Republique. Sunt câteva mii de persoane care sărbătoresc victoria alianței de extrema stângă. Toate străzile dimprejur sunt pline, cei mai mulți sunt tineri care se bucură, se distrează și își asumă victoria.”

Dar... spre miezul nopții unii dintre manifestanţi au incendiat scutere şi biciclete, iar atmosfera s-a tensionat palpabil. Forţele de ordine i-au dispersat cu gaze lacrimogene.

Barajul făcut de centru şi stânga pentru a izola extrema-dreaptă a aruncat Reunirea Naţională a lui Marine Le Pen abia pe locul al treilea, cu 143 de mandate, deşi câştigase primul tur. Are totuşi o creştere de 55 de locuri faţă de legislativul trecut, iar Reunirea Naţională devine cel mai mare partid individual din parlamentul francez.

Jordan Bardella, președinte Reuniunea Națională: „Din păcate, alianţa ruşinoasă făcută de Emmanuel Macron şi Gabriel Attal cu blocul de stânga îi văduveşte pe francezi de politici care le-ar fi rezolvat problemele”.

Fără să-şi ascundă dezamăgirea, Marine Le Pen spune totuşi că "victoria partidului a fost doar amânată".

Marine le Pen: „Franța va fi complet blocată, cu trei grupuri de dimensiuni aproximativ egale în Adunarea Națională. Este trist, vom pierde încă un an, în care vor continua imigraţia ilegală, scăderea puterii de cumpărare şi insecuritatea. Dar, dacă de asta e nevoie ca să ajungem în cele din urmă la putere, aşa să fie!”

Între surprizele turului secund se numără şi rezistenţa taberei macroniste. Coaliția prezidențială va avea 163 de deputați în noul parlament, mult peste ceea ce anunțau sondajele. Iar o înţelegere cu alţi aleşi de dreapta i-ar putea duce pe centrişti la o majoritate relativă de 231 de mandate.

Luni, premierul Gabriel Attal şi-a prezentat demisia, dar preşedintele Macron i-a cerut să rămână deocamdată în post pentru a asigura stabilitatea ţării pe durata Jocurilor Olimpice, care vor începe pe 26 iulie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62450195
Reacția lui Zelenski după ce Rusia a bombardat fără milă un spital de copii din Ucraina. Mesaj ferm al liderului de la Kiev

Ucraina va riposta după ce un atac cu rachete ruseşti a ucis cel puţin 37 de persoane şi a avariat un spital de copii din Kiev, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski în timpul unei vizite la Varşovia, unde a semnat un pact de securitate cu Polonia.

62465338
Putin și Biden strică sărbătoarea NATO. Cele două mari probleme care vor fi discutate la summitul de la Washington

Rușii au ucis, luni, cel puțin 31 de ucraineni într-un val de bombardamente care au vizat capitala și alte patru orașe mari.

62331400
Frații Tate, acuzați de evaziune fiscală "în serie" în Marea Britanie. Suma uriașă pe care au încasat-o fără să achite taxe

Andrew și Tristan Tate sunt acuzaţi că nu au plătit niciun ban către stat ca impozit pe încasări de 21 de milioane de lire sterline, bani obţinuți din afacerile lor online, informează dpa şi PA Media.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.