Separatiștii pro-ruși din Transnistria s-au reunit pe fondul escaladării tensiunilor. Anexarea la Rusia, pe ordinea de zi

62327370
Shutterstock

Consiliul Suprem de la Tiraspol a anunţat ce se va discuta, miercuri, la Congresul deputaţilor transnistreni de toate nivelurile. Unele voci se temeau că Transnistria va cere alipirea la Federaţia Rusă: „Un apel inoportun”, spune o deputată locală.

Congresul deputaţilor transnistreni de toate nivelurile, un for convocat doar în situaţii excepţionale, va discuta miercuri, de la ora 11:00, situaţia din economia regiunii şi măsurile prin care Transnistria se poate opune „blocadei economice” din partea Moldovei, au anunţat autorităţile din regiunea separatistă, care sunt nemulţumite că de la 1 ianuarie firmele transnistrene trebuie să plătească taxele vamale pentru importuri la bugetul Republicii Moldova, şi nu la bugetul local, ca până acum.

„Sarcina este simplă: suntem sub presiune, presiunea economică este un preludiu al presiunii politice, prin urmare, este necesar să găsim modalităţi de a le sparge pe toate. Cum? Mâine (miercuri - n.r.) vom vorbi despre asta. Avem nevoie de comerţ liber, ceea ce este stipulat în Memorandumul din 1997, avem nevoie de libera circulaţie a traficului de pasageri şi mărfuri. Şi, prin urmare, pe baza acestui lucru, vom face apel la ceea ce se numeşte comunitatea mondială”, a declarat Andrei Safonov, deputat în Consiliul Suprem (parlamentul local - n.r.) al regiunii transnistrene, citat de presa locală, potrivit News.ro.

Chișinăul și Tiraspolul, întâlniri doar în formulă „1+1”

În plus, în opinia lui Andrei Safonov, este necesar să se facă presiuni pentru reluarea negocierilor în formatul „5+2”.

Acest format dedicat găsirii unei rezolvări pentru conflictul din regiunea separatistă transnistreană are ca mediatori OSCE, Rusia şi Ucraina, în timp ce SUA şi UE au statut de observatori. De la invazia rusă pe scară largă din Ucraina, reuniunile în format „5+2” nu au mai fost practic posibile şi au avut loc doar întâlniri directe, între Chişinău şi Tiraspol, în aşa-numita formulă „1+1”.

„Ne adunăm pentru a adopta o declaraţie. Pentru ca, cumva, toţi reprezentanţii OSCE, ai Uniunii Europene - cei care astăzi garantează democraţia în republica noastră şi în Moldova - să vorbească despre asta. Vrem ca ei să atragă atenţia asupra inadmisibilităţii măsurilor luate de Moldova faţă de republica noastră", a spus şi Galina Antiufeeva, vicepreşedinte al Consiliului Suprem al PMR (Transnistria).

Pe de altă parte, o cerere de asistenţă va fi adresată şi Federaţiei Ruse, inclusiv parlamentarilor acesteia, scrie presa de la Tiraspol.

Congresul deputaţilor de toate nivelurile, convocat doar a şaptea oară în ultimele trei decenii, a provocat deja o mare agitaţie în mass-media, dar parlamentarii transnistreni au reacţionat negativ la aceasta. „Congresul este un forum de afaceri. Nu este un circ unde se vor auzi sloganuri zgomotoase în stil extrem”, a subliniat Andrei Safonov.

La rândul său, Galina Antiufeeva i-a numit provocatori pe cei care răspândesc zvonuri despre o presupusă viitoare adoptare a unui apel privind includerea Transnistriei în Federaţia Rusă. Ea a reamintit că poporul transnistrean a luat deja o decizie în această privinţă în 2006. „Astăzi, în condiţiile presiunii economice, a ostilităţilor şi a unei mase de alte probleme din Moldova, un astfel de apel ar fi inoportun”, a declarat deputata.

În 2006, Transnistria a organizat un referendum la care alegătorii au decis că vor independenţă şi o eventuală unire cu Federaţia Rusă. Valabilitatea referendumului nu a fost recunoscută pe plan internaţional.

„Trebuie să construim relaţii paşnice şi să păstrăm pacea pe teritoriul nostru pentru a asigura toate drepturile şi libertăţile cetăţenilor noştri. Congresul poate avea loc în aşa fel încât să atragem atenţia asupra acestui lucru, să arătăm că nu vom permite astfel de presiuni”, a declarat Galina Antiufeeva.

Transnistria, avertizata în privința anexării

Deputaţii transnistreni şi-au exprimat încrederea că opinia participanţilor la congres va fi ascultată de comunitatea internaţională.

Politicianul transnistrean Ghennadi Ciorba a speculat că la congres - convocat pentru miercuri, la ora 11.00 - autorităţile de la Tiraspol vor cere ca Transnistria să devină parte a Rusiei. Această informaţie, preluată pe larg de media din Moldova, Ucraina şi România, a fost minimalizată de autorităţile de la Chişinău, care au denunţat o mişcare de propagandă a Moscovei, cu atât mai mult cu cât joi Vladimir Putin este aşteptat să rostească discursul său anual din Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus.

Biroul pentru Reintegrare de la Chişinău, care se ocupă de relaţia cu Transnistria, a declarat că, potrivit informaţiilor de care dispune, „nu există niciun motiv pentru a crede că situaţia din regiune s-ar putea înrăutăţi”, dar şi-a exprimat speranţa că „Tiraspolul îşi dă seama de consecinţele pe care şi le asumă în cazul unor măsuri pripite”.

Fapt semnificativ, marţi, un diplomat de rang înalt din Departamentul de Stat al SUA, aflat în vizită la Chişinău, s-a deplasat la Tiraspol şi a stat de vorbă cu liderul transnistrian Vadim Krasnoselski. Acesta s-a plâns de taxele vamale impuse de Chişinău, dar în acelaşi timp a lăudat oportunităţile oferite afacerilor locale de acordul de liber-schimb pe care Republica Moldova îl are cu Uniunea Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Este stare de dezastru în Texas. O uzină de armament nuclear îşi reia activitatea

O uzină de armament nuclear din apropierea oraşului Amarillo, în nordul Texasului, a anunţat miercuri că şi-a reluat activitatea după o întrerupere din cauza unor incendii de pădure semnalate în apropiere.

Nikolai Rîjkov, un fost prim-ministru al URSS, a murit la vârsta de 94 de ani

Nikolai Rîjkov, fost premier al Uniunii Sovietice în perioada 1985-1991, a încetat din viaţă la Moscova la vârsta de 94 de ani, a informat miercuri preşedinta Consiliului Federaţiei Ruse (Senatul rus), Valentina Matvienko, transmite EFE.

 

Armata Ucrainei a suferit noi înfrângeri pe front. Trupele Kremlinului au "ocupat linii şi poziţii mai avantajoase"

Armata ucraineană a declarat marţi că s-a retras din alte două sate din apropierea oraşului Avdiivka, în estul ţării, care a fost capturat la începutul acestei luni de ruși, pierzând astfel şi mai mult teren.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.