Secretul sumbru al "celui mai frumos lac" din Rusia. Ce riscă cei care înoată în el. FOTO

62061382
Instagram

Apele turcoaz au devenit ca un magnet pentru turiștii care ar face orice pentru a obține o poză perfectă pentru rețelele de socializară.

Însă aceștia ar trebui totuși să se ferească de ”Novosibirsk Maldives”, un lac din Siberia, care atrage prin culorile sale spectaculoase.

Este vorba despre un lac artificial foarte toxic, în care de obicei ajunge cenușă de la o centrală de cărbune din apropiere. Lacul este plin cu substanțe chimice care pot provoca reacții cutanate alergice, a declarat Compania de Generare Siberiană, potrivit CNN.

”Depozitul nostru de cenușă de la Novosibirsk TEZ-5 a devenit ”vedeta” rețelelor sociale. Dar nu aveți voie să înotați aici. Apa de aici conține o cantitate ridicată de alcaline. Acest lucru este cauzat de sărurile de calciu și de alți oxizi de metale care sunt dizolvați în el. În contact cu pielea, apa aceasta ar putea provoca reacții alergice severe”, a precizat Compania de Generare Siberiană.

Mai mult, compania a mai avertizat vizitatorii și asupra faptului că fundul lacului este atât de noroios încât ar putea face ”imposibilă ieșirea la suprafață”.

În ciuda avertismentelor, oamenii au continuat să viziteze lacul pentru a face tot felul de poze inedite pentru Instagram.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62059273
Ursula von der Leyen vrea un mecanism UE pentru respectarea statului de drept
Ursula von der Leyen, nominalizată pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, a declarat că UE are nevoie de un mecanism pentru a se asigura că statul de drept este respectat în statele membre.
62061381
Rusia a lansat miercuri 4 sateliţi militari. Secretul din jurul misiunii acestora
Rusia a lansat miercuri patru sateliţi militari transportaţi de o rachetă Soiuz de pe cosmodromul de la Pleseţk, informează agenţiile ruse de ştiri, preluate de AFP.
62061380
Doctoriţă obligată să se acopere în avion. Cum arăta de fapt "ţinuta nepotrivită"
American Airlines şi-a cerut scuze după ce i-a cerut unei femei să se acopere cu o pătură pentru a-şi ascunde ţinuta