Bărbatul a rămas blocat în mină pe 25 martie, când o parte a galeriilor unde lucra s-a surpat, iar locul a fost inundat.

Împreună cu el se mai aflau alți trei colegi. Unul dintre ei a fost salvat după 5 zile, iar, din nefericire, alți doi au pierit, până ca echipajele de salvare să ajungă la ei.

La operațiune au participat scafandri militari, care au lucrat neîncetat, în tot acest timp, pentru a ajunge la minerul blocat în subteran.

Autoritățile au transmis că salvatorii au reușit să-l scoată pe bărbat abia după ce au pompat o mare parte din apa care a inundat mina.  

Citește și
Aderarea la UE, văzută ca „proiect de pace”: Muntenegru accelerează negocierile pentru integrare