Rusia vrea să construiască o centrală nucleară pe Lună în cel mult zece ani. Anunțul agenţiei spaţiale de stat

62588004
Getty

Rusia intenţionează să construiască în următorul deceniu o centrală nucleară pe Lună, menită să susţină programul său spaţial lunar şi o viitoare staţie de cercetare comună cu China, pe fondul competiţiei globale pentru explorarea Lunii.  

De când cosmonautul sovietic Iuri Gagarin a devenit primul om care a ajuns în spaţiu în 1961, Rusia s-a mândrit cu statutul său de lider în explorarea spaţială, dar în ultimele decenii a rămas în urma Statelor Unite şi, din ce în ce mai mult, a Chinei, informează Reuters.

Ambiţiile spaţiale ale Rusiei au suferit o lovitură puternică în august 2023, când misiunea sa fără echipaj uman Luna-25 s-a prăbuşit pe suprafaţa Lunii în timp ce încerca să aselenizeze, iar Elon Musk a revoluţionat sectorul lansărilor de vehicule spaţiale, care era, odinioară, o specialitate rusă.

Agenţia spaţială de stat a Rusiei, Roscosmos, a anunţat într-un comunicat de presă că intenţionează să construiască o centrală electrică pe Lună până în anul 2036 şi a semnat un contract cu compania aerospaţială Lavochkin Association pentru a realiza acest lucru.

Scopul centralei lunare

Roscosmos a declarat că scopul centralei este acela de "a alimenta programul lunar al Rusiei, inclusiv roverele, un observator şi infrastructura staţiei internaţionale comune ruso-chineze de cercetare lunară".

"Proiectul reprezintă un pas important către crearea unei staţii lunare ştiinţifice cu funcţionare permanentă şi trecerea de la misiuni unice la un program de explorare lunară pe termen lung", a anunţat Roscosmos.

Roscosmos nu a precizat în mod explicit că instalaţia va fi nucleară, dar a menţionat totuşi că printre participanţi se numără corporaţia nucleară de stat rusă Rosatom şi Institutul Kurchatov, principalul institut de cercetare nucleară din Rusia.

Directorul Roscosmos, Dmitri Bakanov, a declarat în luna iunie că unul dintre obiectivele corporaţiei mai sus menţionate este acela de a construi o centrală nucleară pe Lună şi de a explora Venus, cunoscută drept planeta "soră" a Pământului.

Luna, care se află la o distanţă de 384.400 de kilometri de planeta noastră, moderează oscilaţia Pământului în jurul axei sale, ceea ce asigură un climat mai stabil. De asemenea, Luna provoacă mareele în oceanele de pe Terra.

SUA planifică, de asemenea, un reactor pe Lună

Rusia nu este singura ţară cu astfel de planuri. În august, NASA şi-a anunţat intenţia de a instala un reactor nuclear pe Lună până în primul trimestru al anului fiscal 2030.

"Suntem într-o cursă către Lună, într-o cursă cu China către Lună. Şi pentru a avea o bază pe Lună, avem nevoie de energie", a declarat în august secretarul american al Transporturilor, Sean Duffy, atunci când a fost întrebat despre aceste planuri.

El a adăugat că Statele Unite sunt în prezent în urmă în această cursă către Lună. El a spus că energia este esenţială pentru a permite susţinerea vieţii pe Lună şi, de acolo, pentru ca oamenii să ajungă pe Marte.

Normele internaţionale interzic amplasarea armelor nucleare în spaţiu, dar nu există interdicţii privind amplasarea surselor de energie nucleară în spaţiu, atât timp cât acestea respectă anumite reguli.

Unii analişti din sectorul spaţial au prezis o "goană după aur lunar": NASA afirmă că există estimări privind existenţa a un milion de tone de heliu-3, un izotop al heliului, rar pe Pământ, dar care există pe Lună.

Metalele rare - utilizate în smartphone-uri, computere şi tehnologii avansate - sunt, de asemenea, prezente pe Lună, inclusiv scandiu, ytriu şi cele 15 lantanide, potrivit cercetărilor efectuate de Boeing.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Lumea fără reguli: cum Trump, Putin și China rescriu lupta pentru leadership global - presa internațională

Odată cu sosirea lui Donald Trump la Casa Albă, la începutul anului 2025, Statele Unite, Rusia şi China au început un nou joc, cu lumea pe post de tablă de şah şi cu regulile pe care doresc să le urmeze sau să le impună. 

Grecia alocă 420 de milioane de euro pentru trenuri noi, la doi ani după accidentul feroviar soldat cu 57 de morți

Guvernul grec a ajuns la un acord cu Hellenic Train, o filială a companiei feroviare de stat italiene Ferrovie dello Stato, pentru a îmbunătăţi siguranţa şi calitatea transportului feroviar în Grecia.

Încăierare violentă în Parlamentul turc la adoptarea bugetului pe 2026, între deputaţi la putere şi în opoziţie. VIDEO

O încăierare violentă a izbucnit în Parlamentul turc, în weekend, între membri ai Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), aflat la putere, și ai Partidului Republican al Poporului (CHP), din opoziție, informează Reuters.

Recomandări
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „PSD este pregătit să preia guvernarea. Suntem îndreptățiți”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat joi, după discuţiile cu preşedintele Nicușor Dan, în vederea desemnării premierului, că social-democraţii i-au spus preşedintelui că sunt pregătiţi să preia guvernarea.

Concluziile expertizei din cazul exploziei din Rahova. Scurgerea de metan ar fi început cu o zi înainte de deflagrație

Explozia din cartierul Rahova a fost consecința mai multor nereguli, abateri și neglijențe, făcute în mare parte de angajații care au intervenit acolo.

Consultări la Cotroceni. Președintele a chemat liderii partidelor pentru desemnarea premierului, PSD cere guvernarea

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.