Robert De Niro l-a pus la zid pe Donald Trump, în fața tribunalului din New York: „Dacă e ales din nou, nu mai pleacă”

×
Publicitate

Jurații au început deliberările după ce procesul penal împotriva lui Donald Trump a ajuns la final. Fostul președinte, este acuzat că a falsificat documente contabile, pentru a ascunde plăți ilegale către starleta de filme pentru adulți Stormy Daniels.

Doar un verdict în unanimitate al juriului poate duce la inculparea lui Trump. Marți, în timp ce taberele își prezentau argumentele finale, în fața tribunalului a apărut Robert de Niro. Care l-a atacat pe Trump, numindu-l un clown, care poate deveni un tiran, dacă ajunge din nou la Casa Albă.

Donald Trump, candidat republican: „Avem un judecător corupt, un judecător părtinitor. Ați auzit vreodată de un președinte, candidat favorit - îl conduc pe Biden în sondaje, îi conduc pe toți - care are interdicție să dea declarații?”.

Cele două tabere și-au susținut pledoariile finale. Apărătorul lui Trump s-a adresat aproape trei ore celor 12 jurați, timp în care l-a discreditat pe martorul cheie al procesului. Este vorba de fostul avocat al lui Trump, Michael Cohen, pe care l-a catalogat drept „cel mai mare mincinos din toate timpurile” și un individ care caută să se răzbune pe fostul lui client.

Michael Cohen a depus mărturie despre modul în care a intermediat, în 2016, o plată de 130 de mii de dolari către Stormy Daniels - vedeta din filmele pentru adulți - cu care Donald Trump ar fi avut o aventură de o noapte. Banii cumpărau tăcerea starletei, pentru a-l feri de Trump de dezvăluiri delicate în plină campanie pentru prezidențiale.

Trump, acuzat și că a influențat alegerile

Procurorii au adus drept dovezi cecuri semnate de președinte și alte documente menite să arate că magnatul a ascuns în contabilitate plățile, prezentate drept „taxe juridice”. Și ar fi făcut asta cu intenția de a influența scrutinul prezidențial.

Acum, 12 jurați sunt chemați să decidă dacă fostul președinte - și, cel mai probail, candidat republican la alegerile din noiembrie este vinovat - dincolo de orice îndoială rezonabilă - de falsificarea frauduloasă a documentelor contabile.

Norm Eisen, expert legal: „Apărarea nu speră să obțină achitarea lui Trump. Speră să blocheze un consens în rândul juraților sau să scape de proces invocând o eroare judiciară.”

Democrații au încercat să profite de situație pentru a-l ataca pe Trump prin intermediul actorului Robert De Niro. Starul de la Hollywodd - susținător al lui Joe Biden - a vorbit în fața tribunalului din Manhattan.

Robert De Niro, actor: „Nu vreau să vă sperii. Ba nu, poate chiar vreau să fac asta. Dacă Trump se întoarce la Casa Albă, puteți să vă luați adio de la libertățile pe care le credeați veșnice. Și de la alegeri. Uitați de asta. Dacă e ales din nou, nu mai pleacă. N-o să mai plece în veci de la Casa Albă”.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Cu ce arme NATO a tras deja Ucraina pe teritoriul Rusiei, fără voia Occidentului. Kievul a stârnit furia aliaților

„Ar trebui să i se permită Kievului să lovească ținte militare din interiorul Rusiei, de unde sunt lansate rachete asupra teritoriului ucrainean. Dar nu și altfel de ținte”.

„Miracol” pe frontul din Ucraina. Un preot din Rusia susține că un soldat „a murit și a înviat” în timpul luptei | VIDEO

Un preot rus a vorbit, în cadrul unei emisiuni TV din Rusia, despre un miracol care s-ar fi întâmplat pe frontul din Ucraina.

Primul stat NATO care îi dă Ucrainei arme ca să atace teritoriul Rusiei. „Nu există restricţii”

Vice-ministrul polonez al apărării, Cezary Tomczyk, a confirmat miercuri că Ucraina este liberă să folosească cum doreşte împotriva teritoriului rus armele pe care i le oferă Polonia.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.