Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea dezvălui diviziunile din Occident cu privire la strategia faţă de China

62394344
Getty

Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat săptămâna viitoare în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani (exceptând vizita de anul trecut pe care i-a făcut-o lui Vladimir Putin la Moscova).

Turneul ar putea scoate în evidenţă disensiunile europene în ceea ce priveşte comerţul cu Beijingul şi modul în care Uniunea Europeană se poziţionează ca pol între Statele Unite şi China, relatează Reuters.

Xi se va afla în Europa în perioada 5-10 mai. Preşedintele chinez va vizita Franţa, Serbia şi Ungaria într-un moment în care Uniunea Europeană ameninţă să lovească prin tarife vamale industria vehiculelor electrice şi a energiei verzi din China din cauza subvenţiilor uriaşe despre care blocul european spune că le oferă producătorilor din China un avantaj incorect pe piaţa europeană.

În condiţiile în care economia Chinei se confruntă cu vânturi potrivnice, iar SUA se închide faţă de firmele chineze, Uniunea Europeană ar putea avea o anumită influenţă asupra Beijingului. Dar cei 27 de membri ai blocului nu sunt aliniaţi în mod clar, ceea ce le subminează capacitatea de a modela gândirea chineză, spun analiştii.

Vizita este umbrită de preocupările europene legate de sprijinul chinez pentru economia de război a Rusiei, după doi ani de campanie militară în Ucraina.

Lin Jian, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a declarat că vizita lui Xi va "injecta stabilitate în dezvoltarea relaţiilor dintre China şi Europa şi va aduce noi contribuţii la pacea şi stabilitatea în lume".

Obiectivul lui Xi ar fi neutralizarea agendei de securitate economică a UE, inclusiv a ameninţărilor tarifare, prin exploatarea diferenţelor interne, a declarat Mathieu Duchatel, cercetător senior la Institutul Montaigne. "Există un element foarte puternic de a diviza şi a conduce", a spus Duchatel despre strategia Chinei faţă de Europa. "Acest lucru nu este ascuns, ci la vedere", adaugă expertul.

Companiile şi guvernele europene se plâng de mult timp de accesul restricţionat la piaţa chineză şi de concurenţa neloială. Un studiu al Institutului Kiel a estimat că subvenţiile acordate de China firmelor sale sunt de trei până la nouă ori mai mari decât cele acordate de alte economii majore.

Macron şi Scholz încearcă să-şi apropie poziţiile

Comisia Europeană are dreptul exclusiv de a conduce politica comercială pentru întreaga Uniune Europeană, dar în cadrul blocului comunitar, statele membre au întâmpinat dificultăţi în a se pune de acord asupra modului în care să rezolve dezechilibrul comercial.

Preşedintele francez Emmanuel Macron urmăreşte o poziţie mai agresivă a UE în privinţa subvenţiilor şi a avertizat că blocul riscă să rămână în urmă, dacă nu permite derogări de la propriile reguli de concurenţă în faţa "subvenţiilor excesive" din partea Chinei şi a SUA. "Reglementăm prea mult, nu investim suficient, nu protejăm suficient", a declarat Macron pentru The Economist într-un interviu publicat joi.

În aprilie, cancelarul german Olaf Scholz a făcut presiuni asupra lui Xi pentru un acces mai bun pe piaţa chineză pentru firmele germane. Dar în ceea ce priveşte investigaţiile antisubvenţii ale UE, aparent nerăbdător să evite antagonizarea Beijingului, el a declarat că blocul nu ar trebui să acţioneze din interes propriu protecţionist, deşi concurenţa ar trebui să fie corectă.

Unii oficiali guvernamentali francezi spun în privat că sunt îngrijoraţi că Berlinul va încerca să submineze ancheta privind vehiculele electrice, care a vizat producătorii auto chinezi BYD, Geely şi SAIC. China este o piaţă cheie pentru economia germană bazată pe exporturi şi pentru constructorii săi auto, precum BMW şi Mercedez-Benz.

Scholz a luat masa cu Macron la Paris, joi, o întâlnire la care au participat şi soţiile, au declarat două surse.

Noah Barkin, consilier senior la Rhodium Group, care urmăreşte relaţiile dintre UE şi China, spune că Macron l-ar încuraja pe Scholz să i se alăture lui şi preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru discuţii în patru cu Xi în capitala franceză, în timp ce Parisul încearcă să prezinte un front unit. Palatul Elysee a refuzat să comenteze.

"S-a deschis un decalaj îngrijorător între poziţia germană privind China, pe de o parte, şi poziţia francezilor şi a Comisiei Europene, pe de altă parte. Există pur şi simplu o mai mare disponibilitate la Paris şi la Bruxelles de a se împotrivi Beijingului pe frontul comercial decât la Berlin", a explicat Barkin.

"Europa are destul de multe pârghii, dar aceste pârghii zboară pe fereastră dacă creditorii europeni trimit mesaje diferite lui Xi", a avertizat analistul.

Îngrijorări legate de Rusia. De ce merge Xi în Ungaria şi Serbia

Un consilier al lui Macron a declarat că liderul francez îşi va adăuga vocea la apelurile venite de la Washington, Bruxelles, Berlin şi din alte părţi pentru ca China să oprească exporturile către Rusia de tehnologii "cu dublă utilizare" şi alte tehnologii care susţin efortul de război al Rusiei.

În Serbia şi Ungaria, orice comentariu public al lui Xi cu privire la Rusia se va confrunta cu o examinare atentă.

Xi urmează să îl primească pe preşedintele rus Vladimir Putin în China mai târziu în luna mai.

Observatorii spune că alegerea de către Xi a Serbiei şi Ungariei a fost concepută pentru a apropia două ţări europene care sunt pro-Rusia şi sunt mari beneficiare ale investiţiilor chineze, inclusiv printr-un ajutor financiar pentru un proiect feroviar întârziat care ar trebui să lege capitalele lor.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat că este onorat de vizita lui Xi şi că se aşteaptă ca un acord de liber-schimb între cele două ţări, semnat în octombrie anul trecut, să intre în vigoare la 1 iulie.

Analiştii chinezi spun că Xi ar putea folosi escala sa la Belgrad, care coincide cu cea de-a 20-a aniversare a bombardării de către NATO a ambasadei chineze din această ţară, pentru a pune în valoare agenda anti-NATO a Chinei.

China a amplificat eforturile Rusiei de a acuza SUA şi NATO pentru escaladarea războiului din Ucraina prin furnizarea de arme Kievului.

Ungaria, la rândul ei, are un istoric de a bloca declaraţiile UE care criticau China în ceea ce priveşte drepturile omului.

Shen Dingli, cercetător în domeniul relaţiilor internaţionale cu sediul la Shanghai, este de părere că acţiunile de sensibilizare a Serbiei şi Ungariei fac parte din eforturile Chinei de a adânci diviziunile în cadrul Occidentului.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Racheta lansată de China pentru a explora „partea ascunsă” a Lunii va reveni pe Pământ după două luni

China vrea să exploreze „partea ascunsă” a Lunii. O premieră mondială, spun specialiști din domeniu.

Rămăşiţele unui israelian de 24 de ani, considerat până acum ostatic în Fâşia Gaza, au fost descoperite în Israel

Rămăşiţele lui Eliakim Libman, un israelian pe care autorităţile îl considerau ostatic în Fâşia Gaza, au fost descoperite în Israel, au anunţat vineri armata şi familia acestuia, relatează AFP.

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Gaza se răspândeşte în întreaga lume | GALERIE FOTO

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi Sydney.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.