"Renunțați la petrecerea de Crăciun!". Nou val de COVID în Austria. Zeci de mii de oameni, infectați în ultima săptămână

62410536

Numărul cazurilor de coronavirus explodează în Austria, în special în capitala Viena, conforsm sistemului de sănătate din această țară.

"Nu s-au învățat prea multe din ultimii ani. Oamenii reacționează doar atunci când deja doare. De regulă, accentul se pune pe responsabilitatea personală, însă acest lucru nu este vizibil în ultimele luni, altfel nu ar exista această creștere", a declarat, într-un interviu pentru Heute, Hans-Peter Hutter, specialist în medicină de mediu la MedUni Viena.

În prezent, peste 1.000 de persoane sunt în spitalele austriece, din cauza infecției cu SARS-CoV-2 .

În același timp, săptămâna trecută, 4-10 decembrie, 41.690 de asigurați în sistemul de sănătate austriac au fost în concediu medical din cauza coronavirusului. Adică de două ori mai mulți decât în ​​aceeași perioadă cu un an în urmă, când era încă o boală raportabilă: în 2022, în prima săptămână a lunii decembrie au fost raportate 21.858 de cazuri de concediu medical Covid.

Ținând cont de faptul că raportare și testarea nu mai sunt obligatorii, este greu de spus cât de mare este în realitate numărul infecțiilor cu coronavirus în Austria, a spus Hutter.

Acesta a precizat că, potrivit monitorizării sistemului de asigurări, situația este în mod clar extrem de nefavorabilă: "Octombrie și parțial noiembrie erau încă relativ calde. Apoi s-a răcit brusc și oamenii s-au întâlnit din nou în interior și au început primele sărbători".

Expertul a mai afirmat că nu trebuie să fii epidemiolog ca să știi că cifrele vor continua să crească, întrucât "se întâlnesc tot mai mulți oameni infectați care fie nu au simptome, fie care spun că nu e chiar atât de rău. Nu există deloc măsuri de protecție. Este ca și cum totul nu ar exista!".

"Au existat avertismente destul de mult timp că aceasta este o variantă nouă și că valul în care ne-am infectat cu toții a fost cu mult timp în urmă. Prin urmare, imunitatea a scăzut și s-ar putea ca această variantă să nu fie atât de ușor de eliminat din nou", a subliniat acesta.

În încheiere, Hans-Peter Hutter le-a transmis un mesaj compatrioților săi: "Acolo unde sunt adunări mari de oameni, gândiți-vă dacă vreți cu adevărat să mergeți. Renunțați la petrecerea de Crăciun! Evaluați riscul și gândiți-vă la familie, la cei dragi".

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62407191
Casa Albă: Washingtonul doreşte ca războiul dintre Israel şi Hamas să se încheie „cât mai curând posibil”
Statele Unite doresc ca războiul dintre Israel şi Hamas „să înceteze cât mai curând posibil”, a dat asigurări joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, după ce ministrul israelian al Apărării a avertizat că războiul va dura „mai mult de câteva luni”.  
62268300
Atenționare de călătorie transmisă de MAE. Grevă generală în sectorul transportului public din Italia
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească Italia că, vineri, va fi organizată o grevă generală, la nivel naţional, în sectorul transportului public, cu o durată preconizată de 24 de ore.  
62409590
Israelul anunță că războiul împotriva Hamas va dura "mai mult de câteva luni"
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, și consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, s-au întâlnit, joi, la Tel Aviv.