Reacția oamenilor după ce s-au trezit într-o țară fără Maduro. Străzi pustii în Caracas. ”Un amestec de teamă și fericire”

62603446
AFP

Forţele de securitate venezuelene patrulau străzile aproape goale, sâmbătă în zori, în capitala Caracas.

Cu câteva ore înainte, explozii puternice îi treziseră pe locuitori cu vestea că trupele speciale americane au bombardat ţara şi l-au capturat pe preşedintele Nicolas Maduro, relatează Reuters, preluat de News.ro.

Străzile din apropierea palatului prezidenţial Miraflores erau pustii, cu excepţia punctelor de control păzite de soldaţi în uniformă, în timp ce locuitorii îşi exprimau şocul faţă de atacul militar american, care i-a lăsat să se întrebe cine mai conduce acum această ţară bogată în petrol.

Fumul brăzda cerul, cu un nor întunecat care încă se ridica din direcţia portului La Guaira, spre nord, în timp ce un altul era vizibil în apropierea unei baze aeriene din capitală.

Atacul american a baricadat pe toată lumea în case

Majoritatea locuitorilor au rămas acasă, devorând ultimele informaţii de pe telefoanele lor, în timp ce alţii s-au dus să-şi facă provizii de alimente, în cazul în care ar fi nevoie să se baricadeze pentru o perioadă îndelungată.

În rândul susţinătorilor opoziţiei, conduşi de câştigătoarea Premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado, entuziasmul plutea în aer.

„Sora mea, care se află în Statele Unite, m-a trezit cu vestea; plângea. Am plâns împreună de fericire”, a spus Jairo Chacin, în vârstă de 39 de ani, mecanic şi proprietar de atelier în centrul petrolier Maracaibo, în timp ce aştepta la o coadă lungă pentru a-şi face provizii.

venezuela

„Am ieşit să verific afacerea mea, pentru că mi-era teamă de jafuri, dar strada era pustie. Voiam să-mi umplu rezervorul cu benzină, dar benzinăriile erau deja închise, aşa că am profitat de ocazie să cumpăr alimente, pentru că nu ştim ce ne aşteaptă. Sincer, simt un amestec de teamă şi bucurie”, mărturiseşte localnicul.

Donald Trump a confirmat capturarea lui Maduro

Preşedintele SUA, Donald Trump, a confirmat capturarea lui Maduro după luni de presiuni asupra acestuia. Acuzaţiile sunt de trafic de droguri şi de ilegitimitate politică. A fost prima intervenţie militară de acest fel a SUA de la invazia din Panama din 1989 pentru a-l destitui pe liderul militar Manuel Noriega.

La scurt timp după capturarea lui Maduro, ministrul de interne Diosdado Cabello a apărut la televiziunea de stat stând în stradă şi purtând o cască şi o vestă antiglonţ şi îndemnându-i pe venezuelenii să nu coopereze cu „inamicul terorist”.

Opoziţia venezueleană a declarat într-o postare pe X că nu are niciun comentariu oficial cu privire la evenimente.

Atacul din timpul nopţii a început în jurul orei 2 dimineaţa (06:00 GMT), potrivit martorilor Reuters, care au văzut explozii, avioane şi fum negru în Caracas timp de aproximativ 90 de minute. Videoclipul verificat de Reuters a arătat multiple explozii care au luminat cerul nopţii, urmate de bubuituri puternice. Atacul a lăsat zona de sud a oraşului, situată în apropierea unei baze militare importante, fără electricitate.

Un videoclip al unui martor ocular, autentificat de Reuters, a surprins focul şi fumul care se ridicau deasupra portului La Guaira. Locaţia a fost confirmată de configuraţia portului, separatoarele de drum şi clădiri, care se potriveau cu imaginile din dosar şi din satelit.

Alte videoclipuri verificate au surprins explozii şi fum la baza aeriană Generalissimo Francisco de Miranda din estul Caracasului.

Sâmbătă dimineaţă, radarele de urmărire a zborurilor au arătat că spaţiul aerian deasupra Venezuelei era complet gol.

Succesiunea evenimentelor

Statele Unite au atacat Venezuela şi l-au capturat sâmbătă pe liderul său de lungă durată, Nicolas Maduro, a anunţat preşedintele Trump.

„Statele Unite ale Americii au efectuat cu succes un atac la scară largă împotriva Venezuelei şi a liderului său, preşedintele Nicolas Maduro, care a fost capturat împreună cu soţia sa şi transportat în afara ţării”, a declarat Trump într-o postare pe Truth Social.

Anunţul a venit după luni de presiuni asupra lui Maduro, acuzat de trafic de droguri şi de ilegitimitate în funcţie.

Washingtonul nu a mai intervenit atât de direct în America Latină de la invazia din Panama din 1989 pentru a-l destitui pe liderul militar Manuel Noriega, în baza unor acuzaţii similare.

Înaintea atacului din timpul nopţii, SUA l-au acuzat pe Maduro că se află la concuderea unui „narco-stat” şi că a fraudat alegerile de anul trecut, pe care opoziţia a declarat că le-a câştigat cu o majoritate covârşitoare.

Liderul venezuelean, care i-a succedat lui Hugo Chavez la putere în 2013, a declarat că Washingtonul doreşte să controleze rezervele de petrol ale ţării sud-americane, cele mai mari din lume.

Guvernul venezuelean a declarat că în atacuri au murit civili şi militari, dar nu a furnizat cifre.

Trump a spus că operaţiunea a fost desfăşurată „în colaborare cu forţele de ordine americane” şi a promis că va oferi mai multe detalii în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc la ora 11:00 (18:00, ora României - n.r.) la complexul său Mar-a-Lago din Florida.

Maduro a fost capturat de trupele forţelor speciale de elită, a declarat un oficial american pentru Reuters.

Senatorul republican american Mike Lee a declarat că secretarul de stat Marco Rubio i-a spus că Maduro va fi judecat pentru acuzaţii penale în Statele Unite.

Vicepreşedintele Venezuelei, Delcy Rodriguez, care ar putea prelua conducerea guvernului, a declarat că nu ştie unde se află Maduro sau soţia sa.

Ministrul apărării, Vladimir Padrino, a condamnat intervenţia. „Venezuela liberă, independentă şi suverană respinge cu toată forţa istoriei sale libertariene prezenţa acestor trupe străine, care nu au lăsat în urmă decât moarte, durere şi distrugere”, a declarat Padrino într-un videoclip difuzat de mass-media de stat cam în acelaşi timp în care Trump a postat mesajul său.

Ce nu se știe încă

- Unde se află preşedintele Maduro şi soţia sa.

- Dacă există morţi sau răniţi în urma atacurilor.

- Amploarea pagubelor provocate în anumite zone din Venezuela în urma atacului.

- Câte atacuri au avut loc şi unde.

Mai multe detalii despre motivele pentru care Trump a decis să ia această măsură sunt aşteptate chiaer de la el în cadrul conferinţei de presă de la ora 16:00 GMT (18.00, ora României).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Ultimile imagini cu Nicolás Maduro înainte de a fi capturat. Ce a spus liderul Venezuelei despre SUA în ultimul său interviu

Înainte de capturarea de către forțele americane, președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, a acordat un interviu în care și-a nuanțat retorica față de Statele Unite și președintele Donald Trump.  

Ayatollahul Khamenei, reacție în a șaptea zi de proteste violente: „Insurgenţii trebuie puşi la locul lor”

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat sâmbătă că revendicările economice ale protestatarilor sunt „juste”, însă a avertizat că violenţele comise de „insurgenţi” nu vor fi tolerate şi că aceştia trebuie „puşi la locul lor”.

Cum au ajuns relațiile dintre SUA și Venezuela la punctul fierbinte. Cronologia escaladării conflictului dintre cele țări

Relațiile dintre Statele Unite și Venezuela au fost tensionate de decenii, dar în ultimul an conflictele au atins un nivel fără precedent.  

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.