După protestele împotriva scumpirilor, Iranul anunţă că fiecare cetăţean va primi 6 euro timp de patru luni, ajutor lunar

62603633
Getty

Guvernul iranian a anunţat duminica aceasta că fiecare cetăţean va primi timp de patru luni un ajutor lunar de circa şase euro, la o săptămână după o mişcare de contestare declanşată de revendicări economice, informează AFP.

Guvernul iranian a anunţat duminica aceasta că fiecare cetăţean va primi timp de patru luni un ajutor lunar de circa şase euro, la o săptămână după o mişcare de contestare declanşată de revendicări economice, informează AFP.

„Fiecare persoană va primi câte un milion de de tomani (n.r. circa şase euro) de persoană pe lună, care va fi creditată pe contul său timp de patru luni”, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului iranian Fatemeh Mohajerani la televiziunea de stat.

Acest ajutor vizează „să reducă presiunea economică asupra populaţiei”, a precizat ea.

Salariul mediu în Iran, o ţară cu 86 de milioane de locuitori, este de circa 170 de euro pe lună, iar salariul minim este de circa 85 de euro pe lună.

Majoritatea iranienilor îşi plătesc cumpărăturile zilnice mai degrabă cu telefoanele sau cărţile lor de credit decât cu bani lichizi.

Mişcarea de contestare, legată iniţial de costul de trai, a început pe 28 decembrie la Teheran, unde numeroşi comercianţi şi-au închis magazinele pentru a protesta contra hiperinflaţiei şi a marasmului economic, iar de atunci şi-a extins revendicările politice.

Această mişcare s-a făcut simţită în grade diferite în circa 40 de oraşe, în principal situate în vestul Iranului. Cel puţin 12 persoane, printre care membri ai forţelor de securitate, au fost ucise, potrivit unui bilanţ bazat pe anunţuri oficiale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62603631
Haos în traficul aerian din Europa: defecțiune „fără precedent” în Grecia, mii de pasageri blocați în Italia, curse anulate

Traficul aerian în primul weekend al anului a fost perturbat în Europa din cauza unor dificultăţi tehnice sau din cauza vremii.

62602344
Trump trece la amenințări: Delcy Rodriguez, „va plăti mai scump ca Maduro”. Nu a negat că vizează Groenlanda, după Venezuela

Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, „va plăti mai scump ca Maduro” dacă „nu va face ce trebuie”, a declarat duminică preşedintele american Donald Trump. El nu a renunțat nici la preluarea ostilă a Gronelandei.

62580498
Medvedev vrea repetarea operațiunii Maduro în Europa: „Răpirea neo-nazistului Merz poate fi o excelentă întorsătură”

Operaţiunea SUA din Venezuela ar putea deschide calea unor acţiuni similare care să vizeze şi alţi lideri ai lumii, a declarat duminică fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, actual vicepreşedinte al Consiliului de Securitate.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.