Eurostat: România are cea mai mare diasporă din UE. Câți români și-au părăsit țara pentru un trai mai bun peste hotare

×
Publicitate

Suntem țara europeană cu cei mai mulți cetățeni stabiliți în străinătate. Peste 3 milioane trăiesc legal în statele Uniunii, potrivit Eurostat. Numărul este mai mare în realitate, dacă ne gândim că nu toți apar în statisticile oficiale.

În ultimii ani, însă, unii români lasă în urmă Spania și Italia, de pildă, țări în care totul s-a scumpit pentru a-și continua viața în Germania sau în Marea Britanie.

Germania este una dintre țările care, în ultimii ani, a "câștigat" cei mai mulți români.

Printre ei se numără și familia Tăut. Ne-am dat întâlnire în biserica din Bayreuth, în apropiere de Nurenberg, acolo unde soțul este preot. Deși lucrează într-o fabrică din zonă și, ocazional, livrează ciocolată, duminica îmbracă sutana de preot și strânge comunitatea la slujba.

Radu Tăut, preotul comunității din Bayreuth: „Găsesc, într-adevăr, în Biserică, o a doua casă. Foarte mulți dintre românii din Germania nu vorbesc, din păcate, limba germană și atunci peste săptămână, când suntem plecați la muncă este destul de complicat să vorbești cu cineva și găsești în biserică, duminica, un răgaz în care să-ți mai plângi oful, să te mai bucuri de ceva de acasă”.

Înainte, comunitatea din regiunea Bayreuth-Hof, care numără acum peste 5.000 de români, nu avea un preot. Radu Tăut a reușit să convingă preoții catolici din zonă să le închirieze biserica, să poată ține măcar ocazional slujbele acolo, chiar dacă sunt ortodocși.

Andreea Tăut, preoteasa comunității din Bayreuth: „Încercăm să facem activități pe care eu le făceam când eram copil pentru ca cei de aici, chiar dacă mulți dintre ei n-au fost niciodată în România, mulți dintrei ei vorbesc cu greu limba română și de când vin la biserică se străduie din ce în ce mai mult să vorbească cu ceilalți copii”.

Corespondent PRO TV: „În ultimul deceniu, numărul românilor care s-au mutat în Germania s-a dublat. A ajuns de la 450.000 la peste 900.000, potrivit Oficiului Federal de Statistică din această țară. În realitate, însă, sunt și mai mulți pentru că datele oficiale nu îi mai iau în calcul pe românii care au obținut deja cetățenia germană”.

Cei mai mulți sunt atrași de economia puternică și stabilă a Germaniei, și de salariile mari.

Și Ungaria atrage tot mai mulți români. Comunitatea românească a crescut cu aproape 30% în ultimii ani și a ajuns să numere, în 2025, peste 70.000 de oameni.

Ioana Kerekeș ne-a primit în casa pe care a cumpărat-o recent, în Balaton.

Ioana Kerekeș, româncă stabilită în Ungaria: „Ne-a plăcut foarte mult zona, am început să ne plimbăm pe aici pe dealuri și am zis hai să căutăm o casă de vânzare. Am putea să trăim aici? Da, da, am putea, de ce nu... Ne-a plăcut liniștea”.

A contat și infrastructura rutieră a Ungariei, bine pusă la punct, care o ajută să ajungă acasă, în România, în doar câteva ore.

Ioana Kerekeș, româncă stabilită în Ungaria:Mămăliga am adus-o de acasă. Nimeni nu prea mănâncă mămăligă aici și eu îmi fac foarte des. Mi-am dat seama într-o zi, doamne, câtă mămăligă pregătesc de când locuiesc aici. Și mi-am mai dat seama de un fapt. Că îmi place foarte mult să vorbesc în dialect când ajungă să vorbesc cu cineva în limba română, îmi place să folosesc dialectul ardelenesc. Probabil că, inconștient, simt nevoia să spun nespunând de unde vin, cine sunt eu”.

România are una dintre cele mai mari diaspore din Uniunea Europeană, cu aproximativ 3,1 milioane de români care trăiesc legal în alte țări, potrivit Eurostat. În același timp, crește și numărul celor care se întorc acasă. Au fost aproape 220.000 doar anul trecut. Totuși, pentru că mulți încă pleacă, numărul total al diasporei rămâne relativ stabil.

Articol recomandat de sport.ro
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Citește și...
Un bărbat care și-a dat foc la nervi a fost salvat de polițiști, în Vâlcea. A ajuns la Psihiatrie

Un bărbat de 41 de ani din județul Vâlcea a fost salvat în primele ore ale zilei de sâmbătă de polițiștii chemați să intervină într-un scandal familial. 

Controale ample în piețe și supermarketuri înainte de Paște. Peste 1 milion de euro amenzi

Inspectorii de la Protecția Consumatorului și ai Autorității Sanitar Veterinare anunță că au controlat peste 3.000 de piețe și supermarketuri din toată țara. 

Românii din diaspora și-au anulat vacanțele de Paște din România, din cauza scumpirilor carburanților. Prețurile s-au dublat

Românii care muncesc în străinătate își anunță rând pe rând rudele că nu ajung acasă de Paște. Biletele de avion costă enorm și pot să fie și o mie de euro pentru doi părinţi cu doi copii, care vin din Italia sau din Spania.

Recomandări
Cum ar afecta Europa o eventuală invazie terestră a SUA în Iran. UE, pusă în fața unei dileme complexe

O posibilă invazie terestră a Statelor Unite în Iran ar avea un impact mult dincolo de zona de conflict, afectând Europa prin prețurile energiei, inflație, securitate regională și dezbateri strategice interne, arată o analiză Euractiv.

Măsurile luate de Ilie Bolojan pentru criza combustibililor: Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterii preţurilor

Premierul Ilie Bolojan explică, sâmbătă, măsurile luate de Guvern privind criza combustibililor, el arătând că Executivul acţionează în limita posibilităţilor pe care le are ca urmare a deficitelor bugetare foarte mari din anii trecuţi.

Cum ar fi apărut oferta-surpriză la carburanți. Reacțiile șoferilor care au apucat să alimenteze la cel mai mic preț din țară

Carburanții s-au scumpit din nou sâmbătă, după câteva zile în care am văzut și reduceri la benzinării. Ba chiar la unele stații s-au format și cozi, după ce motorina premium și benzina s-au ieftinit nesperat de mult, dar pentru scurt timp.