Reacția Hamas cu privire la noul plan de încetare a focului în Fâșia Gaza propus de Israel. Mesajul grupării

62402227
Profimedia

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a calificat vineri seara drept "pozitivă" noua foaie de parcurs israeliană pentru încetarea focului în Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, dezvăluită de preşedintele american Joe Biden.

Într-un discurs de la Casa Albă, Biden a cerut mişcării islamiste să accepte planul, despre care a spus că a fost prezentat Hamas prin intermediul Qatarului, care este mediator.

"Nu putem lăsa să treacă pe lângă noi" această oportunitate pentru un acord în Gaza, a declarat Joe Biden în cea de-a opta lună a unui război devastator în teritoriul palestinian asediat, despre care ONU spune că este ameninţat cu foametea. "Este timpul ca acest război să se încheie", a afirmat liderul de la Casa Albă.

Prima fază, a spus Biden, ar fi o încetare totală a focului, cu o retragere a trupelor israeliene din "zonele populate din Gaza" pentru o perioadă de şase săptămâni.

Încetarea luptelor, a afirmat el, ar fi însoţită de eliberarea unor ostatici israelieni răpiţi în timpul atacului Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, în special femei şi bolnavi, şi eliberarea de prizonieri palestinieni deţinuţi de Israel.

Încetarea temporară a focului ar putea deveni "permanentă" dacă Hamas "îşi respectă angajamentele", a adăugat preşedintele american. Următoarea fază a planului ar include în special eliberarea tuturor ostaticilor rămaşi.

Hamas, de acord cu Biden

"Hamas vede pozitiv ceea ce a fost inclus astăzi în discursul preşedintelui american Joe Biden privind încetarea permanentă a focului, retragerea forţelor israeliene din Gaza, reconstrucţia şi schimbul de prizonieri", a precizat mişcarea islamistă palestiniană într-un comunicat, potrivit AFP, citată de Agerpres.

La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, speră că această ultimă evoluţie "va duce la un acord între părţi pentru o pace durabilă", a declarat purtătorul său de cuvânt, Stephane Dujarric.

Fără a se referi la discursul lui Biden, biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a transmis că "guvernul este unit în dorinţa sa de a ne aduce înapoi ostaticii cât mai repede posibil", iar "prim-ministrul a autorizat echipa de negociere să prezinte un plan pentru atingerea acestui obiectiv".

Dar, în acelaşi timp, el a subliniat că "războiul nu se va opri până când toate obiectivele sale nu vor fi atinse", menţionând "întoarcerea" tuturor ostaticilor şi "eliminarea capacităţilor militare şi guvernamentale ale Hamas". Foaia de parcurs propusă de Israel face posibilă "menţinerea acestor principii", a mai spus el.

Netanyahu a fost invitat de liderii republicani şi democraţi din Congres să se adreseze acestei instituţii, a anunţat vineri preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson.

"Suntem alături de statul Israel în lupta sa împotriva terorismului, mai ales în acest moment în care Hamas încă ţine captivi cetăţeni americani şi israelieni, iar liderii săi pun în pericol stabilitatea regională", au scris cei patru lideri parlamentari din Camera Reprezentanţilor şi Senat în invitaţia lor.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62453804
Marian Shields Robinson a murit. Mama lui Michelle Obama avea 86 de ani

Marian Shields Robinson, mama lui Michelle Obama, a murit la vârsta de 86 de ani.

 

62453799
Trei tineri români, luați de apele unui râu în Italia. Căutările continuă în regiunea Veneto. Cine sunt aceștia

Trei tineri români, un băiat şi două fete, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă.

62453796
Canicula a făcut victime în India. Estul țării se topește la temperaturi sufocante

Situație critică în India. 14 oameni au fost răpuși de căldura insuportabilă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţara însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.