Război între Iran și Israel. Israelienii sunt apărați de Marea Britanie și Statele Unite. Joe Biden: ”Atacul a eșuat”

×
Publicitate

„Iranul a comis o mare greșeală și va plăti”, a promis premierul israelian Benjamin Netanyahu după ce țara sa a fost ținta unui atac de amploare.

Teheranul a lansat marți seară cel puțin 180 de rachete balistice spre mai multe ținte din Israel.

Majoritatea proiectilelor au fost doborâte în aer de performantele sisteme antiaeriene și de aviația Israelului.

S-a acționat inclusiv în spațiul aerian al Siriei și Iordaniei. Israelienii au primit sprijin din partea aviației britanice și a distrugătoarelor americane din Mediterana.

Însă, în ciuda unei mobilizări exemplare, mai multe rachete au atins solul în apropierea unei baze militare și a sediului Mossad de la Tel Aviv.

În schimb, atacul nu a făcut victime în rândul israelienilor, ci a luat viața unui bărbat palestinian.

Sirenele au început să răsune îndelung pe tot cuprinsul teritoriului israelian, marți seara, puțin după ora locală 19.

Sistemele israeliene antirachetă au intrat în acțiune si au interceptat rachetele iraniene deasupra Tel-Aviv-ului și Ierusalimului.

Oamenii au primit mesaje pe telefon, prin care au fost îndemnați să se îndrepte de urgență spre cel mai apropiat adăpost.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului:Iranul a atacat din nou Israelul cu sute de rachete. Atacul a eșuat. A fost respins grație sistemului antiaerian al Israelului, care e cel mai avansat din lume. Atacul a eșuat și mulțumită vigilenței și responsabilității demonstrate de voi - cetățenii Israelului. Vreau să mulțumesc, de asemenea, Statelor Unite pentru ajutor.”

Avioane de luptă israeliene au intervenit pentru a doborî rachetele iraniene deasupra Siriei. Au fost interceptări și în spațiul aerian al Iordaniei. Două distrugătoare americane aflate în Mediterana au lansat la rândul lor mai multe proiectile de interceptare.

Joe Biden, președintele Statelor Unite: „La indicațiile mele, armata americană a participat la operațiunea pentru apărarea Israelului. Din primele estimări, vorbim despre un atac care a fost respins și nu și-a atins scopul - dovadă a capacităților militare israeliene și americane. La acest rezultat a contribuit și o bună și intensă pregătire a Statelor Unite și Israelului pentru a respinge un atac care era așteptat.”

Unele rachete pare că și-au atins totuși ținta. A fost surprins in imagini momentul în care mai multe proiectile lovesc solul aproape de baza aeriană Nevatim, din sudul Israelului.

O altă rachetă ori bucăți dintr-o rachetă interceptată au căzut lângă un mall din Tel Aviv. Tot acolo, un restaurant a fost lovit de bucăți metalice. Un alt proiectil a distrus clădirea unei școli, în sudul Israelului și a lăsat în urmă un crater adânc.

Localnic: „Dumnezeule, trebuie să părăsim acoperișul. Rachetele lovesc chiar lângă noi. Trebuie să intrăm.”

Jurnaliștii străini care transmiteau de la fața locului s-au adăpostit de urgență când au început exploziile...

Jurnalist„Sunt imagini incredibile, cu sute de rachete lansate asupra Israelului... Am pierdut contactul cu corespondenta noastră...”

Israelul a trasmis că atacul s-a soldat cu câțiva răniți ușor, în mare parte civili, atinși de resturi de rachetă. Iar un palestinian a fost ucis după ce bucăți dintr-un proiectil au lovit o localitate din Cisiordania.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: „Iranul a comis o eroare uriașă și va plăti pentru ea. Regimul iranian nu înțelege hotărârea noastră de a ne apăra și de a răspunde atunci când suntem atacați.”

Potrivit primelor estimări, Iranul a lansat în jur de 180 de rachete balistice de la mai multe baze militare.

Gardienii Revoluției spun că atacul a avut drept țintă trei baze militare de lângă Tel Aviv. În plus, în atac au fost folosite, în premieră, rachete hipersonice Fattah, de producție iraniană, dezvăluite publicului anul trecut.

Generalul Pat Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului: „În mod cert vorbim de un atac masiv, probabil de două ori mai amplu decât cel din aprilie.”

Statele Unite au negat informațiile vehiculate în presă cum că Teheranul ar fi notificat oficial Washingtonul cu privire la un atac iminent.

Matthew Miller, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat: „Nu am primit niciun fel de avertisment din partea guvernului iranian în legătură cu lansarea acestui atac. Potrivit primelor estimări, Israelul, cu ajutorul direct al Statelor Unite și al partenerilor săi, a reușit să respingă cu succes acest atac.”

Teheranul a declarat triumfător că 90 la sută dintre proiectile au lovit teritoriul israelian. În Iran, anunțul a fost primit cu urale pe străzi.

Gardienii Revoluției din Iran au declarat că atacul reprezintă riposta la asasinarea recentă a liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, într-un bombardament care a vizat Beirutul, dar și a liderului Hamas, Ismail Haniyeh, pe 31 iulie.

Teheranul a avertizat că orice răspuns militar va antrena o altă „lovitură puternică" asupra Israelului.

Președintele iranian a transmis că țara sa își apără interesele și cetățenii și că atacul a dezvăluit doar o parte mică din puterea Iranului.

Articol recomandat de sport.ro
O știi pe Maria, dar cât de frumoasă e și Valentina! Pep Guardiola se poate mândri cu fetele lui
O știi pe Maria, dar cât de frumoasă e și Valentina! Pep Guardiola se poate mândri cu fetele lui
Citește și...
Droguri descoperite în dulciuri comandate de copii și părinți. Dezvăluirea îngrijorătoare făcută de vameșii bulgari

Autoritățile vamale din Bulgaria au descoperit o rețea de distribuție de droguri de amploare, bazată pe comenzi online mascate drept produse obișnuite de consum.

Europa ia în calcul un dialog cu Rusia. Kaja Kallas: „Europa nu va fi niciodată un mediator. Ne apărăm propriile interese”

Europa nu va fi niciodată un „mediator neutru” între Moscova şi Kiev, anunţă joi şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, în timp ce europenii se întreabă dacă nu este cumva timpul să ia în calcul să vorbească cu Moscova, relatează AFP.

Poliția italiană a confiscat post-mortem bunuri de peste 200 de milioane de euro ale șefului mafiei Cosa Nostra

Poliţia italiană anunţă joi confiscarea unor active în valoare de peste 200 de milioane de euro care aparţin unui defunct cap al mafiei siciliene Cosa Nostra, Matteo Messina Denaro, potrivit AFP.

Recomandări
Ce armament a cumpărat România cu miliardele din SAFE. Lista contractelor semnate până acum de MApN

Ministerul Apărării Naționale a anunțat semnarea mai multor contracte de achiziții militare importante în cadrul Programului SAFE, vizând modernizarea capabilităților Armatei României în domenii cheie precum supravegherea și apărarea antiaeriană.

Proteste ale bugetarilor într-un stat care nu-și mai permite nota de plată. Noua lege a salarizării și ruptura față de privat

Proiectul noii legi a salarizării a declanșat proteste în sistemul bugetar, pe fondul reducerii unor sporuri și indemnizații, în condițiile în care veniturile din sectorul public au fost cu peste 3.200 de lei brut mai mari decât în privat în 2024.

Ce s-a descoperit în camera bărbatului care și-a ucis fratele și bunica și apoi s-a sinucis. „Un caz neobișnuit”

Caz înfiorător în Târgu Jiu. Un bărbat de 39 de ani e suspectat că și-a omorât bunica și fratele, apoi s-a sinucis în același apartament. Anchetatorii spun că suspectul avea mai multe obiecte care par de cult satanist.